Fals jurnal de ieri și de astăzi. O amintire ca o icoană

Citind proza mea din romanele cu țărani și din trilogia „Dragostea și revoluția”, doamna Georgeta Filitti a spus - măgulindu-mă - că este o proză de factură inspirat balzaciană. Știam atunci că doamna Georgeta Filitti a făcut strălucite studii universitare de sociologie și s-a pregătit în continuare pentru investigația literară și a istoriei naționale, publicând pagini de o autoritate incontestabilă.

Pe doamna Georgeta Filitti am cunoscut-o în zilele când am „descoperit”, la invitația celei mai de seamă arhitecte restauratoare, Adina Dinescu,  celebrul palat baroc Ghica de pe Calea Victoriei, al cărei custode era doamna Georgeta Filitti, în clipa aceea soție a ultimului prinț Filitti, mare istoric ca și părintele său, doamna Filitti fiind astfel pentru mine și prințesa Filitti.

Palatul Ghica aparținea în momentul acela tânărului om de afaceri român băimărean Barta care, aflat o vreme în străinătate, se întorsese în țară și cumpărase palatul de la prinții Ghica, moștenitorii lui Ion Ghica.

Descoperind, repet, palatul de pe Calea Victoriei cu o bogată grădină în față mi-am dat seama că lansarea Fundației mele Niște țărani ar fi fericit polemic să-și găsească loc în acest cadru princiar.

Am cerut o întrevedere domnului Barta, căruia i-a surâs ideea mea, și  nu numai că acceptat-o, dar mi-a spus că va sponsoriza și evenimentul lansării la care au luat parte, cum se știe, cele mai reprezentative personalități ale științei și culturii academice bucureștene. Prilejul i-a oferit doamnei Filitti titlul de moderator, atrăgându-mi atenția că ambițiile din programul Fundației sunt greu de îndeplinit. Cum se știe, Fundația Niște țărani s-a impus cu autoritate, național și, când am lansat în foaierul palatului și cartea „Amurgul aristocrației”, tipărită sub direcția mea la Editura Pro, am invitat și pe reprezentanții acestei aristocrații, care erau încă în viață și am înfățișat Bucureștilor matusalemica lor prezență.

Din momentul acela mi s-a impus un mare respect pentru aprecierea prozei mele de către doamna Filitti și când m-am întors de la cea de-a doua coridă care mi-a și  inspirat romanul „Corida”, am traversat Franța de la Nimes, pe Valea Loarei, până la Paris. Pe drum, pe harta călătoriei, am întâlnit fericit și localitatea Saché, la 25 de km de orașul Tours, pe afluentul Loarei, Indre. În această localitate, Saché, se afla un așa zis castel, mai ales cu pretenții arhitecturale de castel, în care proprietarul, prieten cu Balzac, l-a invitat pe romancierul de faimă mondială să scrie într-un apartament pus anume la dispoziția liniștii de care acesta avea nevoie și aici Balzac a scris 20 de ani.

Vă închipuiți cum am pășit în acest apartament compus dintr-un living care dădea în sufrageria și dormitorul romancierului și de acolo, pe o scară îngustă, se urca în cabinetul de lucru mobilat la fel ca și întregul apartament cu mobilă de inspirație franceză, în stilul epocii.

Am coborât copleșit de întreaga emoție în grădina micului castelaș și m-am așezat împreună cu soția mea Viviana pe o bancă de lemn printre hortensiile albastre crescute sălbatic. Cu noi era și „Domnul scriitor” din romanul „Corrida”, prieten, și „soții Viorel”, personaje din romanul „Corrida”.

Emoția pe care am trăit-o atunci a rămas pentru viața mea întreagă o amintire ca o icoană.