Fă-te filantrop, Săndele!

Dacă nu te-ai gândit până acum, te poţi gândi o secundă cum ar fi să câştigi  la LOTO? Hai să zicem un milion de euro! Ce ai face cu ei?  Număr până la 10 şi aştept să termini cu “ iau casă la copil”, “schimbăm maşina” “mergem în vacanţa de vis” “investesc pe bursă” “îi ajut pe ai mei” şi am răbdare până ajungi inevitabil la “ajut pe cineva”.

Ei bine, rugămintea mea este să te gândeşti pe cine, cu cât şi de ce îl/îi ajuţi.

Poate ţi-ar plăcea să ţii unul sau mai mulţi copii la şcoală. Poate să ai grijă de un bătrân, poate să constuieşti un adăpost pentru animale sau o cantină pentru săraci?

Bun aşa! Toate sunt idei excelente şi mă bucur să te cunosc! Hai să mergem un pic mai departe. Unde găseşti aceşti oameni care au nevoie de banii tăi?  Vin ei şi îţi cer bani, o dată ce devine public numele tău.

E adevărat, dar atunci cum decizi totuşi cui? Şi cât? Cum ştii că povestea lor este reală? Cum faci să te lupţi cu sentimentul că nu vor de la tine decât banii, cu obligaţia pe care o simţi totuşi să-i ajuţi pentru că altfel te vor crede zgârcit, sentimente care te mohorăsc şi te încarcă.

Să zicem, însă, că îi cauţi activ pe cei care ar avea nevoie de tine. Unde îi cauţi? Pe net probabil? Le faci o vizită?

Va fi greu indiferent ce cale vei alege până când vei accepta că filantropia este în aceeaşi măsură despre ceilalţi cât şi despre tine. Să te poţi simţi bine în relaţia cu cel ajutat, să fie o relaţie în care esti valorizat şi în care poţi vedea că gestul tău schimbă lumea.

Filantropia este la fel de valoroasă moral indiferent de sumă deci. Sunt curioasă dacă eşti de acord.

Eu nu. Suma contează în raport cu cât îţi permiţi să dai. La 2 pungi de mălai, dacă nu contează deloc pe bonul de la casă, riscul tău este minim şi atunci evident că ai făcut un gest caritabil. Nu cheltui mulţi neuroni şi timp să te gândeşti dacă alimentele acelea chiar vor ajunge la oamenii care au nevoie, dacă ei se vor bucura, dacă vor avea de mâncare şi luna viitoare.

Dacă suma este una semnificativă pentru tine, timpul de gândire şi efortul de decizie investite în a face gestul filantropic vor fi cele care determină dacă faci bine cu cap. Ei, abia atunci aş zice că suntem filantropi, noi, toţi Săndeii olecuţă mai puşi pe gândit cui folosesc resursele noastre limitate.

Majoritatea dintre noi, cei care suntem acum aici citind aceste rânduri, am muncit mult pentru a avea un nivel mai confortabil de trai decât părinţii noştri, am ajuns unde suntem prin propriile puteri şi avem probabil o vârstă la care, deşi există rate, copii şi case de întreţinut, există şi un surplus cât de mic pe care alegem să-l investim cum ni se pare mai bine. Şi acest surplus ne motivează să ascultăm păsul celor care ne agaţă pe facebook, pe mail, printr-o scrisoare în poştă, pe stradă sau la birou şi să dăm.

Poate că şi tu, ca şi mine şi mulţi dintre oamenii cu care am lucrat, vei ajunge să te simţi frustrat că ai tot dat  şi nimeni nu ţi-a mulţumit cu adevărat. Nimeni nu ţi-a spus “să ştii că cei 40 Ron ai tăi au însemnat într-adevăr ceva pentru copilul Ionuţ”.

Nu există să “dai pur şi simplu”

Şi de aceea ţi-aş propune un mic exerciţiu. Să te gândeşti la următoarele întrebări

• Ce te macină cel mai tare legat de problemele pe care le vezi în jurul tău? Îţi va lua o vreme să răspunzi, nu-i simplu.
• Ce îţi dă speranţă în legătură cu acea problemă?
• Cine are un rol să ajute la rezolvarea problemei? E ok să spui Statul, dar trebuie să fie mai specific cine din stat, ONG – dar care mai exact, Biserica- cine din biserica.
• Cum ţi-ar plăcea să te implici? Poate preferi să faci voluntariat. Poate n-ai vreme şi ai vrea să dai bani. Poate n-ai mulţi dar ai putea dona lunar 25 ron. Sau poate altfel. E important să îţi dai seama onest ce te-ar face fericit în povestea asta.

Până la urmă nu poţi salva lumea. Nu ai nici milionul de euro (şi la ce ţi-ar folosi ?!), nici baghetă magică, nici şansa de a fi Jim Carrey în rolul lui Dumnezeu. Dar să nu melodramatizăm. Ai nişte bani, ai nişte timp, ai nişte idei şi dorinţa de a ajuta.

Ştii povestea cu fetiţa care, după o furtună, alerga pe plaja oceanului aruncând în apă cât de multe stele de mare eşuate în nisip? Mama ei a încercat s-o oprească întrebând-o ce sens are să salveze câteva steluţe? Pentru cele salvate are sens, a răspuns (în bun stil de film american moralist) fetiţa.  Păi nu?

M-aş bucura să aflu ce-ai decis. Dacă ai vreme, dă un semn. Aici sau pe madalina@arcromania.ro.