Eveniment de importanţă istorică în 2016: Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din toată lumea se va întruni la Constantinopole

În umbra discursurilor oficiale şi a manifestărilor liturgice prilejuite de Sinaxa de la Constantinopole se poate afla preocuparea tot mai accentuată a liderilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de a reaşeza Ortodoxia într-o relaţie duhovnicească actualizată cu lumea contemporană.

În perioada 6-9 martie 2014, la Constantinopole (Istanbul), s-au reunit în Sinaxă Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale pentru a decide organizarea unui Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe. Un proces canonic, organizatoric şi nu în ultimul rând, duhovnicesc se apropie de finalizare şi probabil că va dărui comunităţii creştine ortodoxe internaţionale un eveniment istoric deosebit de important – un Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe din toată lumea a cărui întrunire a fost stabilită pentru anul 2016 d.Hr.

În umbra discursurilor oficiale şi a manifestărilor liturgice prilejuite de Sinaxa de la Constantinopole se poate afla preocuparea tot mai accentuată a liderilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale de a reaşeza Ortodoxia într-o relaţie duhovnicească actualizată cu lumea contemporană. Se resimte necesitatea unui important efort de voinţă din partea ierarhiei Bisericii Ortodoxe de a reface, înainte de toate, unitatea Bisericii care este afectată în multe situaţii de filetism – aşezarea intereselor naţionale, particulare deasupra învăţăturii lui Hristos şi a mărturisirii credinţei.

În discursul de bun venit, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a trasat principalele direcţii de acţiune care trebuie să fie asumate imediat şi urgent de ierarhia Bisericii Ortodoxe:

„În vremurile critice pe care le străbatem, aceste schimbări (istorice n.n.) sunt cu deosebire vădite în regiunile geografice în care Biserica Creştină s-a născut, s-a maturizat şi a înflorit, mai exact în vechile Patriarhii ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Aici, cel mai adesea în numele religiei, predomină violenţa, iar cei care cred în Hristos, indiferent de identitatea confesională, sunt ameninţaţi. Urmărim cu mare tristeţe şi îngrijorare persecuţiile creştinilor, distrugerea şi pângărirea sfintelor biserici, răpirea şi asasinarea clericilor şi monahilor, ba chiar şi a ierarhilor, aşa precum sunt cei de multă vreme răpiţi, Mitropolitul Pavel de Alep al vechii Patriarhii a Antiohiei şi Yuhanna Ibrahim al Bisericii Siriene Iacobite, despre care nu mai ştim nimic.

Suntem chemaţi să ne ridicăm vocea în semn de protest faţă de acest fenomen care ameninţă însăşi existenţa Bisericilor Ortodoxe, dar nu ca indivizi sau Biserici isolate, ci ca una şi unită Biserică Ortodoxă din toată lumea.

La fel de mare este şi pericolul care se iveşte din rapida secularizare a societăţilor creştine, în care Biserica lui Hristos este marginalizată din viaţa publică, în timp ce principiile spiritual şi morale fundamentale ale Evangheliei sunt izgonite din vieţile oamenilor. Desigur, Biserica Ortodoxă nu a favorizat niciodată impunerea cu forţa a principiilor evanghelice asupra oamenilor, aşezând libertatea persoanei umane deasupra regulilor şi valorilor obiective. Constrângerile de orice fel nu aparţin naturii şi ethosului Ortodoxiei. Chestiunile privitoare la viaţa morală a oamenilor sunt tratate de Biserica Ortodoxă ca fiind personale, guvernate de fiecare individ într-o relaţie de libertate cu părintele lui duhovnicesc, iar nu prin sabia legii. Aceasta, însă, nu scuteşte Biserica de obligaţia de a propovădui lumii contemporane principiile evanghelice, chiar dacă ele intră uneori în conflict cu ideile dominante ale lumii.

Condiţia prealabilă fundamentală pentru a putea convinge lumea este, în primul rând, unitatea noastră internă. Este regretabil şi periculos pentru autenticitatea Bisericii Ortodoxe ca să apărem celor dinafară divizaţi şi dezbinaţi. Avem şi proclamăm cea mai desăvârşită eclesiologie, dar uneori refuzăm să o aplicăm. Avem o rânduială exactă în Biserică, definită de Sfintele Canoane ale Sfintelor Sinoade Ecumenice, dar uneori lăsăm impresia celor dinafară că nu suntem de acord cu cine este „primul” dintre noi. Avem instituţia sinodală ca autoritate căreia fiecare ar trebui să i se conformeze; şi totuşi, îngăduim – din nepurtare de grijă sau dintr-o ambiţie îndreptată greşit, ce adesea ascunde apărarea propriilor interese – ca deciziile sinodale să fie încălcate de anumite segmente din turma noastră care pretind infailibilitatea credinţei. Vorbind la modul general, manifestăm semne de disoluţie. Este vremea să dăm prioritate unităţii – atât în afara Bisericilor noastre, cât şi între ele.

Biserica Ortodoxă, de care aparţinem prin harul lui Dumnezeu, nu are la dispoziţie nici un alt instrument de prezervare a unităţii cu excepţia sinodalităţii. Din acest motiv, orice întârziere în convocarea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe dăunează grav unităţii acesteia.” Textul integral al discursului susţinut de Patriarhul Ecumenic poate fi citit AICI

Tematica Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din toată lumea este oarecum stabilită, însă probabil că vor mai fi operate modificări până în 2016. Într-un interesant articol de analiză, publicat pe Barikada.md, părintele Savatie Baştovoi prezintă cele 10 teme care vor fi dezbătute la Sinod: 

1. Diaspora ortodoxă. Determinarea jurisdicţiei comunitaţilor ortodoxe de dincolo de frontierele naţionale.
2. Procedura de recunoaştere a autocefalei.
3. Procedura de recunoaştere a statutului de autonomie.
4. Dipticul. Recunoaşterea canonică reciprocă a Bisericilor Ortodoxe.
5. Uniformizarea calendarului sărbătorilor.

6. Reguli şi impedimente pentru Taina căsătoriei.
7. Regula Postului în lumea moderna.

8. Relaţia cu alte confesiuni creştine.
9. Mişcarea ecumenică.
10. Contribuţia creştinismului ortodox la stabilirea în lume a idealurilor creştine de pace, fraternitate şi libertate.

Observăm că sunt exprimate cel puţin trei preocupări majore: organizarea canonică, morala creştină aplicată şi relaţia cu lumea.

Tensiunile apărute între Bisericile Ortodoxe Autocefale în procesul de stabilire a jurisdicţiei, a recunoaşterii autocefaliei, autonomiei şi a recunoaşterii canonice reciproce au provocat numeroase neajunsuri Ortodoxiei. Naţionalismul local, orgoliile unora dintre ierarhii Bisericilor Ortodoxe, dependenţa unor Biserici Ortodoxe de liderii politici ai statelor unde îşi desfăşoară activitatea au tulburat viaţa creştinilor ortodocşi, determinând atât scăderea în intensitate a loialităţii faţă de Biserică, cât şi favorizarea ofensivei diferitelor secte ori a unor culte necreştine.

Un exemplu edificator este reacţia Bisericilor Ortodoxe din Ucraina şi Federaţia Rusă în contextul conflictului militar din Crimeea. Patriarhia Moscovei aproape că a binecuvântat intervenţia militară, iar cele trei Biserici Ortodoxe din Ucraina nu au reuşit să-şi regăsească unitatea şi să contribuie eficient la salvarea păcii în regiune şi a unităţii statului ucrainean. Altfel spus, învăţătura lui Hristos pe care o mărturisesc aceste Biserici Ortodoxe a fost uitată, trădată la porunca liderilor politici.

Din perspectiva moralei creştine aplicate, situaţia este chiar mai îngrijorătoare. Familia creştină tradiţională este sub asediu atât în spaţiul Uniunii Europene, cât şi în alte state unde Bisericile Ortodoxe deţin o oarecare majoritate. Propaganda pro-homosexuală virulentă şi insistenţa Uniunii Europene de a se recunoaşte celor din LGBT dreptul la căsătorie şi mai grav, la adopţia de copii, sunt expresia unora dintre forţele cele mai puternice care se ridică împotriva familiei creştine tradiţionale. În România, alături de agitaţia propagandistică a celor din LGBT, ne confruntăm cu un număr de avorturi la cerere înspăimântător, femeile creştine românce ocupând locul 3 în Uniunea Europeană şi locul 5 la nivel mondial în clasamentul avorturilor. Tot în ţara noastră, de câţiva ani, numărul divorţurilor este constant mai mare decât numărul căsătoriilor, care este în scădere vertiginoasă. Dacă adăugăm fenomene precum abandonul şcolar, violenţa familială, abuzul de alcool sau consumul de droguri în rândul adolescenţilor, obţinem tabloul terifiant al unei familii creştine supusă degradării şi disoluţiei.

Chestiunea Postului, deşi pare demodată şi anacronică, este de o importanţă sporită în contextul societăţii de consum care îndeamnă pe individ să consume orice, oricât şi oricând, indiferent de efectele negative asupra sănătăţii sale trupeşti şi sufleteşti, ţelul final fiind doar profitul încasat de marile corporaţii. Totuşi, ideea de Post, de înfrânare nu poate fi promovată decât în măsura în care poporul credincios va observa că ierarhia Bisericii îşi asumă plenar şi complet înfrânarea şi lupta cu toate ispitele care se ridică în calea postirii, a opririi de la toate poftele şi patimile cu care diavolul, stăpânul acestei lumi, încearcă să ne îndepărteze de Hristos.

Nu în ultimul rând, problematica foarte complexă a relaţiei cu alte culte religioase, a implicării Bisericii Ortodoxe în mişcarea ecumenică, precum şi a promovării unor idealuri creştine în viaţa politică, trebuie asumată şi rezolvată măcar parţial în lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din toată lumea. Se vor supune unei „probe de foc” diferitele interese particulare, dependenţa unora dintre ierarhii ortodocşi faţă de liderii politici, consecvenţa în mărturisirea adevărului credinţei ortodoxe în calea feluritelor erezii, dar şi curajul de a mărturisi pe Hristos în faţa dregătorilor acestei lumi.

O analiză deosebit de interesantă despre implicaţiile organizării Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din toată lumea poate fi lecturată pe situl Război întru Cuvânt

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din toată lumea se va întruni la peste 1200 de ani de la cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care s-a reunit la Niceea, în anul 787. Din mila lui Dumnezeu, vom fi martorii unui eveniment istoric de o importanţă extraordinară pentru viaţa şi evoluţia Bisericii Ortodoxe. 

Avem nădejde în Hristos că acest Sfânt şi Mare Sinod va avea o importanţă şi efecte canonice şi duhovniceşti cel puţin egale cu cele ale primelor Şapte Sinoade Ecumenice. Vremurile în care Dumnezeu ne-a îngăduit să trăim ne cer să urmăm fără ezitare porunca lui Hristos: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, XVI, 33)