Europarlamentarii cer un embargo total pe importurile de gaz natural lichefiat din Rusia. Se poate?

Într-o foarte curajoasă Rezoluție adoptată pe 9 noiembrie, parlamentarii europeni cer introducerea unui embargo total împotriva importurilor de gaz natural lichefiat (GNL) și gaz petrol lichefiat (GPL). Asta în speranța că, astfel, Rusia va pierde una dintre sursele sale masive care provin în continuare de pe piața UE, absolut nestânjenite, din moment ce, în acest moment, importurile respective nu sunt supuse niciunui fel de sancțiuni sau restricții din partea UE.

Într-adevăr, curajoasă Rezoluție dar poate fi oare și implantată? Europarlamentarii votează entuziast, mai ales la fine de mandat, dar mesajul pe. Care-l transmit este în concordanță cu capacitatea reală de acțiune a Statelor Membre, chiar dacă, teoretic, nu le poate fi pusă la îndoială bunăvoința politică?

Nu este nicidecum o întrebare răutăcioasă, chiar dacă unii lideri de state sau guverne, ai noștri spre exemplu, par a fi complet deconectați de la acest tip de îndoieli din moment ce, așa cum știți, cu orice prilej posibil, repetă mesajul privind independența, adică auto-suficiența României în domeniul energiei, țara noastră urmând să devină (dacă nu și este) un hub de export care să dea liniște Europei.

Numai că, până atunci, problemele existente în Europa sunt serioase și de importanță geostrategică și asta face ca, cel puțin așa anunță Globalwitness, una dintre sursele de specialitate cel mai des consultate de experți, că, absolut surprinzător, se estimează că în primele 7 luni ale acestui an, Statele Membre UE au importat peste jumătate din totalul producției de LNG din Rusia, cheltuind în acest scop aproape 5,3 miliarde $. Două țări din UE (Spania și Belgia) se aflau pe locurile 2 și, respectiv, 3 pe lista marilor importatori din Rusia, primul loc fiind evident ocupat de China care a achiziționat 20% din producția rusească de LNG, Spania a cumpărat 18% și Belgia 17%.

Iată:

Dar, dacă este așa, pe ce se bazează cererea parlamentarilor europeni? Există rapoartele extrem de optimiste sin partea Comisiei Europene care vorbesc despre scăderea continuă a importurilor de energie de către țările europene, urmare a măsurilor de economie (denumită politicos „prudență energetică”) din sectorul industrial care în unele țări și-a redus capacitățile din cauză de inflație și, în orice caz, din sectorul cel mai vulnerabil al consumatorilor individuali.

O singură variabilă poate modifica totul: războaiele în curs de desfășurare și consecințele lor devastatoare, inclusiv pe piețele energiei, în cazul în care polarizările de acum se amplifică și singura armă rămasă la dispoziția statelor rămân sancțiunile din ce în ce mai dure și cu speranța de a pute fi impuse definitiv, până la sufocarea adversarului. Sigur că se poate, dar costurile sunt deja imense și economiile lumii încep să se polarizeze în blocuri pregătite pentru lupta finală.

În consecință, cred că discuția reală – bază p o evaluare realistă – va putea începe doar ca negociere post-conflict deoarece, în mod direct, va fi vorba despre relațiile pe termen lung și foarte lung cu marile piețe producătoare din Rusia și Orientul Apropiat. Americanii au transmis semnalul de normalitate politică începând redefinirea hărților de putere în lumea pe care o împarte cu o China în plină ofensivă globală. Tot China – să vedem cu ce rezultate – vrea să ducă mai departe succesul strategic al refacerii relațiilor Iran-Arabia Saudită și coordonează acum o negociere comună de pace pentru întregul Orient Apropiat care să nu intre în conflict pentru blocarea Israelului.

Context în care, poate că trebuie să reamintim mereu acest lucru, negocierile despre pace și prietenie între popoare se face doar prin prisma șanselor de rezolvare a temelor economice esențiale pentru supraviețuirea unei națiuni sau unul grup relativ restrâns de state.

Nici un stat nu este atât de puternic și rezilient  încât să supraviețuiască în autarhie, perioada pandemiei a demonstrat cu consecințe tragice acest lucru, criza economică deschide perioada următoarei mari migrații. Nu există vreo îndoială că se va produce, întrebarea este cât  va putea fi atenuată prin rezolvări, contracte, înțelegeri globale în ce privește piețele de producție a energiei.

Exact asta se țese acum în jurul nostru, nu știu dacă cu vreo rută trecând și pe la noi, dar oricum cu unul dintre centrele de forță în Turcia și Caucaz, reunind Marea Neagră unul dintre capetele Noului Drum Energetic al Mătăsii. Avem capacitatea de cuplare. Ne interesează s-o construim sau ne bazăm că vom reuși în final să strângem măcar  șuruburile de pe podul emblematic al României educate, cel inaugurat la Brăila și de pe care sare deja asfaltul? Nu este o întrebare ironică, priviți cu atenție harta marilor circuite de tranzit energetic din zona noastră și veți avea răspunsul cu Europa care speră, în continuare, să fie realizat proiectul său alternativ care ar evita dependența actuală de Rusia.

Oricum, în condițiile actuale, proiectul coridorului India-Orientul Apropiat-Europa este blocat sine die dacă China nu va reuși, să vedem cu ce condiții ulterioare, să deblocheze situația de acolo, Presând Israelul să accepte o soluție de compromis din moment ce, cum se vede, Netanyahu refuză orice plan care vine de la Washington. Va ruși oare China să refacă structura hărților aprovizionării energetice pentru Europa?