Eugene Glibin, blogger rus din Sevastopol: „Oamenii de aici nu vor să înţeleagă. Ei au nevoie disperată să creadă”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua alegerilor în Sevastopol, locul cel mai fierbinte al susţinerii ruseşti din Crimeea. Steaguri în culorile alb, albastru şi roşu sunt arborate peste tot, în balcoane, pe maşini chiar şi pe clădirile publice.

Pe drumul şerpuit dinspre Simferopol se pot zări afişe şi propagandă pro-rusă la fiecare pas. Opusul Rusiei e fascismul şi cu asta se încheie orice discuţie în acest oraş. Nu şi pentru Eugene Giblin, un ghid turistic din Sevastopol transformat peste noapte în blogger. Pentru el discuţia abia acum începe.

Ne întâlnim pe terasa hotelului Sevastopol în duminca referendumului, una dintre cele mai impresionante clădiri de la malul Mării Negre. „E singurul loc în care putem vorbi în engleză astăzi relativ în siguranţă”, mă asigură Eugene la telefon. E o zi frumoasă, cu cer senin. „Aproape că poţi zări malul românesc”, glumeşte în timp ce-mi strânge mâna cu fermitate. Ne aşezăm şi hotărâm rapid să comandăm amândoi pui a la Kiev. „S-ar putea să fie ultima zi când mai putem mânca aşa ceva în Sevastopol”, glumesc eu.

Zâmbeşte amar, dar gustă gluma. Are 42 de ani, e tatăl a doi copii şi până nu de mult a fost ghid turistic. Câştiga destul de bine, suficient cât să renunţe la pasiunea sa pentru istorie şi să predea pe mai puţin de 200 de euro pe lună într-un oraş în care prânzul costă cât un sfert din salariul unui profesor. Are un blog  despre situaţia din Crimeea. Aşa ne-am întâlnit, în timp ce îmi pregăteam voiajul spre referendum. Scrie destul de stângaci în engleză, dar ideile sale sunt argumentate şi trecute prin experienţa celui care a trăit o viaţă întreagă aici.

Cu Eugen nu există introducere. Abordează direct fiecare subiect, cu calmul şi fermitatea unui om care a văzut şi a înţeles multe. Nu gesticulează. Mainile îi stau calm aşezate în poală şi vocea are un ton molcom. De la distanţă părem doi oameni ce abia îşi vorbesc. Dar cuvintele sale sunt la fel de puternice ca evenimentele din ultimele zile.

Rezultatul e deja clar. Rusia o să câştige detaşat. Crimeea e pierdută. A fost pierdută de mult timp, în opinia mea. E mult mai important ce se întâmplă în Doneţk şi în estul Ucrainei”, mărturiseşte Eugene. E îngrijorat de soarta Crimeei în mâinile ruşilor. Cunoaşte suficentă istorie şi multe din aspectele şi cultura societăţii ruse ca să aibă motive de îngrijorare. „Putin e un şoc cultural pentru mine. Rusia de astăzi la fel. Ce nu realizează mulţi din locuitorii Crimeei e că ruşii pe care îi vedem noi venind în vacanţă cu sutele de mii în fiecare vară aici în Crimeea şi care cheltuie sume fabuloase nu reprezintă decât un mic procent din populaţie.

Îl întreb dacă merge la vot astăzi (16 martie, 2014 martie). „Vrei să-ţi dau acelaşi răspuns pe care îl dau prietenilor mei? Da, am mers. Dar nu e adevărat. Spun asta tuturor pentru ca am obosit să mă tot explic.” Eugene nu recunoaşte acest referendum, iar dacă ar merge la vot crede că l-ar valida într-un fel sau altul prin simpla sa prezenţă. Alege să-şi petreacă după-amiaza împreună cu soţia şi cei doi copii. „Oamenii de aici nu vor să înţeleagă. Ei au nevoie disperată să creadă.

Cum se văd evenimentele din Kiev aici în Sevastopol?, îl întreb în timp ce prânzul soseşte. „Nu îi sprijin pe revoluţionari, dar sunt de acord cu ideile lor. Sunt mai mult un revoluţionar de canapea. Nu mă înţelege greşit. Nu sunt laş sau leneş. Pur şi simplu cred că ne putem educa cu ajutorul tehnologiei şi nu e nevoie de confruntare fizică pentru a aduce schimbare.

Îl întreb dacă această schimbare se poate produce prin comunciare cu politiceni care sunt foarte prezenţi fizic şi sufocă spaţiul public. Nu e un discurs paralel? „Ba da, oarecum...”, se gândeşte în timp ce încearcă să caute un răspuns.

E îngrijorat de trecerea de la „Euromaidan” la „Maidan” în Kiev. Pentru el e o trecere de la liberalism la naţionalism şi cu asta nu e de acord.

Într-adevăr, Eugen are idei şi păreri diverse şi uşor contradictorii despre evenimentele recente. E un om al căii de mijloc, nu are idei fixe. Şi asta e poate mai bine într-o lume în continuă schimbare. Se adaptează şi e dispus să asculte opinii diferite. E liberal în gândire şi conservator în atitudine. Nu se teme să-ş spună părerile şi nu crede în gesturi şi acţiuni radicale. Pentru el, schimbare se face cu paşi mărunţi, din faţa calculatorului, cu fiecare postare pe blog sau zi petrecută cu familia.

Ne luăm rămas-bun în centrul oraşului, printre claxoane şi oameni fluturând steagul Federaţiei Ruse. Îmi arată drumul către vila unde s-a ascuns Ianukovici după fuga din Kiev şi îmi mulţumeşte că am venit să documentez realitatea acestor zile extrem de tulburi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite