Elisabeth Leonskaia. O mare doamnă a pianului a revenit la București

Trebuie să o recunoaștem, fiecare revenire a domniei sale în contextul vieții noastre muzicale aduce cu sine însemnul de unicitate; iar aceasta atât în ce privește consistența autentic spiritualizată a comunicării cât și felul în care este structurat programul de concert. 

Sunt momente de cultură artistic-muzicală, unice în felul lor, momente trăite și retrăite recent în marea sală a Atheneului.                                                                         

Elisabeth Leonskaia revine în București de mai bine de o jumătate de secol. Revine cu bucurie aproape an de an! Este credincioasă vieții noastre muzicale, publicului românesc, cel care a îndrăgit-o din primul moment al apariției domniei sale, atunci când în anul 1964 câștiga laurii celei de a treia ediții a Concursului Enescu. Nu împlinise două decenii de viață. Prospețimea comunicării muzicale, claritatea expunerii, vivacitatea interioară, erau cuceritoare!

Mă voi referi la recitalul oferit recent de marea artistă. Au trecut aproape șase decenii. Adresarea pianistică pe care o dezvoltă a căpătat aura înțelepciunii.

Nu rețin momente similare, recitaluri pianistice care să fi reunit, la noi, toate cele trei sonate datorate lui Johannes Brahms. A prezentat integrala acestora, lucrări ale adolescenței, ale tinereții tumultoase a compozitorului. Sunt ani petrecuți la Viena, unul dintre cele două mari centre muzicale ale timpului. Ne aflăm în deceniile de mijloc ale secolului al XIX-lea. Influența spiritului romantic al epocii era prezentă nu numai în literatură, în artele plastice, ci inclusiv în genurile, în formele muzicale ale timpului.                                                        

Cele trei sonate brahmsiene pentru pian sunt pătrunse de spiritul înnoitor care răvășea multe dintre fortărețele formelor clasice. Atitudinea eroic afirmativă, viziunea simfonică cuprinzătoare și mai ales, în cazul de față cu totul aparte, extensia formei la cinci mișcări – mă refer la celebra Sonată în fa minor op.5, cea de a treia, totul anunța marile prefaceri ale timpului.

Sunetul pe care-l dezvoltă actualmente Leonskaia dispune de o maleabilă consistență, în egală măsură de o anume fermitate a tonului ce susține atitudinea creativ simfonică, cea pe care compozitorul o dezvoltă mult mai târziu, de această dată de o manieră explicită, pe parcursul celor patru simfonii ale sale.                                                                             

În alt sens, nu poți să nu evoci promptitudinea adaptării atacului sonor pianistic de care dispune marea artistă; iar aceasta în condițiile unui ambient acustic inegal pe care îl oferă sala. Este o adaptare quasi instantanee pe care o stăpânesc doar marii artiști, doar marii profesioniști ai pianului.              

În plus, știut este faptul, sonoritatea este diferită în funcție de gradul de ocupare a sălii. Sunt aspecte care condiționează fiecare act artistic petrecut sub marea cupolă a Atheneului, aspecte pe care Leonskaia le stăpânește de o manieră suverană, inclusiv în relația cu orchestra. In acest context luminozitatea comunicativ maleabilă a tonului pianistic pe care-l dezvoltă domnia sa, felul în care sunetul ajunge la fiecare dintre noi, nu poate fi uitat!

Momentul mozartian oferit în final, la cerea insistentă a publicului, a adus acea înseninare care aureolează echilibrul interior al acestui artist, în felul său, unic.

Rememorez în acest sens prezența artistei, cu luni în urmă, în prima parte a actualei stagiuni, în compania orchestrei Filarmonicii - condusă în acel moment de dirijorul Christian Badea - pe parcursul Concertului în la minor de Edvard Grieg. Cu ani în urmă, stagiune după stagiune, atât la Atheneul Român cât și în Studioul de Concerte Radio, Leonskaia revenea în compania dirijorului Horia Andreescu.                                  

Sunt, în felul lor, momente unice ce nu pot fi uitate.

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.