Eliberarea din închisoare prin cărţi. Citite, nu scrise

Cel mai recent articol din publicaţia britanică „The Guardian” povesteşte lumii întregi cum, în România, deţinuţii cu „ştaif” îşi redobândesc libertatea publicând lucrări ştiinţifice. Este o formă la limita legii prin care corupţia continuă şi din spatele gratiilor. Aşa s-a umplut România de oameni de ştiinţă în ultimii trei ani. Uşor ironic să citim un astfel de articol într-o publicaţie care i-a dat şansa să scrie unui criminal condamnat.

Erwin James este jurnalist „The Guardian” şi a fost închis timp 20 de ani pentru două crime. În august 2004, James a fost eliberat, dar în timpul petrecut încarcerat, bărbatul a continuat să-şi scrie editorialele pentru „The Guardian”. Nu era vorba de un disident politic, ci de un criminal condamnat. Într-un editorial, jurnalistul scria: „Cărţile pe care le-am citit în închisoare nu mi-au redus pedeapsa, dar m-au ajutat să devin persoana care ar fi trebuit să fiu dintotdeauna”. Cărţile care au avut un impact deosebit asupra lui au fost cele despre viaţa în închisoare. Desigur, nu putem avea pretenţia de la un impostor ca Gigi Becali sau un securitst ca Dan Voiculescu să-şi înţeleagă în vreun fel condiţia umană. Pentru ei şi alţi indivizi ca ei, „mântuirea” nu este decât un stindard al fanfaronadei întreţinută cu nesaţ şi în haită de televiziuni. 

Dar pentru un început de an, putem gândi utopic un sistem de eliberare bazat nu pe cărţile scrise, ci pe cărţile citite. Există deja un astfel de sistem pus în aplicare în închisorile din Brazilia, încă din 2012. O ţară în care penitenciarele au devenit neîncăpătoare a pus la cale programul „Mântuire prin lectură”, prin care deţinuţii îşi pot reduce anii de detenţie – aşa cum o fac condamnaţii celebri din România.

Dacă Becali, Neţoiu, Ioan Niculae, Dinel Staicu, Fenechiu, Voiculescu, Copos şi mulţii alţii (o listă completă aici) ar fi citit 12 cărţi într-un an, şi-ar fi redus pedeapsa cu şapte săptămâni, deci aproape două luni, din acel an. Aşa se întâmplă în programul acesta din Brazilia. Desigur, deţinuţii noştri ar fi avut în continuare şansa să şi scrie ceva, ca să nu îi lipsim de acest act intelectual atât de bine însuşit de fiecare dintre ei: ar fi trebuit ca, după fiecare carte citită, să scrie un eseu inteligibil, fără greşeli gramaticale. Pedeapsa şi mântuirea ar fi venit de la sine.

O astfel de lege sună mai fantasmagoric decât un roman scris de Gigi Becali însuşi. Cărţile scrise în închisori sunt o umilinţă acceptată tacit de un sistem care o să ţină mereu „cu ei”. Cândva, ele reprezentau porţile spre eliberarea sufletească a celor aruncaţi în spatele gratiilor, de la Arghezi la Steinhardt, astăzi sunt pârghii spre un dezmăţ cangrenos între mafioţi, profesori universitari, directori de edituri şi legiuitori. O să aducă 2016 un Guvern care să se preocupe de schimbarea acestui sistem de recompensare a deţinuţilor? Aceiaşi deţinuţi bişniţari care se plâng de condiţiile mizere din puşcării – o altă dezbatere la modă culminată (ce coincidenţă!) cu cruciada DNA-ului din ultimii doi ani. Însă de aspectele astea se îngrijeşte deja Avocatul Poporului.

Într-un târziu de 2015, ne-am trezit cu toţii la strigătul morţii: „Corupţia ucide!”, deci, e justificat să pui semnul egal între cei numiţi mai sus şi criminalul Erwin James, editorialist în „The Guardian”. Acesta din urmă, însă, şi-a găsit salvarea citind cărţi. Deţinuţii noştri, care astăzi fac înconjurul lumii, sunt ajutaţi să sfideze legea, să o subjuge şi apoi să iasă pe porţile temniţei cu volume copertate pe care le stau scris, jignitor, numele de infractori. 

Cum ar fi fost România dacă „băieţii deştepţi” s-ar fi eliberat din închisoare pentru că ar fi citit cărţi de literatură, filosofie sau ştiinţă?