După chipul şi asemănarea lor

Aşa cum adolescenţii au nevoie de modele comportamentale pentru a deveni responsabili, tot aşa o societate are nevoie de lideri pentru a ajunge la maturitate.

Ne miră că şoferii îşi dau pumni în intersecţii, că până şi copiii de grădiniţă îşi ameninţă educatoarele cu „una-n bot“ (caz real)? Ăsta este tabloul României actuale, perceput de propriii cetăţeni. Lumea vede la televizor imagini cu „voinicii“ zilei, cu aceia care – în mintea multora – pot pune mâna pe telefon şi pot suna la poliţie sau la procuratură, spunânând lejer: „Vezi că ăla m-a deranjat!“.

Bunului-simţ îi este scârbă să mai lupte cu nesimţirea agresivă, cu răul sfidător, încleştat în grumazul firescului. Încrederea în instituţiile statului, care odată te protejau măcar de nedreptatea făţişă, s-a dus pe apa sâmbetei. Acum, orice imbecil cu dinţii rari te poate scuipa în faţă, cu saliva curgându-i în colţul gurii. El ştie prea bine că nimeni nu-ţi va lua apărarea, că nimeni nu-l va stâlci în bătaie pentru că fură din buzunar sau pentru că te înjură pe trecerea de pietoni. Dacă eşti zdravăn de la natură, dar n-ai „spate“, nu vei avea curajul să reacţionezi la o mârlănie, pentru că legea e flexibilă şi se întoarce împotriva ta. Nimeni nu riscă aiurea…

Vezi un Parlament plin de impostori, ales dintr-o ură profundă faţă de alţi impostori, în fruntea cărora un vătaf face legea. Se acuză unii pe alţii, rânjindu-şi şmecher, că te-au luat de prost. Tu nu poţi face nimic – pâinea şi cuţitul sunt la ei, la ei care „te face“ pe tine. Profesori universitari legitimează securişti notorii, îmbogăţiţi din banii statului. Ţiitoare semianalfabete, dar cu poşete de mii de euro, ajung din nou pe băncile Parlamentului. Cine să mai înţeleagă ce?

Asta-i România pe care-o vezi desluşit şi în care nu mai merită să investeşti un ban. Tinerii „se salvează“ într-un Occident decăzut, măcinat de crize, iar bătrânii rămân pe loc, resemnaţi cu mizeria care le inundă zilele din urmă. Viitorul se aplatizează sub povara prezentului. Nimeni nu mai crede în nimeni, şi atunci, la ce bun să mai încerci să schimbi ceva?

O populaţie demoralizată devine haotică şi uşor de stăpânit. O poţi conduce numai după instinct – foame, sete, violenţă –, totul într-un circ repetitiv. Dar victimele încep să semene cu călăii, ca într-o uriaşă farsă istorică.

Peştele de la cap se-mpute şi nu se ştie sigur dacă se curăţă întotdeauna de la coadă. „Înainte de a avea nevoie de lideri, avem nevoie de cetăţeni“, îmi spunea un fost preşedinte al României, căruia i-am dat dreptate. Dar pe cetăţeni, cine îi formează?