Dragi copii de toate vârstele, iubiţi-vă părinţii!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
mama - parinti FOTO Shutterstock

Fie că eşti minor, fie că eşti major, chiar şi pensionar, eşti copilul cuiva! Părinţii tăi, fie că s-au iubit doar la început şi apoi doar s-au suportat, pe tine te-au iubit necondiţionat pentru că tu, copile, ai fost conceput din dragoste! Chiar dacă cumva ţi s-a părut că ai venit pe lume dintr-o greşeală, cei care au avut o fărâmă de omenie în sânge te-au acceptat, cei care au fost scursuri ale planetei, te-au denigrat!

Tu copile, indiferent de vârstă, dacă nu ai conştientizat încă, pe părinţii tăi trebuie să-i iubeşti indiferent dacă ai simţit sau nu dragostea lor! Indiferent dacă te-au lovit sau jignit sau dacă s-au purtat cum ai vrut tu! Însăşi viaţa ta se datorează lor, iar viitorul tău depinde doar de voinţa ta şi visele tale!

Dacă eşti adolescent, iubeşte-ţi părinţii, crede în tine, fii optimist şi nu-ţi dori mai mult decât meriţi. Acestea sunt simple ingrediente ale rezistenţei în faţa incertitudinii aparente. Dacă eşti sănătos la trup şi minte, dragă copile, nu ai voie sa fii egoist! Totul nu ţi se cuvine! Acceptă cu răbdare, oferă iubire, câştigă încredere, fii sincer cu tine şi cu cei din jur, chiar dacă e viaţa grea, renunţă la laşitate şi luptă! Luptă cu toate provocările, fii ambiţios! Refugiul este doar cedare şi fugă! Fuga nu înseamnă mutare inteligentă, ci doar refugiu şi slăbiciunea luptei cu sinele, lipsa încrederii în propriile forţe!

A lupta cu sinele şi a demonstra celor din jur că eşti important, înseamnă să şi suferi, să „dai din coate” şi să ai tăria să nu te „arunci în cea mai apropiată fântână”.

Pe de altă parte, dragi copii ce aţi trecut de vârsta majoratului, mă adresez vouă acum! Fie că aveţi proprii copii pe care nu-i înţelegeţi şi vă depăşeşc propriile lor probleme, fie că sunteţi doar copiii cuiva! E şi aici complicat într-un fel, dar poate că mai simplu  decât pare!

Pentru a înţelege ceea ce adolescentul din ziua de astăzi vrea să spună, trebuie doar să te adaptezi vremurilor actuale, să „trăieşti ca el” devenind tu însuţi copil, adolescent, coleg, prieten, în niciuncaz părinte!
Dar dacă vorbim din postura ta de copil, al unui părinte bătrân şi suferind, te intreb pe tine copile? Cât de departe eşti? Cât de mult îţi iubeşti tatăl sau mama, chiar dacă te-au nedreptăţit şi nu te-au înţeles, chiar dacă nu ţi-au arătat afecţiunea aşa cum ai meritat, la fel de mult cum i-a acordat-o fratelui tău? Cât de mult îţi urăşti părintele că nu ţi-a dat bucata de moştenire sau suficienţi bani de buzunar şi te-a certat pentru orice? Cât de mult eşti ancorat în cotidian, în sistem, în cercul de griji şi nevoi, încât grija pentru părinţi ţi s-ar părea în plus sau o povară?

Acum părintele tău este bătrân  şi neajutorat, iar tu eşti departe şi ai propria ta familie, ai copiii tăi de care ai grijă, dar încă resentimentele trecutului te macină! Crezi că dacă îţi laşi singur, în mizerie, cu regretele şi durerile trecutului un părinte care încă mai aşteaptă o scrisoare de la tine, un ajutor sau, mai mult de atât, prezenţa ta plină de iertăciune şi iubire, ai putea răni mai mult orgoliul tău, decât ai putea răni inima celui care ţi-a dat viaţă?

Nu uita că dincolo de URĂ există o IUBIRE din care TU te-ai NĂSCUT!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite