Dovada că tinerii nu se uită la televizor

Oameni la "Plimbarea Libertăţii", organizată de Antena 3.

De altfel, nici nu poţi spune exact câţi urmăresc evenimentele de astăzi, aşa-zisa plimbare a libertăţii din jurul Palatului Cotroceni.

Ca să fie totuşi clar de la început, postul de televiziune Antena 3 nu este confiscat, nu şi-a pierdut licenţa de a emite şi nici echipamentul tehnic, ci doar sediul din care transmite şi probabil o va face în continuare, plătind chirie pentru el. Realitatea nu a fost decât îmbrăcată în în lozinci şi în intervenţiile lacrimogene din ultimele seri. Sunt invocate libertatea presei, dreptul la exprimare, valorile democraţiei cu totul, iar majoritatea celor care se plimbă în urma jurnaliştilor Antenei 3 sunt trecuţi de vârsta tinereţii.

În România, ştirile şi emisiunile televizate au devenit un fel de spectacol la care ne uităm, comparăm, discutăm - nu informaţia, ci deformarea ei - dacă o facem şi pe asta. Mulţi dintre noi mai urmărim doar câţiva jurnalişti de referinţă pe Facebook şi ce postează ei. Sunt, fără discuţie, şi profesionişi în industrie, dar şi mulţi care se pierd pe drum. În categoria mea de vârstă, în facultate, o parte serioasă dintre colegi aleg însă să se rupă de sursele de informare care i-au dezamăgit înainte de vreme. Nici nu se pune problema ataşamentului faţă de un post de televiziune sau altul. Iar episodul #uniţisalvăm, care nu a trezit interesul mediatic pe care îl merita, nu vine decât să întărească dezinteresul faţă de orice demers al televiziunilor româneşti.

Nu spunem că ar trebui să le fie retrase licenţele, să nu mai transmită, să nu mai existe, dar nici nu am ieşi în stradă pentru aşa ceva. Nu ne plac războaiele dintre televiziuni, neavând nicio miză pentru noi, iar cu cele dintre anumite televiziuni şi anumiţi oameni politici ne-am obişnuit deja. Ştim că se întâmplă şi la case mai mari, în Statele Unite (între Obama şi Fox News) sau în Marea Britanie (David Cameron versus The Guardian). Îi urmărim şi pe ei şi facem comparaţii.

În noiembrie ni se va da, însă, ocazia să ieşim în stradă pentru un scop care ne priveşte direct: ca să ajungem în secţiile de votare. Cei care se îmbrâncesc acum la mitingul de pe lângă Cotroceni vor ieşi la vot cu siguranţă, iar dacă acum vor obţine ceva (orice) din toate astea, în noiembrie îşi vor asuma direct dreptul de a decide pentru noi. Ne mai permitem aşa ceva?