Dorinţe şi halucinaţii pentru 2014

Dacă n-ar fi decât o simplă noapte între o zi de marţi şi una de miercuri, multe i-aş cere trecerii dintre ani. Dacă aş crede că există cu adevărat o falie miraculoasă care desparte un an de altul, atunci, da, poate că mi-aş dori.

Mi-aş dori să dispară toată clasa politică, iar ceea ce am visat ca nişte pui scăpaţi din curţile noastre în ’89, fragili şi naivi îmbătându-ne cu vişinată de casă, să devină ca prin minune adevărat. Dar visul este acum încă şi mai de neimaginat în detalii; acum ştim şi mai neclar cum şi la ce să visăm, fundalul e altul, direcţia greşită.

Mi-aş dori să dispară parlamentarii, absolut toţi. Şi clădirea blestemată în care îşi au birourile, şi moşiile lor toate, şi neamurile lor toate. Mi-aş dori să dispară cumva şi mastodontul politic de deasupra lor, cel care se preface că există pentru binele nostru şi care ne ticluieşte, cu binişorul şi spre mândria noastră, alte şi alte porcării în uniformă.

Mi-aş dori, nu fără nici o legătură, să am deodată bunicii la ţară pe care nu i-am avut niciodată şi să petrec în curtea lor, mutându-mă de pe o băncuţă la fântână şi de la fântână la gard, aşa, măcar o după-amiază pe an. Anul nou! Cu apă curată, linişte, mere şi caise smulse direct din pomi.

Mi-aş mai dori, dacă tot se poate, ca deodată să se petreacă un miracol şi să vezi îmbulzeală la o carte nouă, caldă, străină, care a aşteptat câteva decenii ca să fie tradusă, o îmbulzeală măcar cu o persoană mai mare decât la apariţia plachetei vreunui crud autor român care n-a aşteptat nici o lună, nu zic un an, ca să i se răcească manuscrisul. Dar vai de autorul fără prieteni în viaţă, în ţară, în oraş sau pe Facebook. Mi-aş dori să se scrie despre cărţile astea din literatura universală, tot aşa, măcar o literă mai mult decât se scrie acum. Cu o literă mai mult decât se scrie despre cele româneşti şi noi, ştiu, asta nu poţi cere nici măcar în vis.

Mi-aş dori ca şi traducătorii de carte să poată trăi din ceea ce fac, aşa cum pot - prost, dar pot - lăcătuşii, profesorii universitari, librarii, medicii, tâmplarii, profesorii, vânzătoarele, piariştii, chelnerii, curierii sau inginerii, orice om care lucrează în fiecare zi ceva şi este plătit pentru asta lunar, cu cât o fi, dar lunar.

Mi-aş dori să nu mai fie blamate pisicile pe internet. Fiindcă, se ştie, pisica e „un înţelept”. Să dispară însă imaginile aburinde peste care sunt scrise cuvinte de înţelepciune. Torturile.

Şi, dacă tot halucinăm cu osârdie, mi-aş dori ca fiecare câine al străzii să primească din senin un os bun de ros, cărnos, şi o pălmuţă caldă pe frunte.

Dar trebuie să fii nebun să speri şi numai la un singur lucru din toate acestea, trebuie să fii nebun să speri că şi numai un lucru s-ar putea întâmpla aşa, din senin, într-o noapte de marţi spre miercuri. Ştie oricine, ar trebui să fie măcar sâmbătă spre duminică.

La mulţi ani!