Domnului preşedinte Vladimir Putin, gânduri nu doar despre Siria

Preşedintele Vladimir Putin a surprins americanii cu un articol scris în ziarul The New York Times.

Am citit atent, ceea ce a avut de transmis americanilor, despre Siria, conducătorul Federaţiei Ruse, în rândurile publicate exact pe 11 septembrie - dată bine aleasă de Kremlin, fiind ziua comemorării victimelor atacurilor teroriste de acum 12 ani, din SUA -, în pagina de opinii, a cotidianului The New York Times. El pleda pentru o atenţie aparte a Americii spre Rusia. Anumite afirmaţii au însă un dublu tăiş geopolitic.

Domnului preşedinte Vladimir Putin, gânduri nu doar despre Siria 

Salutară, inedită şi necesară a fost determinarea dumneavoastră, ca să vă adresaţi cetăţenilor americani, prin intermediul unui ziar prestigios, dorind astfel să fiţi perceput corect de poporul american şi liderii săi politici.

Şi aveţi dreptate, când constataţi că opinia astfel exprimată vine într-un moment de comunicare insuficientă, între Rusia şi Statele Unite.

Asta în condiţiile când, în cel de-Al Doilea Război Mondial, cele două state au fost aliate împotriva naziştilor, pe care i-au învins, apoi în tabere opuse, pe timpul Războiului Rece.

Nu doar la Moscova, ci şi în capitalele tuturor statelor dornice de libertate, înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost percepută ca o pavăză contra repetării unor asemenea istorii sângeroase.

Iar anii care au urmat au fost marcaţi de conflicte asupra cărora Consiliul de Securitate al ONU a trebuit să se pronunţe, uneori dreptul de veto stopând recursul la măsuri militare unilaterale.

Însă realitatea ultimelor decenii a demonstrat că ONU are şansa să împărtăşească soarta Ligii Naţiunilor, deoarece, din păcate, în mod constant, ambasadorii rus şi chinez blocau prin veto o serie de proiecte de rezoluţii menite a scoate anumite zone de confruntare militară de sub domnia zeului Marte.

Aveţi dreptate şi când afirmaţi că potenţialul loviturilor aeriene, ale Statelor Unite, contra obiectivelor militare siriene vor avea efecte multiple.

Şi nimeni nu îşi doreşte mai multe victime nevinovate.

Nici răspândirea conflictului, dincolo de graniţele Siriei.

Dar mă îndoiesc, ca simplu european, că decizia dumneavoastră, de acum câteva zile, de a suplimenta numărul bateriilor antirachetă livrabile Iranului, iniţial stopate de predecesorul Dmitri Medvedev, ar fi unul dintre invocatele eforturi multilaterale, pentru rezolvarea problemei nucleare iraniene.

Mai ales că aţi şi făcut oferta, omologului iranian, de a mai construi o centrală nucleară, pe teritoriul Iranului.

Bănuiesc că în scopuri paşnice.

În articolul publicat în ziarul The New York Times afirmaţi că Siria nu este martora unei lupte pentru democraţie, ci a unui conflict armat, între guvern şi opoziţie.

Cu un recurs inteligent, la o clasică expresie americană, recunoaşteţi totuşi că există câţiva... campioni ai democraţiei în Siria. Ceea ce vă face cinste.

Dar supralicitaţi, atunci când afirmaţi că insurgenţii islamici terorişti sunt cu mult mai mulţi.

Nicio forţă militară a opoziţiei nu numără 100.000 de sirieni, dar cam atâţia au devenit victimele războiului fraticid.

Nici Rusia, nici Statele Unite, în cazul unei ipotetice intervenţii militare terestre simultane, din raţiuni pe care nu le mai evoc aici, nu vor utiliza efective comparabile cu cele peste 2.000.000 de sirieni refugiaţi în statele vecine Siriei.

Este corectă afirmaţia dumneavoastră că mercenari din ţările arabe luptă acolo, inclusiv militanţi islamici proveniţi din ţări occidentale şi chiar din Rusia.

Întrebarea este: dacă Rusia şi China ar fi cooperat cu alte state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, pentru promovarea unor rezoluţii negociate, cu concesii reciproce, s-ar mai fi ajuns aici?

Dacă Moscova ar fi pledat energic pentru începerea negocierilor de la Geneva, dacă dumneavoastră chiar aţi fi dorit stoparea, din faşă, a acestui război aparent interminabil, azi ar fi fost pace în Siria.

Aţi afirmat că nu protejaţi guvernul sirian, ci dreptul internaţional.

În acest caz, cu deferenţa cuvenită, vă reamintesc de încălcarea acestuia prin menţinerea abuzivă a trupelor ruse pe teritoriul Transnistriei, recunoscut de Organizaţia Naţiunilor Unite ca parte integrantă a Republicii Moldova.

Nu îmi amintesc ca dumneavoastră să fi acceptat vreodată aducerea în discuţia Consiliului de Securitate al ONU a situaţiei nefireşti când trupe străine, întâmplător formate din numiţii pacificatori ruşi, se mai află în Transnistria, Abhazia şi Osetia de Sud, teritorii componente ale republicilor Moldova şi Georgia, care nu sunt deloc părţi constitutive ale Federaţiei Ruse.

Sau acolo forţa este permisă nefiind teritorii protejate de dreptul internaţional, Consiliul de Securitate nefiind acceptat, la Moscova, ca structură a ONU menită a reinstaura legea şi ordinea internaţională invocată de dumneavoastră?

Este însă bine că nu vă îndoiţi de utilizarea gazului toxic în Siria.

Deşi nu am înţeles de ce nu cereţi identificarea şi judecarea vinovaţilor de această crimă de război.

Dacă acuzaţi America că este acum văzută, din ce în ce mai mult, nu ca un model de democraţie, ci ca un stat bazat exclusiv pe forţa brută, nu cumva recursul la ameninţarea cu soluţia manu militari este argumentul decisiv al Moscovei, în convingerea statelor ex-sovietice, de a se integra, „de bună voie”, în Uniunea EuroAsiatică?

Sloganul "ori eşti cu noi sau împotriva noastră" este atribuit, de presa republicilor foste membre ale URSS, emisarilor Rusiei la Kiev şi Chişinău.

Iar distinsul Dmitri Rogozin este, ca să vă parafrazez, un campion al presiunilor deloc ortodoxe, asupra oficialilor est-europeni, care privesc, cu speranţă, spre Uniunea Europeană.

Sau poate nu ştiţi “glumele”, cu care sperie jurnaliştii naivi...

Pe dreptul internaţional se poate conta, dacă şi Moscova va stopa folosirea limbajului de forţă şi va reveni la calea de reglementare diplomatică şi politică civilizată, aşa cum doriţi dumneavoastră.

Se pare că nu şi în spaţiul ex-sovietic.

Este salutar interesul preşedinţilor Rusiei şi Statelor Unite pentru continuarea dialogului despre Siria.

Cu condiţia să aibă finalităţi paşnice concrete.

Iar ambasadorul rus, în Consiliul de Securitate al ONU, să voteze pentru rezoluţii care să restabilească autoritatea acestui for diplomatic, devenit un muzeu al impotenţei jurisdicţiei internaţionale, în faţa dreptului, vorba vine, forţei.

Scriaţi că un succes comun în Siria ar deschide uşa pentru cooperarea în alte probleme critice.

Prima pe listă fiind, domnule preşedinte, chiar Transnistria.

Dacă, într-adevăr, relaţia dumneavoastră de lucru, precum şi cea personală, cu omologul american este marcată de o creştere a încrederii, atunci aveţi toate motivele să renunţaţi la excepţionalismul rus, vizibil atunci când emisarii dumneavoastră transmit occidentalilor că nu este cazul să se pronunţe asupra relaţiilor Rusiei cu statele ex-sovietice.

Este extrem de periculos – expresia dumneavoastră preferată -, ca să încurajaţi pe cei care vă admiră, încă să creadă, în termeni geopolitici, că “aici începe, de facto, Rusia, iar America este departe.”

Alăturaţi-vă celor care respectă, nu doar prin vorbe, ţările mici şi drumul ales de acestea pentru viitor.

Dacă nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne-a creat egali, cum scrieţi în finalul mesajului pentru americani, dovediţi lor, dar şi europenilor şi asiaticilor, că nu doriţi să fiţi Primul dintre ei.

Probabil că procedând aşa o să câştigaţi şi al patrulea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse.

Am onoarea să vă salut.