Discuțiile privindu-i pe magistrați pleacă, voit sau nu, de la o confuzie

De ce nu se va schimba nimic? Cel puțin, nimic în bine. Discuțiile privindu-i pe magistrați pleacă, voit sau nu, de la o confuzie. Se construiesc pe o confuzie. Concluziile sunt trase dintr-o confuzie.

FOTO Arhivă

Două tipuri de exemple.

Primul, din zona înjurăturilor la scenă deschisă. Un domn care m-a glazurat într-un jet de vomă în comentariile la un text pe care l-am postat pe blogul de pe platforma Adevărul.ro.

„N-ati avut, ma, timp 35 de ani sa va organizati? Cine v-a dat legile de organizare? Nu voi le-ati facut? Ca sunteti 'independenti', stat in stat, FMMMMtilor! Cine v-a impus, ma, stafiile alea sinistre in fruntea CSM? Nu VOI le-ati ales, neprihanitule si victima inocenta a sortii ce te prefaci ca esti? Cine e, ma, tapul ispasitor in situatia voastra, nesimtitilor? BOLOJAN... Profesionalismul vostru il vedem de zeci de ani de zile: anchete intinse pe ani de zile, pana se prescriu faptele, si dosare cu NUP ori intoarse de judecatorii complici. Si nu e vorba despre taierea drepturilor, ci despre corectarea ABERATIILOR!”

Al doilea tip de exemple sunt cele care vin din zona elitei intelectuale și susțin că pensiile speciale reprezintă o monstruozitate și o flagrantă nedreptate, protestele magistraților sunt culmea nerușinării, iar o culme a prostiei este să dai vina pe alții pentru proasta reputație a propriei profesii.

Dincolo de diferența de limbaj evidentă, fondul este similar. Lipsesc niște distincții esențiale pentru a putea porni discuția.

Cred că, de fapt, există două chestiuni diferite care trebuie abordate distinct.

Prima discuție vizează statutul magistraților din România.

A doua discuție vizează situația concretă a sistemului de justiție din România.

Dacă discutăm despre statut, nu vom folosi nume concrete de magistrați, exemple de dosare concrete unde, dintr-un motiv sau altul, justiția a eșuat, sau termeni gen corupție, slabă pregătire, lene, incompetență, nesimțire etc.

În evaluarea statutului, vom vorbi despre rolul, atribuțiile, responsabilitățile, riscurile, interdicțiile, incompatibilitățile, volumul de muncă etc. pe care le presupune profesia de judecător sau procuror în România. Justifică toate acestea un statut într-o anumită măsură diferit de cel al altor profesii?

De luat în calcul și criterii în interiorul sistemului pentru că nu toți magistrații fac aceeași munca (nu toți se confruntă cu aceleași riscuri, condiții dificile sau responsabilități). Sunt, evident, subiectiv. Am fost procuror criminalist și consider că un procuror criminalist, de exemplu, muncește în condiții mai dificile decât unul dintr-o structură neoperativă, fără a fi plătit mai bine.

Nu putem spune: vă desființăm profesia, tăiem în carne vie pentru că sunteți niște corupți incompetenți.

N-am auzit pe nimeni să spună că ar trebui desființate spitalele/școlile pentru că avem și medici/profesori corupți sau slab pregătiți.

După ce am depășit discuția despre statut, putem trece la analiza concretă a sistemului judiciar, așa cum arată el astăzi, cu problemele mari pe care le are.

Aici putem folosi nume concrete de magistrați (ar fi chiar indicat), exemple de dosare concrete unde justiția a eșuat (vă asigur că se pot da și alte exemple grave dintre dosarele care nu au ținut capul de afiș în ultima vreme) sau termeni gen corupție, incompetență etc.

Fără a generaliza. Căutând să identificăm problemele și cauzele lor. Și schimbările pe care ar trebui să le facem ca să nu mai ajungem unde suntem.

Cum s-a ajuns aici? Printr-o combinație (coautorat, tehnic vorbind) între politicieni și anumiți magistrați care au ocupat și ocupă în continuare o parte dintre funcțiile cheie ale sistemului judiciar. Care controlează o mare parte din sistem. Nici politicul n-ar fi reușit atât de bine fără oamenii din sistem, nici oamenii din sistem nu și-ar fi putut consolida poziția fără sprijinul politicului.

Ar trebui, probabil, să adăugăm și legile incredibil de prost scrise care, evident, nu sunt emise de magistrați, dar pe care aceștia trebuie să le aplice în practică.

Cum s-ar putea ieși de aici? Greu. Ironic și simetric, tot prin conlucrarea dintre politic și magistratură (de preferință printr-un dialog licit de data asta, între alte persoane decât cele care ne-au adus unde suntem). Măcar cadrul legislativ (organizarea sistemului judiciar, numărul și structura instanțelor/parchetelor, competența acestora, procedurile de ocupare a funcțiilor de conducere etc.) revine deciziei politice. Restul curățeniei ar trebui să vină, într-adevăr, din interiorul sistemului.

De ce nu se va întâmpla așa?

Pe de o parte, pentru că politicienii nu vor decât imagine, nu o reformă reală. Și atunci e ușor să arunci în discuția publică (într-o țară unde o mare parte din populație o duce prost, iar frustrarea și furia sunt la ordinea zilei) salariile și pensiile magistraților. Asezonate cu niște exemple grave care devin repede generalizări. Nu se urmărește regenerarea justiției, ci discreditarea ei. Distrugerea oricărei urme de autoritate și de încredere.

Deci ce facem? Întreținem confuzia între prima și a doua discuție. Dărâmăm statutul (prima problemă/discuție) folosind în mod fals așa-zise argumente extrase din situația concretă a sistemului (a doua problemă/discuție).

Pe de altă parte, pentru că magistrații care au pus justiția pe butuci ocupă multe funcții cheie în sistem și vor să le păstreze. Nu au interesul să schimbe lucrurile și nu vor să piardă controlul.

Mai mult, în acest context, acești magistrați, care ar trebui să dispară din peisaj, vor poza în salvatorii sistemului, își vor consolida poziția și vor atrage și simpatia pe care nu o aveau până acum în interiorul sistemului.

Cât despre ceilalți magistrați (cei, nu puțini, care își fac datoria și care par a fi invizibili în contextul discursului public de ură, dar în capul cărora se vor sparge toate oalele) vor trebui să se descurce înotând cu onestitate, curaj și dibăcie în ape tulburi. Măcar pentru asta merită, poate, niște drepturi.

Închei, nu mă pot abține, cu un citat din distinsul domn pe care l-am menționat la începutul textului. Despre cam cum ar trebui să arate justiția, în viziunea domniei sale:

„Și minți când spui ca înăsprirea pedepselor este inutilă, doar un act de imagine: țeapa lui Țepeș a făcut minuni. Tăierea mâinilor în țările musulmane face minuni. Pedeapsa cu moartea în China ține miliardul de oameni cuminte. Dar vouă vă e frică de pedepse pentru ca ați fi primii care ar trebui să fiți în lanțuri, alături de politicieni, la spart sare, în mină.”