Din lac în puţ, dar ambele au secat

Lipsa de apă a devenit o realitate cu care se confruntă tot mai mulţi oameni Foto Shutterstock

Peste 70% din teritoriul ţarii este afectat de secetă. Unele râuri au secat. Europa este cuprinsă de un val de caniculă din Marea Britanie până în Spania. Incendiile fac ravagii. Este tabloul cu care întreaga omenire se confruntă, pentru că efectele schimbărilor climatice se fac simţite pe toate continentele.

Conform estimării Secretarului General ONU, Antonio Guterres, jumătate din omenire este în zona de pericol, din cauza inundaţiilor, secetei, furtunilor extreme şi incendiilor. Nimeni nu este în afara pericolului, dar continuăm să ne bazăm în continuare pe combustibilul fosil, adaugă Secretarul General ONU.

În acelaşi timp, lumea se confruntă cu efectele crizei energetice apărute în contextul războiului din Ucraina. Cea mai mare economie a Uniunii Europene, Germania, îşi pune problema supravieţuirii la iarnă fără gazul rusesc, după ce decenii întregi  a promovat o politică de creştere a dependenţei faţă de importurile de hidrocarburi din Federaţia Rusă. Întreaga Europă se gândeşte cu îngrijorare cum îşi va asigura energia în următoarele luni, iar soluţia cea mai simplă este întoarcerea la vechile centrale pe cărbune, după cum a anunţat deja cancelarul Olaf Scholz. Dar asta te poate salva de frig la iarnă, dar nu de incendii la vară.

Folosirea celor mai poluanţi combustibili, cum sunt cărbunii, nu va face decât să amplifice problema climatică. Între ciocan şi nicovală, omenirea se află în pragul sinuciderii colective, după cum a mai spus Antonio Guterres.

Ca şi criza energetică, securitatea alimentară este ameninţată de blocarea porturilor ucrainene prin care nu mai pot fi exportate cantităţi de grâne esenţiale pentru hrana a milioane de oameni. Seceta înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile. Dacă continuă, va pune în pericol culturile pentru sezonul agricol următor, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

Soluţiile trebuie să ţină cont de cât de mult s-au schimbat lucrurile şi de cât de rapid se produc modificările climatice. În România, la fel ca acum 30 de ani, vorbim despre marile sisteme de irigaţii pe care nu le-am făcut niciodată. Dar, în condiţie de secetă, când chiar debitul Dunării este de două ori şi jumătate mai mic decât media lunii iulie, de unde apă pentru a umple canalele de irigaţii, din care şi aşa o bună parte se pierde?  Mai este fezabil un asemenea sistem gigantic, dacă râurile sunt aproape secate? Nu ar fi nevoie să privim înainte, către tehnologii ale timpului nostru? Poate vom fi nevoiţi să luăm apa din mare şi să o desalinizăm. Pentru asta ne-ar trebuie energie suficientă din resurse regenerabile pentru a nu încărca şi mai mult factura emisiilor de carbon. Deci o strategie a energiei care să răspundă unei crize alimentare.

Războiul din Ucraina a pune sub semnul întrebării , cel puţin temporar, tranziţia la o economie mai puţin dăunătoare mediului. Întoarcerea la cărbune nu este soluţia, nici măcar pe termen mediu. Mulţi spun că angajamentele Uniunii Europene în domeniul neutralităţii emisiilor de carbon sunt prea ambiţioase, într-un orizont de timp prea scurt. Dar care este alternativa? Incendiile, furtunile devastatoare, secetele nemiloase. Pare o situaţie imposibilă. Dar o alegere trebuie făcută.