Dialogul celor doi vecini. Despre Gard şi despre Bunul Dumnezeu

P1- Gardul meu este mai înalt decât gardul tău. Este o evidenţă, nu!? P2-  O fi, dar gardul meu este mai lat decât gardul tău. Măsoară-l cu şublerul şi vei vedea că am dreptate!

P1- Să zicem că este aşa, deşi, până una-alta şi până la şubler, asta rămâne doar o părere, părerea ta. Cert este că gardul meu este mai verde decât gardul tău. Nuielele din care este ţesut se regenerează anual. Gardul meu este, aşadar, şi unul ecologic.

P2 – Vrei să sugerezi, pe această cale, că al meu ar fi unul ne-ecologic, adică ideologic, adică aşa, un fel de iluzie schimbătoare!? Nici când a fost furtuna cea mare, gardul meu nu s-a clintit din loc, pentru că este foarte temeinic implementat în pământ.

P1- Bine, aşa să fie, dar gardul meu este, oricum, mai vechi decât gardul tău. El a fost făcut pe vremea străbunicilor mei, când tu încă nici nu existai.

P2- Aşa o fi, dar gardul meu este mai frumos decât gardul tău. Şi, pentru că veni vorba, pe atunci, când a fost făcut gardul, nu existai nici tu, dacă nu mă înşel cumva!

P1- Frumosul este ceva  subiectiv, cert este că gardul meu este mai dens decât gardul tău. Nu vezi că nici nu ne putem vedea unul pe altul prin el!?

P2- Da, da, dar el are şi o gaură prin care te-am văzut într-o zi cum te uiţi la capra mea.

P1- Să ştii că mai are încă una, mai mărişoară, prin care te-ai uitat într-o zi la nevasta mea., când ea spăla rufe la fântână.

P2- Eu mă uitam atunci la capra ta, admirând-o pentru ugerele ei mari, pline de lapte.

P1- Şi eu mă uitam la nevasta ta, admirând-o cât de harnică este, aproape ca într-o poveste. Mi-am şi amintit de „Capra cu trei iezi”, numai că nevasta ta are un singur ied, tu fiind ţapul, dacă aş putea să zic aşa!

P2- Să ştii că Dumnezeu stă Sus şi ne vede chiar şi gândurile noastre ascunse.

P1- Tu vorbeşti de Dumnezeu, dar Dumnezeul meu este mai tare, mai puternic decât Dumnezeul tău. Apoi, Dumnezeul meu este şi  A-toate-văzător, deci şi Atotvăzător.

P2- O fi, n-o fi, cum zici tu, dar este sigur că Dumnezeul meu este mai activ decât Dumnezeul tău. El nu stă undeva în Ceruri, cum stă Dumnezeul tău, aşteptând doar Rugăciuni din partea voastră, prin care îi tot cereţi ajutorul, mila şi îndurarea.

P1- Prin Rugăciuni se adevereşte că noi, oamenii, suntem copiii Lui, iar El este Tatăl nostru cel Ceresc. Dumnezeul meu este ca un Triunghi, cea mai nobilă figură geometrică.

P2- Da, da, numai că în cazul cel mai fericit, cel al Triunghiului dreptunghic, Dumnezeul tău are numai un unghi drept şi are două unghiuri ascuţite. Cele două unghiuri ascuţite pot fi, oare, un semn al Bunătăţii Lui nesfârşite, sau ele vă arată vouă lucrarea şi lucrătura Altcuiva, adică a Întunecatului, cum i se mai spune!?  Dumnezeul meu este un Cerc, iar Cercul este atotcuprinzător. În centrul Cercului stăm noi, oamenii, care suntem nu limitaţi, ci delimitaţi prin circumferinţa Cercului, faţă de Haos şi  faţă de Neant .

P1- Tu vorbeşti de Cerc, dar, Cercul cu care te lauzi tu, lăudându-l şi pe Dumnezeul tău, poate să fie şi un Cerc vicios. De altfel, şi spunea un pământean, citând acum din memorie, „Nu mângăiaţi cercurile, pentru că ele pot deveni vicioase!” Apoi, având o circumferinţă atât de vastă, cum te lăudai şi îl lăudai tu, mai înainte, acest Cerc nu se mai vede. Ce fel de Dumnezeu este acela care te poate vedea doar El pe tine, dar nu îl poţi vedea şi tu pe El!?

P2- Aici, tu faci o confuzie, sau nu faci o delimitare, tot un drac, ca să folosesc şi eu o expresie din limbajul tău. Atenţie, vecine, ceva este ochiul exterior, care are retină, şi cu totul altceva este Ochiul interior, care vede şi ceea ce nu vede retina. Acesta este Ochiul Minţii, care poate vedea şi de-nevăzutul, după cum şi urechea interioară, nu timpanul, poate auzi şi de-ne-auzitul..

P1- Laudă cam deşartă!  Dumnezeul meu poate fi văzut şi cu retina, adică poate fi văzut în semne şi în imagini, dar poate fi şi întrevăzut cu inima, cu sufletul, acolo sus şi departe, unde o fi fiind El .Numai că, vecine, fiind foarte departe, Dumnezeul meu este şi foarte aproape de mine, de noi., pământenii cei  credincioşi.

P2- Vezi, ca nu cumva apropiindu-l prea tare de voi şi de Pământ, să nu-L încărcaţi cumva cu păcatele voastre pământeşti, care, ce-i drept e drept , pot fi şi ale noastre. Şi la Tribunal, unde sper să nu ajungem şi noi doi, Judecătorul stă  pe un Scaun anume, la alt nivel  decât al celor judecaţi. Tot aşa stă şi Regele pe Tronul său, care nu poate fi ocupat de oricine, oricând şi oricum, unic fiind el, cum Unic este şi Dumnezeul meu

P1- Oricât de sus ar sta Judecătorul cu scaunul lui, judecata lui este dreaptă, pentru că numai una este Dreptatea în această Lume. Tot aşa, Dumnezeul meu este Bun şi Mare şi nu lucră la întâmplare.

P2- Dacă ar fi aşa cum zici tu, nu ar fi pe Lumea aceasta atâtea Dreptăţi, una mai dreaptă ca alta. Ca şi atâtea Nedreptăţi, una mai nedreaptă ca alta. Bag seama, vecine, că şi noi doi avem două Dreptăţi, de unde rezultă că fiecare dintre noi doi  rămâne mai departe cu Dreptatea lui şi, totodată, cu Dumnezeul lui...

Dialogul celor doi vecini poate continua tot aşa, chiar şi până după apusul Soarelui. Noaptea fiind un sfetnic bun, s-ar putea să  le treacă prin minte celor doi vecini, că gardul care îi leagă şi totodată îi desparte, este doar unul, după cum doar Unul este şi Dumnezeul despre care vorbesc amândoi, fiecare în felul lui.
 

N.B. P1 şi P2 sunt iniţialele de la Petru şi Pavel, care încă din perioada Scolasticii medievale au devenit Personaje simbolice, fiind folosite în acest înţeles şi de către Hegel, apoi şi de către Marx şi Engels. În acest text, P1 şi P2 pot simboliza  două Persoane, două Personalităţi, ca şi doi Prelaţi, respectiv doi  Preoţi.. În sfârşit, P1 şi P2 pot fi şi două Personaje teatrale, dintr-o piesă de teatru încă nescrisă.