Despre Darwin şi alţi demoni. Lecturi necesare în vremuri de carantină
0Romanul „Galapagos“, al scriitorului american Kurt Vonnegut, una dintre marile cărţi ale secolului XX, îşi poartă cititorii de la „sfârşitul lumii“ din prezent, ai cărui supravieţuitori se refugiază pe insula lui Darwin, unde naturalistul a făcut observaţiile esenţiale pentru teoria evoluţiei, până peste un milion de ani, când evoluţia ne va fi transformat în ceva cu totul diferit. Totul cu umorul şi optimismul specifice acestui mare umanist.
Mi-am dat seama ce carte ar trebui ţinută în această perioadă pe noptieră, mă mir că nu m-am gândit mai devreme, fiindcă este una dintre cărţile mele preferate. Este vorba despre romanul „Galapagos“ al marelui scriitor american Kurt Vonnegut jr. (prima ediţie în română: Univers, 1988, când mi-am şi cumpărat-o şi am „devorat“-o).
Cartea mi s-a „înfipt“ în minte încă din adolescenţă, când am citit-o prima oară, şi e puţin probabil să se mai desprindă vreodată de-acolo, cât o să mai trăiesc (personal, prefer – oarecum – acest roman, nu numai pentru că este primul pe care l-am citit de Vonnegut, celeilalte capodopere a scriitorului, „Abatorul nr. 5“, la rândul ei „halucinantă“, în cel mai înalt sens al cuvântului, o altă lectură esenţială).
Este un roman pe multiple straturi şi nivele („layer-e“), cu o scriitură de-a dreptul dumnezeiască, prin umor şi subtilitate, aşa cum autorul îşi obişnuise deja, la acea oră, numeroşii cititori americani – dar pentru mine, la acel moment, a fost o revelaţie (în următorii ani, pe măsură ce-mi găseam cărţile, am citit, „devorându-le“, şi celelalte cărţi publicate în română ale lui KV, iar după Revoluţie au început să apară traduceri noi).
Ce căuta Darwin în Galapagos?
Dar care-i legătura cu actualitatea (deşi cartea, repet, e perenă, mi-am dat seama cum am citit-o)? „Galapagos“ îşi poartă cititorii, în stilul vonnegutian binecunoscut (postmodernist în cel mai înalt grad), lansat cel puţin de la „Abator“ încoace („vizitatorii“ – din fotoliu – ai planetei Trafalmadore ştiu ce spun), prin nenumărate spaţii şi epoci, cu ajutorul unor „switch“-uri narative de zile mari. Permanent, însă, se află în subtext – şi i se dedică diverse şi numeroase clin-d’œil-uri – aventura „evoluţionistă“ a lui Darwin, ca june stagiar pe nava „Beagle“, în insula pacifică Galapagos, care dă şi titlul cărţii (deloc întâmplător, îţi dai seama imediat, pentru că despre „evoluţie“ este vorba aici, despre acest Zeu nemilos care este, de fapt, cel care coordonează lucrurile pe Planetă, dar şi despre „evoluţia“ personală a fiecărui individ).
„Aventura conştiinţei pe Pământ“
Suntem purtaţi astfel – şi ni se perindă prin faţa ochilor, scriitura lui Vonnegut este foarte „cinematografică“ – de la „sfârşitul lumii“, care survine într-un viitor apropiat acelui 1988 (de la o criză economică, dacă-mi aduc bine aminte), sfârşit căruia-i supravieţuiesc doar câţiva dintre participanţii la o croazieră de voiaj pe lângă coasta sud-americană, supravieţuitori care se refugiază, ca să vezi, tocmai în insula ecuadoriană... Galapagos (un arhipelag, de fapt), pînă la un viitor îndepărtat, de peste un milion de ani by now, „in the future“, când evoluţia, cum spuneam, îşi va fi făcut treaba, iar descendenţii noştri, ironic, se vor fi transformat, treptat, într-un fel de lamantini burtoşi şi greoi, care zac toată ziua pe plajă şi se bucură de apă şi soare, fiinţe care nu mai simt suferinţa şi durerea (nu mai are niciun sens pentru ele), dar care sunt şi lipsite de conştiinţă, în acelaşi timp.
Aventura conştiinţei pe Pământ se va fi încheiat, totul este bine şi frumos, „lux, calm şi voluptate“ („evil disappears from the world / and consciousness with it“, cum scria, demult, Czeslaw Milosz).
„O vei învăţa! O vei învăţa! O vei învăţa!“
Autorul nu încetează de a ne puncta, ironic, „superioritatea“ acestui mod de viaţă, asupra celui pe care l-am părăsit (printr-o catastrofă autoprovocată), de parcă ne-ar întreba: „asta este ceea vă doriţi? chiar este preferabil?“. Este, de fapt, un îndemn la „trezire“, prin care am luat pentru prima oară contact cu acest mare umanist care este Vonnegut. Şi, totodată, cu „patetismul“ său formidabil, unul dintre puţinele pe care le consider – şi care pot fi – de calitate.
Cele două planuri principale ale cărţii sunt intersectate de flashback-uri în vieţile anterioare ale personajelor şi ale unora dintre ascendenţii lor, ca parcă pentru a ne arăta ce am pierdut/vom pierde, acel „Dinainte“ de care şi noi am început să vorbim atât de des.
Finalul cărţii este impresionant şi nu am putut să-l uit de când l-am citit prima oară, în adolescenţă. Sunt cuvintele unui medic german, adresate unui refugiat evreu (sau ceva similar, mă bazez acum pe memorie), căruia îi procurase un bilet de trecere spre Suedia, dar care îi spune că nu cunoaşte limba suedeză: „O vei învăţa! O vei învăţa! O vei învăţa!“. Este cel mai puternic exemplu de optimism pe care l-am întâlnit vreodată.
Poemul lui Milosz la care mă refer în text:
„Unde Malum
«Where does evil come from?
It comes
from man
always from man
only from man»
– Tadeusz Rozewicz
Alas, dear Tadeusz,
good nature and wicked man
are romantic inventions
you show us this way
the depth of your optimism
so let man exterminate
his own species
the innocent sunrise will illuminate
a liberated flora and fauna
where oak forests reclaim
the postindustrial wasteland
and the blood of a deer
torn asunder by a pack of wolves
is not seen by anyone
a hawk falls upon a hare
without witness
evil disappears from the world
and consciousness with it
Of course, dear Tadeusz,
evil (and good) comes from man.“
(Czeslaw Milosz) (foto dreapta sus)
„Mai mult de atât nu se poate scrie... Echivalentul scriptic al filmului «Melancholia» al lui Lars von Trier...“ (spuneam pe 22 februarie 2015, când am descoperit poemul).
Asediul şi bombardarea Dresdei, la care tânărul soldat Vonnegut a asistat ca „martor ocular“, este ceea ce i-a determinat întreaga traiectorie intelectuală de mai târziu
Citeşte şi:
CTP, umanitatea şi „arderea de tot“ – despre filmul „Melancholia“ al lui Lars von Trier
„Melancolia“ cărtăresciană sau despre insuportabila singurătate a fiinţei