Despre Catedrala Neamului

Înainte de toate, trebuie spus că ea există de multe sute de ani. Oriîncotro ţi-ai îndrepta paşii, o întâlneşti. Numai să vrei s-o vezi.

Are ziduri de aer, turle de nori, iar în vârf, o cruce făcută din păsări. De cele mai multe ori, dintr-o singură pasăre, ce pare să stea vertical în văzduh, cu aripile larg desfăcute. Îndeosebi păsărilor cântătoare le place să ţină loc de cruce, iar atunci când ele obosesc, le suplineşte cântecul.

Naosul e cât vezi cu ochii. Altarul e cât vezi cu inima. Porţile împărăteşti sunt croite din lemnul câtorva mii de păduri, de aceea şi înfrunzesc primăvara, după care se umplu până la refuz de cuiburi, iar cuiburile de ouă din care ies bărbi albe de sfinţi şi aripi strălucitoare de îngeri.

Ferestrele au limpezimea apelor curgătoare.Te uiţi de afară prin ele şi vezi cum curg, dinspre cristelniţă spre năsălie, nenumărate vieţi de oameni. Vezi însăşi viaţa ta cum se ţine pe urma vieţilor părinţilor tăi, ce se ţin, la rându-le, după vieţile celor de dinaintea lor. Şiruri de naşteri, urmate continuu de şiruri de înmormântări. E toată existenţa omului înăuntru, cu tine şi cei de după tine cuprinşi în ea, până ce va fi să se termine timpul.

Cât despre catapeteasmă, ea este alcătuită din sufletul tuturor bisericilor mărunte de ţară. De aceea şi auzi atât de multă sfinţenie picurând din icoane. Şi de aceea poţi să iei întreaga catedrală în palmă şi s-o aşezi în dreptul inimii, acolo unde îi şi este locul, apoi să-ţi lipeşti fruntea de tavanul ei, ca să-l poţi vedea venind pe Dumnezeu. Care nu va întârzia niciodată. Am făcut, credeţi-mă, de sute de ori asta, şi Dumnezeu mi S-a arătat cu adevărat.

Ba cu chipul bunicului meu Ion, care şi-a dat sufletul în prima zi de seceriş înainte de venirea mea pe lume. Ba cu chipul lui Eminescu, rugându-se la icoana mamei sale, Rareşa Iuraşcu. Ba cu chipul lui Mihai Viteazul, pornind încrezător spre Alba Iulia. Ba cu chipul lui Constantin Noica, luminat în bezna detenţiei de sentimentul românesc al fiinţei. Dumnezeu poate fi, dacă ştii cum să Îl rogi, aproape orcine. Şi dacă eşti pregătit să-L întâmpini, poate veni aproape oricând.

Măcar o dată, o singură dată, intraţi, Prea Fericite, în catedrala aceasta, care e gata construită, există!, şi chemaţi-L în gând pe Dumnezeu. În mai puţin de-o clipă El va veni. Numai să vreţi să-L întâlniţi!