Despre adevărurile Revoluţiei

Comunicatul emis în cursul zilei de luni de Parchetul General, comunicat referitor la o seamă de fapte petrecute în România între 16 şi 22 decembrie 1989 şi câteva zile după aceea a produs o oarecare emoţie în rândul acelei părţi a populaţiei încă preocupată de descoperirea adevărului Revoluţiei.

În fapt, comunicatul vine să confirme multe bănuieli care  circulau demult în spaţiul public, bănuieli referitoare la ceea ce jurnalistul Nestor Ratesh numea într-o carte „revoluţia încâlcită“.

Devine din ce în ce mai limpede că revolta populară a fost anticipată, „dublată“, preluată, instrumentalizată de un grup de complotişti care s-au manifestat ca atare chiar şi înainte de mitingul fatal din dimineaţa zilei de 21 decembrie, dar şi în timpul fugii familiei Ceauşescu şi a fidelilor ei de pe acoperişul Comitetului Central în miezul zilei următoare. Ca şi în ceea ce s-a întâmplat după, până la execuţia cuplului dictatorial pe 25 decembrie 1989.

Practic, grupul acesta de complotişti – numele cele mai cunoscute fiind Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu- a preluat puterea prezentându-se drept „emanaţii Revoluţiei“, asumându-şi rolul de lideri care au venit, vezi Doamne!, mesianic, să acopere pretinsul vid de putere creat odată cu fuga clanului Ceauşescu.

Comunicatul Parchetului emis luni arată că multe probe converg în a susţine faptul că nu a existat nici un fel de vid de putere, ci, dimpotrivă. Este cum nu se poate mai limpede că ceea ce s-a întâmplat în 22 decembrie după ora 12 a fost o imensă făcătură menită să confere legitimitate emanaţilor. A fost practic planificată şi pusă minuţios în practică o succesiune de fapte încurcate, o confuzie de pe urma căreia au profitat cinic complotiştii spre a-şi dobândi legitimitatea. Manifestată acut în jurul TVR şi cu sprijinul unor angajaţi ai acesteia care, din câte se pare, au îndeplinit sarcini precise, la Muzeul de Artă, la Metrou, în Piaţa Romană şi în zona Bibliotecii Naţionale.

Acelaşi comunicat face referire şi la faptul că în aceşti 28 de ani care au trecut de la Revoluţie numeroase probe ar fi fost distruse, alterate, astfel încât mai-mai că nu ni se spune că ar trebui nutrim un optimism moderat în legătură cu posibilitatea aflării adevărului integral despre Revoluţie şi cu trimiterea în judecată a celor care, spre a-şi consolida poziţia, au trimis la moarte cu bună ştiinţă cel puţin 1000 de oameni.

Lectura cărţii lui Ştefan Frumuşanu Cine mi-a ucis fiul?  (Editura Humanitas, Bucureşti, 2015) ne oferă, între altele, o dezolantă imagine asupra mizeriei, a complicităţilor criminale dintre reprezentanţii puterii feseniste - Iliescu, Roman, Rodica Stănoiu - şi cei plantaţi de aceştia în fruntea justiţiei între 1992 şi 2005 cu misiunea clară de a ascunde adevărul despre mineriade. E vorba despre foştii procurori generali sau generali adjuncţi ai României Mihai Ulpiu Curechianu, Vasile Manea Drăgulin, Mircea Criste, Joiţa Tănase, Samuila Joarză şi, desigur, despre subordonaţii lor.

Asaltul împotriva justiţiei pus la cale şi desăvârşit în Parlamentul României chiar în aceste zile în care se atacă grav fundamentele Statului democratic de troica PSD-ALDE-UDMR va reîntoarce, mai mult ca sigur, instituţii cheie precum Parchetul, CSM-ul, Inspecţia judiciară la condiţia de subordonare politică avută până în 2005. Iar cum PSD-ul de astăzi este intim legat de lanţul de minciuni, de falsuri, de crime comise de puterea fesenistă îndată după 22 decembrie 1989, ora 12, slabă nădejde că vom afla într-un orizont previzibil adevărul despre Revoluţia din 1989. PSD, ALDE, UDMR veghează la propagarea pe mai departe a minciunii.

Text publicat concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro