Video Aproape 80 de percheziții în cadrul operațiunii „JUPITER 4” pentru combaterea criminalității economico-financiare și a infracțiunilor cu arme. Frații Micula, printre cei vizați
0Polițiștii și procurorii desfășoară, luni, 78 de percheziții domiciliare în mai multe județe din țară, în cadrul operațiunii „JUPITER 4”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

UPDATE 10. 00 Luni, procurorii efectuează șase percheziții domiciliare în județul Bihor, vizând sediile și punctele de lucru ale mai multor societăți comerciale din grupul European Food and Drinks, controlat de frații Ioan și Viorel Micula. Ancheta, parte a operațiunii Jupiter, vizează infracțiuni de delapidare cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală, iar scopul perchezițiilor este identificarea și strângerea probelor.
Din anchetă reiese că, în perioada 2018–2024, activitatea a cinci firme din grup a fost administrată fraudulos, printr-un mecanism complex ce a permis transferul nelegal al activelor către alte societăți aflate tot sub controlul persoanelor fizice implicate. Valoarea cumulată a bunurilor transferate este de aproximativ 163 milioane lei.
Mecanismul fraudulos a fost implementat în contextul deciziilor Comisiei Europene și instanțelor UE, care au stabilit că statul român trebuie să recupereze aproximativ 792 milioane lei de la cele cinci firme, sume considerate ajutor de stat acordat ilegal. Transferul ilicit al activelor urmărea, pe de o parte, limitarea posibilităților statului de a recupera sumele și, pe de altă parte, continuarea activității comerciale prin alte firme controlate de aceleași persoane.
Principalele metode folosite au fost vânzarea directă sau compensarea creanțelor invocate împotriva firmelor vizate, însă procurorii au constatat dubii privind realitatea acestor operațiuni și legalitatea mecanismului de transfer. În perioada 2018–2024, s-au înregistrat ieșiri semnificative de bunuri mobile și imobile din patrimoniul firmelor SC EUROPEAN DRINKS SA, SC EUROPEAN FOOD SA, SC MULTIPACK SRL, SC TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT SRL și SC RIENI DRINKS SA către societăți precum SC EUROPEAN FOOD INTERNATIONAL SRL, SC EUROPEAN DRINKS INTERNATIONAL SRL, SC CERTINVEST SRL, SC PLUS QUADRIGA SRL, SC PRO QUADRIGA SRL și SC ROYAL ESTATES & BUILDINGS SRL.
În paralel, firmele care au primit activele au înregistrat o creștere economică accelerată, iar preluarea acestora s-a realizat prin compensarea creanțelor invocate sau prin vânzări directe. Procurorii arată că aceste operațiuni ridică serioase semne de întrebare cu privire la legalitatea și caracterul real al tranzacțiilor, accentuând suspiciunea de delapidare și evaziune fiscală la nivelul grupului European Food and Drinks.
UPDATE: Procurorii au pus în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară în București și în județele Ilfov și Iași. Acțiunea se desfășoară într-un dosar penal privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.
Din probele administrate reiese că, în 2024, pe raza municipiului București s-a constituit o grupare de criminalitate organizată, care a acționat și în județul Iași, având scopul obținerii de beneficii materiale importante prin contractarea de credite pe baza unor documente falsificate și achiziționarea de autoturisme prin contracte de leasing cu acte de identitate și situații financiare falsificate.
Grupul, format din 14 suspecți și coordonat de un lider urmărit internațional, a înființat sau preluat mai multe societăți comerciale cu istoric bun de creditare și a falsificat ulterior situațiile financiare ale acestora, pentru a obține finanțări bancare și a achiziționa autoturisme de lux. Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate este estimat la aproximativ 35.000.000 lei (7,1 milioane euro).
Totodată, sunt puse în aplicare 17 mandate de aducere, urmând ca audierile să aibă loc la sediul DIICOT – Structura Centrală. Operațiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Știrea inițială
„Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul operaţiunii «JUPITER 4», în cursul zilei de astăzi, 3 noiembrie 2025, se desfăşoară 78 de percheziţii domiciliare în mai multe judeţe din ţară, având ca obiectiv identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor implicate în activităţi ilegale, precum şi pentru prevenirea impactului acestor activităţi asupra comunităţii”, a transmis, luni, Parchetul General.
Dosarele instrumentate vizează infracțiuni economico-financiare și de altă natură, printre care: contrabandă, evaziune fiscală, delapidare, înșelăciune, contrafacere, furt, amenințare, hărțuire, inducerea în eroare a organelor judiciare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, braconaj, contrabandă calificată și infracțiuni silvice.
Operațiunea JUPITER „reflectă determinarea fermă a instituţiilor statului de a acţiona unitar şi eficient împotriva tuturor formelor de criminalitate”, spun procurorii.
„Printr-o colaborare strânsă între procurori şi poliţişti, se asigură o reacţie rapidă şi coordonată, capabilă să descurajeze activităţile ilegale şi să consolideze încrederea cetăţenilor în autoritatea legii. Operaţiunea JUPITER reprezintă un exemplu concret de cooperare interinstituţională eficientă şi de angajament comun în protejarea comunităţii şi apărarea valorilor statului de drept”, au mai transmis procurorii.
IGPR precizează că acțiunile au drept scop documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri pentru luarea măsurilor legale în fiecare cauză.






















































