Democraţia noastră iese întărită după episodul Georgescu, apărată fiind de către instituţiile statului

0
0
Publicat:

Am trecut printr-un episod dificil, din care democraţia noastră a ieşit victorioasă. Urmează ca instituţiile statului să-şi continuie investigaţiile şi să sancţioneze cu duritate complicii şi susținătorii lui Georgescu care s-au dedat la violenţe şi incitare la violenţe într-un moment de tensiune maximă în scena politică.

Călin Georgescu. În ultimele luni şi săptămâni Parchetul General a scos la iveală numeroase fapte ilegale comise de Georgescu şi echipa din spatele său condusă de Potra. Legăturile sale cu Rusia, care au dus la expulzarea a doi diplomaţi ruşi, intervenţia SRV, Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei, în favoarea sa, afacerile lui Potra în Rusia, toate confirmă justeţea deciziei CCR din decembrie anul trecut de a anula alegerile prezidenţiale.

Mai presus de orice, nu poţi valida un candidat la alegerile prezidenţiale care neagă, contestă, atacă Constituţia, când rolul preşedintelui este exact acela de a apăra Constituţia.

Nici argumentul unora că ar trebui o decizie a instanţei pentru a-i interzice accesul la funcţia de preşedinte nu stă în picioare. Un proces durează ani de zile, timp în care ce face candidatul, duce ţara de râpă? Constituţia noastră acordă CCR prerogativa de a valida sau invalida candidaturi, dintre care unele, precum a lui Călin Georgescu, se dovedesc a fi extrem de toxice pentru ţara noastră.

Potra, şeful echipei din spatele lui Georgescu, a incitat aseară mercenarii pe care îi conduce: „Mergeți la București, cu parul, furcă, coasa și toporul. Cei care au arme să iasă cu armele”. Potra, dat în urmărire generală, trebuie incriminat de către Parchet și pentru incitarea la violenţă şi răsturnarea ordinii constituţionale din România.

Probabil a înţeles şi echipa Trump aceste realităţi, după ieşirea nervoasă a lui Musk, „este o nebunie”, n-au mai apărut, până în prezent, alte reacţii, de la nivelul înalt al echipei Trump. De altfel, România a dovedit şi faţă de ruşi şi faţă de echipa Trump o poziţie demnă de genul, „nu vă amestecaţi în treburile noastre”!

George Simion. Dincolo de criticile aduse actualului regim politic din România, de o susţinere pe faţa a candidatului Georgescu în ciuda acuzelor aduse acestuia în ultimele săptămâni de către Parchetul General, care l-a şi pus sub cntrol judiciar, Simion a avut aseară o ieşire incompatibilă cu statutul său de parlamentar şi şef al principalului partid de opoziţie. Referindu-se la membrii BEC care au invalidat candidatura lui Georgescu, Simion a declarat:

"Cei care au dat această lovitură de stat ar trebui jupuiţi în piaţa publică", a spus Simion, într-un video postat de el pe reţelele sociale.

O astfel de incitare la violenţe,  în timpul altercaţiilor dintre jandarmi şi protestatarii din faţa BEC, nu poate rămâne fără urmări. Dacă protestatarii reuşeau să intre în clădirea BEC, îi scoteau afară pe membrii BEC care au invalidat candidatura lui Georgescu, şi urmau îndemnul lui Simion?

Un dosar penal, urmat de ridicarea imunităţii parlamentare şi cercetarea penală al lui Simion este absolut obligatorie, dat fiind momentul, personalitatea şi funcţiile celui care a făcut o astfel de incitare la omor. Nicio deosebire între Simion şi Potra.

Soluţia BEC în cazul Georgescu

BEC s-a bazat pe decizia CCR din decembrie 2024: Curtea Constituţională a tranşat implicit şi general obligatoriu şi cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii depuse de către candidatul Georgescu Călin, fiind inadmisibil ca, la reluarea procesului electoral, să se considere că aceeaşi persoană îndeplineşte condiţiile pentru a accede la funcţia de preşedinte al României."

De admirat faptul că membrii BEC, cu câteva sute de protestatari violenţi la porţile clădirii, nu s-au derobat de sarcinile impuse de statutul BEC, lăsând în seama CCR să rezolve validarea sau invalidarea candidaturii lui Georgescu. Au apărat democrația din România, înfruntând riscul de a fi „jupuiţi” în piaţa publică. Trebuie admirati pentru această determinare și acest curaj.

Jandarmeria şi Poliţia

S-au comportat legal în faţa sutelor de manifestanţi violenţi, fără să răspundă în aceeaşi măsură de violenţă, dar izolând grupurile de manifestanţi violenţi care au dat foc, au aruncat cu pavele şi pietre în capul jandarmilor, rănind câţiva dintre ei. Toţi cei care s-au dedat la violenţe, trebuie acum identificaţi în baza filmărilor Jandarmeriei, anchetaţi penal şi trimişi în judecată pentru acte de violenţă împotriva unor instituţii ale statului, aflate în exercitarea prerogativelor conferite de lege.

„Poporul l-a votat” pe Georgescu

Este lait-motivul susţinătorilor lui Georgescu, care nu ţin cont că a fost votat de  2 milioane de votanţi din 18 milioane de alegători, că Rusia a influenţat masiv pe TikTok alegerile, că în momentul votului nu se ştia ce se ştie acum despre Georgescu, relaţiile lui cu echipa de mercenari a lui Potra, de intenţia sa de a schimba ordinea constituţională din calitatea de preşedinte. 

Din fericire, de data aceasta cetăţenii conştienţi de respectarea ordinii constituţionale, alături de instituţiile statului, au blocat riscul enorm de a ajunge preşedinte un individ care ar fi dus ţara în braţele ruşilor.

Să sperăm că „lecţia” Georgescu ne va ajuta şi în continuare să respingem încercările unor duşmani ai României de a schimba ordinea constituţională şi orientare europeană a ţării noastre.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite