Democraţia în suferinţă

0
0

Unii români jubilează pentru că alegerile parlamentare au împuternicit fără dubii un învingător căruia îi încredinţează răspunderea guvernării.

Am fost şi sunt în continuare adeptul ideii că în situaţia specifică ţării noastre de acum, răspunderea guvernării trebuie dată majoritar unui partid deoarece coaliţiile şi-au dovedit neputinţa în confruntare cu problemele grave şi grele care ne confruntă, cât şi pentru că răspunderea nu se aruncă de pe umerii unuia pe al celuilalt iar alegătorul poate să aprecieze şi să judece în cunoştinţă de cauză prestaţia guvernantului.

Spun unii că astfel s-ar încuraja alunecarea spre dictatură. În zilele noastre vremea dictaturilor a cam trecut, când guvernarea departe de a fi o joacă, implică o enormă răspundere, când eşafodajul politic se sprijină pe democraţie, în fine când forţamente suntem într-un circuit al globalizării iar nu neapărat numai de capul nostru. Cu toate acestea, departe de a dormi liniştiţi, analizate la lumina unei autentice democraţii, recentele alegeri lasă în urmă îngrijorătoare semne de întrebare.

Odată pentru că învingătorul este tot o coaliţie. Şi nu una de orice fel ci una esenţial contradictorie, respectiv vădit la poli opuşi: stânga şi dreapta. Electoral şi pentru obţinerea puterii ea merge, a mers. Când însă va guverna, fiecare va trebui să tragă spuza pe turta propriilor alegători, să-şi respecte propria viziune; în principiu direcţii ireconciliabile, doctrinar şi social. Se va găsi un compromis pe susţinerea interesului naţional? Ar fi bine, nu s-ar pierde 4 ani de istorie. Vom vedea.

A doua oară pentru că USL n-a primit puterea din partea majorităţii democratice româneşti. Ea are 60% din 40% prezenţă la vot, deci o susţinere de 24% din efectivul electoral. Alta era situaţia dacă avea 60% dintr-o prezenţă la vot de peste 50%. Aici se vădeşte una dintre gravele deficienţe ale democraţiei româneşti. Deşi ţara se află într-o situaţie grea, chiar gravă, românii n-au înţeles să se implice. Au lăsat greul pe umerii oamenilor de la ţară mai puţin descurcăreţi în ale politicii şi pe umerii vârstnicilor, uşor ademeniţi de promisiuni facile prin raport cu problemele grele ale ţării.

Propriu zis, democraţia românească este într-o fază de totală confuzie, de totală nelimpezire. Ea, atât cât se manifestă, se hrăneşte mai mult din iluzii, din promisiuni, fie ele cât de deşarte. Îi scapă realitatea. Spre exemplu, este mai mult decât elementar că pentru a satisface nevoile sociale – salarii, pensii, subvenţii – este nevoie de un fond economic sănătos, de refacerea acestuia după ce 23 de ani l-am distrus; că pentru aceasta se cer devotament, pricepere şi efort, chiar sacrificii. Ori democraţia românească a dat cu piciorul demersului menit să stimuleze economia, să alinieze cheltuielile la venituri, singurul mijloc de a echilibra situaţia şi dimpotrivă, a dat gir puternicului dezechilibru din ultimele 7-8 luni când economia coboară vertiginos iar cheltuielile, unele chiar scandaloase - cum ar fi cele pe revoluţionari sau pe pensiile necontributive - urcă vertiginos, motivate politic şi electoral. Se va zice: nu-i adevărat, politicienii sunt de vină. Replic: nu-i adevărat, prestaţia democratică e de vină. N-a văzut şi nu vede fundătura. Se codeşte de la răspundere.

Nu mai puţin, democraţiei româneşti îi lipseşte simţul valorii, a valorii morale în primul rând. Se spune că morala n-ar avea ce căuta în politică. Nu-i adevărat. Marile hăuri istorice ale omenirii incluzând fascismul şi comunismul s-au fundat pe profundă a/şi/imoralitate. Ori dacă mentalului democratic românesc îi este indiferent că are un prim ministru acuzat ( şi dovedit ) de hoţie, că un număr apreciabil de miniştri sunt incompatibili şi nedemni de funcţie, că o liotă de politicieni, la centru sau în teritoriu, sunt implicaţi în scandaluri economice păguboase, în încălcări flagrante ale legii, că unii prelungesc falangele fostei nomenclaturi comuniste sau fostei securităţi, dacă deci, cu toate acestea îi votează într-o veselie, însemnează că realmente avem o problemă în chestiunea fundamentală a distincţiei până şi de natură biblică, între bine şi rău.

Aici este punctul cardinal al firavei democraţii româneşti. Ori, dacă cum spuneam, în mentalul nostru democratic astfel de stări de lucruri sunt acceptabile, ba chiar aprobative, în schimb, s-a dovedit, ele n-au susţinere, ba dimpotrivă sunt repudiate în mentalul general occidental-european. Cu ele s-ar putea doar să recâştigăm înţelegere şi „ prietenii” pe alte zări.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite