De ce Ucraina rezistă, contraatacă și e victorioasă în fața Rusiei?
0Oricine ar fi luat în considerație, în mod mecanic, caracteristicile de putere sau chiar puterea geopolitică (în sensul definit de Henry Jackson Society) între Rusia și Ucraina, ar fi dat – și chiar a dat – câștig de cauză operațiunii Kremlinului.
Dar războiul de agresiune pe scară largă, de mare intensitate, de durată, al Rusiei în Ucraina a demonstrat relevanța altor caracteristici care fac diferența: reziliența societală, securitatea societală – identitate și coeziune societală, deopotrivă, și mai ales ceea ce am numit caracteristicile intangibile ale războiului (vezi Iulian Chifu, Greg Simons, Rethinking warfare in the 21-st Century. The influence and effects of the Politics, Information and Communication Mix, 2023, Cambridge University Press, 2023).
Patru generații de reziliență societală
Reziliența societală, reziliența națională, reziliența comunitară, în general, este considerată o trăsătură a comunității umane în sine ce presupune și reacția la șocuri și crize, și supraviețuirea, dar și refacerea societății, o caracteristică ce măsoară capacitatea de lucru în comun în asemenea momente. În analiza făcută în cazul Ucrainei, au apărut un număr de caracteristici în materie: gradul/nivelul de reziliență – în cazul Ucrainei reziliență de generația a treia – nivelul securității societale și elementele tangibile și intangibile în război.
Reziliența comunitară se definește ca o proprietate a sistemelor sociale-ecologice dinamice și evaluează măsura în care comunitățile pot răspunde pozitiv la un număr de riscuri, inclusive șocuri, evenimente extreme sau alte schimbări. Caracteristicile identificate variază de la autor la autor. Ele conțin îndeobște referințe la atașamentul față de locul de reședință al comunității, leadership, coeziune comunitară și eficacitate, rețele comunitare constituite și funcționale, cunoaștere și învățare. Aceste caracteristici ar fi utile pentru conservarea comunității, reducerea riscurilor în caz de dezastre, adaptarea la schimbările climatice și dezvoltarea comunității. Reziliența societală se referă, deja, la societăți, are caracteristicile de bază ale rezilienței comunitare dar ridicată la nivelul complexității, coeziunii și sofisticării societății, inclusiv cu responsabilitățile față de membrii săi.
Reziliența a apărut ca o necesitate, în urmă cu relativ puțin timp, 15-20 de ani, punctul de plecare fiind marile atacuri teroriste din statele democratice occidentale – Gara Atocha în Spania, Londra, Paris - Charlie Hebdo, Saint Denis, Bataclan, Molembeck în Belgia etc. Atunci s-a relevat nevoia cooperării autorităților, instituțiilor statului cu cetățenii și societatea, mai ales când avem de a face cu lupi singuratici – deci fără comunicații interceptabile sau prezență în locuri de rugăciune și radicalizare – și cu utilizarea ca arme albe a unor lucruri domestice obișnuite– mașini închiriate cu care se intră în mulțime, cuțite și elemente uzuale în viața de zi cu zi transformate în arme albe.
Dar saltul major s-a produs odată cu apariția războiului hibrid, un război împotriva unor societăți întregi, nu numai împotriva unor state, cu ingerințe în fibra socială, utilizând instrumentarul asociat principiilor și valorilor democratice, așa cum a făcut-o programatic Doctrina Gherasimov, care a considerat fiecare principiu și valoare democratică drept o vulnerabilitate a societăților occidentale și a construit instrumente și mecanisme adecvate pentru a profita de aceste vulnerabilități și a submina societățile democratice – ale căror cetățeni urmau să-și apere, evident, valorile și modul de viață. Rolul rezilienței a fost amplificat odată cu evoluția tehnologică, cu precădere odată cu apariția rețelelor sociale și cu dezvoltarea generațiilor succesive de război informațional. Pandemia a fost cea care a subliniat nevoia de adaptabilitate privind continuitatea serviciilor și a guvernării.
Am derulat două cercetări în materie de generații ale rezilienței dezvoltate în ultimii ani și am identificat alternativ trei, ulterior patru asemenea generații, pe baza criteriilor următoare:
Generația zero sau unu, de bază: supraviețuirea națiunilor, instituțiilor, sistemelor. Am văzut cum, în istorie, au supraviețuit sau au dispărut națiunile, cum unele etnii au creat state și au dăinuit și altele nu, în ciuda teoriei și principiului naționalităților din perioada Revoluției moderne în secolul 19 sau a aplicării principiului naționalităților la sfârșitul Primului Război Mondial, care crea state pentru fiecare națiune puternică, la dispariția Imperiilor europene continentale (decolonizarea venind în timpul Războiului Rece).
Generația unu (sau doi): stabilitate, continuitate instituțională. Aici principalele preocupări erau acelea de a menține stabilitatea ca premisă a rezilienței comunitare, și presupunea doar capacitatea de gestionare a crizelor și prevenție drept criterii de bună guvernare.
Generația a doua (sau a treia incluzând punctul de plecare al sustenabilității societăților, supraviețuirea): acțiune preventivă și early warning – vorbește deja despre adaptabilitate, despre schimbarea, reforma sau impactul normelor care să fie studiate ca impact, gestionate și controlate, împreună cu managementului consecințelor (evitarea crizelor secundare, vezi cazul Patriot Act). Miza s-a mutat astfel pe pregătirea instituțională și comunitară pentru a reacționa în criză și pe capacitatea de prevenire și anticipare a crizelor.
În fine, generația a treia (a patra în funcție de varianta alternativă de numărare) implică deja adaptabilitatea dinamică și reziliența viitorului și se referă deja la anticiparea crizelor sau tipurilor de crize ce vor veni, la studii prospective, acțiuni pro-active, prevenirea surprizei strategice. Dar se referă și la reformarea în timpul crizelor, ca și la continuitatea serviciilor, sarcinilor și responsabilităților care să prevaleze peste continuitatea și salvgardarea instituțională.
Reziliența și securitatea societală – Ucraina versus Rusia
Unde suntem cu situația Ucrainei în cazul războiului de agresiune pe scară largă al Rusiei? Ce generație a rezilienței putem identifica pe teren? Putem să ne raportăm succint la formula celor trei dimensiuni, absorbția șocului, adaptarea la șoc și reziliența transformativă, adică reforma în timpul crizei. Nu se pune problema unui salt direct la a patra generație - deci studierea, pregătirea și prevenirea crizelor ce vor veni, anticiparea lor prin studii prospective și capacitatea adaptativă dinamică. Dar cu certitudine, acțiunile Ucrainei ne-au arătat capacitatea sa de adaptare și transformare.
O dovedesc cazurile multiple de cazurile bazate pe trăsăturile, priceperile individuale caracteristice celor implicați în război, improvizația în caz de bruiaj sau lipsă de comunicații, capacitatea de asumare a autonomiei și improvizației, capacitatea comandanților de la nivelurile intermediare și inferioare de a-și asuma independent decizii, de a adapta tehnologii vechi la situații curente, de a utiliza lucrurile la dispoziție pentru a compensa absența unor livrări potrivite de capabilități, muniție sau carburanți. Adaptabilitatea la noile arme, învățarea rapidă a modului de utilizare a acestora, adaptabilitatea, dezvoltarea de mijloace, tactici și modalități creative, cum a fost cazul utilizării Patriot pentru doborârea rachetelor hipersonice - chiar dacă acest lucru nu se afla în scopul inițial al utilizării unor astfel de arme de apărare aeriană - fac, de asemenea, parte din reziliență.
La fel cum s-au dovedit și absorbirea consecințelor întreruperii serviciilor și utilităților critice, cum ar fi energia electrică și încălzirea în Ucraina, odată ce infrastructura critică de acest tip cade sub atacurile rachetelor rusești. Iar construirea punctelor de siguranță în interiorul orașelor, unde toată lumea poate veni, să se încălzească, să-și încarce telefoanele, să bea un pahar de apă și să mănânce o bucată de pâine sau de carne este, de asemenea, un rezultat al acestei reziliențe și adaptabilități. Toate acestea fac parte din reziliența unei societăți.
În fapt suntem în fața unei adaptări dinamice din cele descrise de Zygmunth Baumann în societatea sa lichidă sau în anti-fragilul lui Nassim Taleb, care găsește două categorii de antonime pentru fragilitate – robustețe, anti-fragil. În primul caz avem de a face cu absorbția șocului, în al doilea cu flexibilitatea, adaptarea și chiar transformarea internă/reforma în timpul crizei și al șocului pentru a face față și a absorbi încercarea prin care treci.
În ceea ce privește securitatea societală, criteriile de evaluare sunt coeziunea societală și identitatea. Ambele se regăsesc și în definițiile rezilienței clasice, comunitare și europene. Dacă este să ne raportăm concret la Ucraina, există un număr de elemente care se regăsesc aici indubitabil, din care unele se leagă și de intangibilele de război care au făcut diferența. Societatea este cea care dă atât forțele de rezervă în războiul pe scară largă, pe termen lung, cât și cea care susține efortul de război. În primul caz, putem lua drept exemplu cozile la centrele de recrutare și de voluntari (fără a nega și trecerea ilegală a frontierei de către unii spre a nu fi înrolați).
Aici contează și motivația pentru a purta un război și pentru a accepta distrugerea propriului teritoriu pentru un țel mai înalt – independența reală, supraviețuirea națiunii, identitatea, prestigiul și demnitatea națională. Elemente acestea sunt totodată consecințe ale unei identități solide și asumate, accentuate de războiul de agresiune pe scară largă al Rusiei și de ignorarea, bagatelizarea și tentativa de aneantizare a identității ucrainene diferită de cea rusă. Tot aici se vădește coeziunea societală, solidaritatea și forța de a lupta.
Intangibilele războiului. Cazul Ucrainei
Reziliența societală pe această dimensiune este o altă piesă foarte importantă din puzzle-ul unui război pe scară largă ca amenințare. Aceasta se bazează pe un număr mare de rezerve, bine antrenate și gata să intre în luptă, dacă este nevoie. Ea este legată de acceptabilitatea cheltuielilor de război în rândul publicului larg. Este legată de capacitatea de a dezvolta rapid o industrie de război și de a convinge publicul să accepte capabilități care să fie livrate unei țări terțe. Este legată de capacitatea de a susține un efort de război și de a absorbi costurile unui război de lungă durată, transformând întreaga societate într-o astfel de perspectivă, așa cum a demonstrat cazul ucrainean. Acestea nu pot fi acoperite fără cele două dimensiuni ale securității societale.
Unele dintre elementele relevate mai sus reprezintă direct și tangibile și mai ales intangibile în război. Cea mai importantă intangibilă în discuție legată direct de securitatea societală este capacitatea de sacrificiu - capacitatea de a susține un efort de război și de a absorbi costurile unui război de lungă durată, acceptabilitatea cheltuielilor de război, dar și puterea de a îndura suferința, restriștile și durerile pierderilor celor apropiați, într-un război. Aceste elemente sunt greu sau imposibil de comensurat, de introdus între tangibilele de război, rămânând la spațiul intangibilelor.
Elementele intangibile ale războiului, acele elemente care au făcut diferența între armata rusă - autoproclamată a fi a doua armată din lume - și armata ucraineană, mai mică ca număr, dar mult mai hotărâtă și capabilă să lupte pentru un scop, adevăratul război de independență ucrainean. Aceste elemente intangibile se referă la reputația, credibilitatea, chiar și brandul de țară. Elementele intangibile, cum ar fi cultura și percepția, modelează în mod eficient interpretarea și evaluarea tărâmului fizic de către tărâmul cognitiv. Intangibile sunt, de asemenea, reputația, credibilitatea și legitimitatea, iar în lista de intangibilele cruciale se mai află leadership-ul, moralul, coeziunea, unitatea, nivelul de pregătire și experiență, conștientizarea situației și sprijinul venit de la opinia publică. Și multe, multe altele, cum ar fi voința de a lupta sau hotărârea de a-și apăra țara.
Dacă este să le luăm pe rând, unele intangibile sunt evidente prin prisma celor relevate mai sus. Rămâne să decriptăm moralul, leadership-ul și mai ales sprijinul extern venit, care aduce și elementele tangibile în război fără de care Ucraina nu ar fi putut rezista: capabilități, muniție, resurse tehnologice, finanțarea deficitului bugetar, sprijinul pentru refugiați, sprijinul umanitar, elemente de comunicare și amplificare a mesajului, și așa mai departe. Sprijinul afișat în fiecare zi de partenerii democratici ai Ucrainei alături de cel anunțat și livrat potrivit reuniunilor grupului de la Rammstein vizând livrarea de capabilități militare necesare Ucrainei, documentele finale ale summitului NATO de la Vilnius sau G7 desfășurat în aceeași perioadă sunt probe directe pe această dimensiune.
Moralul și leadership-ul rămân apanajul intangibilelor ucrainene. Și aici trebuie să dezvoltăm caracteristici, indicatori și criterii pentru a putea cuprinde măcar calitativ ceea ce s-a întâmplat în război și ce a făcut diferența în spațiul intangibil. Un președinte de stat provenit dintr-un actor de comedie, Volodimir Zelenski, care a câștigat en fanfare alegerile din 2019 în fața unui veteran al politicii, Petro Poroshenko, cu o susținere erodată înainte de război, a răbufnit și a părut omul cel mai potrivit în comunicare globală.
Cu abilități evidente, cu un script potrivit, orchestrat de comunicarea strategică proprie sau inspirată, președintele Ucrainei a crescut în imagine internă și externă, a construit prestigiu major pe realizările armatei și instituțiilor și mai ales a poporului ucrainean, reușind să mobilizeze și să dirijeze forțele și sprijinul pentru război. Oricât ar apărea de nepotrivit uneori, certând liderii occidentali care-l ajută, astăzi niciun lider nu poate să îmbrățișeze ușor un ton critic, de reproș sau să ignore un mesaj venit de la președintele ucrainean. Aceasta înseamnă leadership de război și comunicare strategică. Comparația cu Rusia lui Putin, cu președintele de la Moscova ascuns prin buncăre, dispărut perioade întregi din spațiul de decizie și vizat de tentativa de lovitură de stat a lui Prigojin și a propriei creații, Compania Militară Privată Wagner, este lămuritoare.
Și ajungem la moral. Din nou greu de comensurat sau de asociat unitar, la nivelul unei întregi societăți sau al unei națiuni. Dar câteva elemente caracteristice se văd, din nou, prin comparație: Ucraina a reușit să stopeze războiul Rusiei, un stat mai mare și mai potent, împotriva sa. A reușit să recupereze zone importante ocupate - circa 50% din maximum ocupat în război. Regiunile Harkiv și Herson au fost eliberate pe suprafețe mari în formule de contra-atac ucrainene. În plus vine contra-ofensiva din acest an care anunță premise interesante, chiar dacă este vorba despre un efort mare. Acestea sunt argumente pentru moralul ridicat al ucrainenilor, soldaților ucraineni și al Ucrainei, alături de sprijinul internațional, și, per a contrario, a moralului scăzut al trupelor ruse, despre care aflăm detalii zi de zi.
Motivația luptei e la fel de importantă, într-un caz fiind identitatea, dreptul de supraviețuire și existență și independența reală de stat, în altul un război de agresiune complet inexplicat și ascuns sub faldurile unei formule absconse de „operațiune militară specială”, însă prin care războiul a venit la ușa fiecărui rus prin mobilizarea numită parțială și prin acțiunile de război în spatele și în profunzimea Rusiei. Ajută și la componenta de moral, chiar dacă aici un rol important îl are și durabilitatea în timp a moralului în fața vitregiilor și greutăților vieții în timp de război, chiar și în spatele frontului, acolo unde loviturile militare ruse lovesc locuințe și construcții civile.
Deci și la capitolul intangibilelor în război, Ucraina domină raportul de forțe cu Rusia, ceea ce și explică raportul de forțe de pe teren neconform cu cel al capabilităților, populației, bugetelor sau resurselor celor doi actori.
Se încarcă comentariile...
