De ce creşte şomajul în România? USL nici nu vrea şi nici nu poate să rezolve problema

Guvernul a anunţat triumfător că a reuşit să genereze aproape 100.000 de noi locuri de muncă de la instalarea USL la Putere şi până acum. Cifrele seci arată însă cu totul altceva: în realitate, şomajul a crescut simţitor în primul an de guvernare USL.

Dacă în mai 2012, acesta era de 7,2%, în mai 2013, şomajul a crescut la 7,5%. Datele le puteţi găsi în comunicatul de presă al Institutului Naţional de Statistică la începutul lunii. Vorbim despre faptul că aproape 40.000 de români şi-au pierdut locul de muncă în această perioadă. Mai rău, mulţi dintre ei au ieşit chiar şi din perioada de şomaj, rămânând, practic, fără niciun venit. Aceste informaţii, cuplate cu perspectiva unor disponibilizări masive anunţate deja de Guvern, plus situaţiile de la Mechel, Oltchim şi Poştă creează o imagine puternic contrastantă cu hiperoptimismul şi automulţumirea de care dă dovadă Premierul în comunicarea publică. Să promiţi un milion de noi locuri de muncă, dar, de fapt, să laşi 40.000 de oameni şi familiile lor fără venituri şi să te mai şi declari mulţumit arată clivajul care a apărut prea repede între actuala Putere şi realitatea contondentă a vieţii de zi cu zi în România.

Nu vreau să cobesc, dar cred că, în ceea ce priveşte şomajul, lucrurile vor merge, în guvernarea USL, de mal en pis. Pe de o parte, pentru că există mai multe probleme structurale care sunt foarte greu de rezolvat şi cărora Puterea nu ştie sau nu vrea să le răspundă. Pe de altă parte, pentru că strategia economică (fiscal-bugetară) pe termen scurt şi mediu nu creează cadrul apariţiei de noi locuri de muncă – ba din contră, presupune noi disponibilizări.

A. Am identificat trei probleme structurale majore care cântăresc foarte greu în economia balanţei şomajului din România.

1. Oportunităţile de muncă ale tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani sunt extrem de limitate. Şomajul în rândul acestora este de aproape 24% – de trei ori şi ceva mai mult decât media naţională. Dacă ne gândim că rata de ocupare efectivă este foarte mică (în jur de 22%), în condiţiile în care restul sunt studenţi sau liceeni, avem o imagine mai clară a faptului că, de fapt, mai mult de jumătate din tinerii României nu au un loc de muncă. Iar această situaţie este generată, în principal, de lipsa de coordonare între pregătirea şcolară/universitară şi nevoile de pe piaţa muncii. An de an, reprezentanţii mediului de afaceri publică necesarul de forţă de muncă pe categorii distincte, iar Ministerul Educaţiei nu face nimic pentru a se adapta. Avem zeci de mii de avocaţi care nu practică această meserie, mii de specialişti în relaţii publice şi mii de economişti şi contabili care nu-şi găsesc un job pentru că piaţa este suprasaturată. Asta în condiţiile în care ducem lipsă de ingineri şi de medici, dar şi de muncitori calificaţi, pentru că şcolile de arte şi meserii şi şcolile profesionale nu au fost deloc încurajate.

Privind dezbaterea publică generată anul acesta de Bacalaureat, mă gândeam cât de greşită este cheia de abordare. Se discuta aproape exclusiv despre rata de promovabilitate a examenului, fără însă ca aceasta să fie raportată la necesităţile economiei româneşti. Mă gândeam câţi dintre cei aproape 200.000 de tineri care s-au înscris la examenul de maturitate şi-ar putea găsi un loc de muncă – fie acum după liceu, fie după absolvirea unei facultăţi sau a unui masterat. Cu tristeţe o spun: foarte puţini. Poate că, pe măsură ce şi mass media va înţelege să nu mai caute spectaculos, pe viitor vom putea discuta şi despre cât de pregătiţi sunt tinerii să intre în câmpul muncii şi mai puţin despre procentele de promovare ale unui examen exclusiv teoretic.

Spun că USL nu are nicio strategie de rezolvare a acestei probleme structurale din cauza lipsei programelor care să-i ajute pe tineri să scape de şomaj. Vă dau câteva exemple:

·         Facilităţile fiscale existente în acest moment pentru firmele care angajează tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani nu îi stimulează pe cei din mediul de afaceri. Scăderea contribuţiilor sociale pe o perioadă mai lungă şi într-un procent mai mare poate fi făcută.

·         Programul de încurajare a tinerilor antreprenori a suferit în 2013 o gravă lovitură, bugetul acestuia fiind scăzut cu 20% faţă de anul trecut. S-a ajuns la doar 5 milioane de euro pentru cei care vor să-şi facă o afacere. Şi Guvernul USL mai are tupeul să vorbească de încurajarea antreprenoriatului ?!

·         Axa 2 a POSDRU, care se ocupă aproape exclusiv de formarea profesională a tinerilor, este printre puţinele care nu şi-au încheiat nici măcar contractările pentru perioada 2007-2013. Nu mai puţin de 5 dintre cele 8 linii sunt încă deschise, dovadă că Executivul nu pune preţ pe acest subiect.

Nu am speranţe legate de faptul că USL ar putea rezolva problema. Sunt convinsă că nu o va face – nu vrea şi nu poate. Am însă mare încredere în părinţii tinerilor din ziua de astăzi care vor înţelege să-i îndrepte pe copiii lor către meserii care au căutare. Vor face ceea ce nu face Ministerul Învăţământului: se vor uita pe informaţiile privind nevoia de forţă de muncă pe domenii şi-şi vor ajuta proprii copii să aleagă o carieră care să le garanteze un job la sfârşitul studiilor.

La fel cum sunt relativ încrezătoare că suma alocată de Uniunea Europeană pentru România în perioada 2014-2015 pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor (peste 400 de milioane de euro) va produce efecte. Aştept însă să văd de la Premier, ministrul Muncii, cel al Fondurilor Europene şi cel al Educaţiei o strategie coerentă privind cheltuirea acestor bani.

2. Există zone ale ţării în care şomajul este galopant. Dacă ne uităm în fugă pe datele referitoare la şomaj şi le comparăm cu cele din alte state europene, putem spune că stăm foarte bine. În realitate însă, tindem să avem o Românie cu două viteze. Una în care economia este cât de cât funcţională, mai ales în oraşele mari. Şi una în care şomajul este galopant. Sunt câteva judeţe care acum au chiar peste 15% oameni care nu-şi găsesc locuri de muncă: Dolj, Mehedinţi, Teleorman sau Vaslui. Lucrurile nu stau însă bine nici în Buzău, Galaţi, Vaslui sau Olt. Şi nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna pentru Vâlcea închiderea Oltchim.

Această stare de fapt în care există astfel de discrepanţe nu poate fi rezolvate decât printr-o strategie integrată. Vorbim de investiţii în infrastructură în acele judeţe (pentru a atrage privaţii) şi de o atenţie sporită în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene. Reorganizarea administrativ-teritorială poate fi o soluţie, cu condiţia însă ca de pe urma sa să nu beneficieze doar judeţul care are capitala regională.

Îmi pare rău să o spun, dar cred că nici aici lucrurile nu se vor rezolva prea curând. Uitându-mă pe judeţele de mai sus, nu pot să nu observ că toate sunt roşii – acolo este electoratul PSD, de acolo vin voturile principalului partid de guvernământ din România, care a dus mai bine de 20 de ani o politică de sărăcire a populaţiei pentru a o manipula electoral mai apoi. Nu cred că Executivul actual de stânga va face ceva în acest sens. Pur şi simplu, nu este în interesul lor.

3. Datele recensământului din 2011 au arătat că, deşi în ultimii 10 ani România a progresat economic, a intrat în NATO şi UE, infrastructura s-a dezvoltat şi ea într-o mai mare sau mai mică măsură şi românii pot circula liber prin Europa, procentul celor care locuiesc în mediul rural s-a păstrat constant. Acesta nu este neapărat un lucru rău în sine (deşi suntem una dintre ţările cele mai ruralizate din UE), lucrul cu adevărat negativ este însă faptul că mulţi dintre cei trăiesc la ţară se ocupă de agricultura de subzistenţă – peste o treime din populaţia României. Până când nu vom înţelege că trebuie să investim în agricultură, că aceasta este zona care poate să ne scoată din impasul economic şi social în care ne aflăm, situaţia nu se va îmbunătăţi.

De aceea, sunt indignată de faptul că Executivul USL, spre deosebire de Preşedinte care a atras atenţia asupra acestui lucru în repetate rânduri, nu face nimic pentru a limita din 2014 vânzarea de terenuri agricole către stăini. Când ai o problemă atât de gravă şi ştii că se va înrăutăţi, iar tu nu faci nimic în acest sens, ori nu-ţi pasă, ori eşti incompetent. În cazul USL, e posibil să fie amândouă.

B. Neajunsurile în ceea ce priveşte strategia economică a USL sunt încă şi mai multe. Mai grav este că modul în care este gestionată situaţia acum poate genera la rândul său probleme structurale.

Cine se aştepta ca venirea la guvernare a USL să aducă şi milionul de locuri de muncă promise de Executiv a rămas cu speranţele. Ţinta fixată este mult prea îndrăzneaţă prin comparaţie cu incompetenţa şi indolenţa Executivului, dar şi cu foamea de bani a clientelei politice a USL. Puterea oricum nu face nimic în acest sens.

Aş puncta câteva minusuri majore generate exclusiv de strategia actualei Puteri.

Nu au scăzut contribuţiile la asigurările sociale şi, deci, nu stimulează în niciun fel crearea de noi locuri de muncă. În condiţiile în care firmele o duc tot mai greu – datele arată că tot mai puţine companii raportează profituri –, devine tot mai clar că mediul privat năduşeşte şi, fără ajutor de la stat, nu poate genera noi locuri de muncă. M-am întâlnit cu foarte mulţi oameni de afaceri care mi-au spus acelaşi lucru: „aş angaja mâine noi oameni, pentru că am nevoie, dar nu-mi permit pentru că statul mă jupoaie efectic. Dacă aş fi ajutat, aş putea crea, la rândul meu, noi locuri de muncă”.

Au tăiat cu aproape 33% investiţiile în infrastructură faţă de anul 2012. În condiţiile în care Guvernul nici nu reuşeşte să absoarbă fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii, se comite o adevărată crimă împotriva investiţiilor private. De fiecare dată când un investitor vine în România să facă o fabrică şi să genereze astfel locuri de muncă, primul lucru pe care îl întreabă este: „unde este cea mai apropiată autostradă?”. Al doilea: „locul unde vreau eu să construiesc este racordat la utilităţi?” Când răspunsul USL la ambele întrebări este „nu”, investitorul îşi duce banii în altă parte şi ia cu el şi posibilele locuri de muncă pe care le-ar fi creat. Iar asta se vede cu ochiul liber: dacă anul trecut investiţiile străine au scăzut cu 11% faţă de 2011, anul acesta situaţia pare şi mai dramatică – scăderea pe primele 4 luni ale anului este de 35% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Despre asta am scris şi pe blogul personal.

Tăierea investiţiilor înseamnă însă şi pierdere directă de locuri de muncă pentru cei care lucrează în sectorul construcţiilor. Sunt multe firme româneşti care au spus că nu se mai face nimic şi au trebuit să dea oamenii afară.

Absorbţia fondurilor europene nu se accelerează. Absorbţia care nu există înseamnă că nu se lucrează – implicit, se pierd potenţiale locuri de muncă. Deşi se lăudau că vor face cofinanţa şi vor face contractări fabuloase anul acesta şi se apucă de construit, realitatea cu USL în fruntea ţării arată trist pentru România: au folosit doar 80 de milioane de euro din 3 miliarde pentru cofinanţări şi mai au de contractat încă vreo 2 miliarde de euro până la sfârşitul lui 2013, bani care altfel se pierd din start.

Subfinanţarea cronică a Învăţământului românesc – deşi toate partidele componente ale USL au semnat Pactul pentru Educaţie iniţiat de Preşedinte – creează premisele unei tot mai slabe pregătiri a tinerilor români. În loc să dea 6% din PIB pentru Educaţie, cât s-au angajat prin documentul mai sus amintit, Guvernul a alocat doar 3,6%. În scădere faţă de 2012, când Executivul Boc a alocat de 3,8%. Când ai absolvenţi de liceu şi studii superioare slab pregătiţi şi care nu au beneficiat de o formare educaţională bună, şansele apariţiei de noi locuri de muncă sunt mici.

Concluzia acestei analize este una foarte îngrijorătoare: Guvernul USL nu vrea şi nu poate să rezolve problema locurilor de muncă din România. În lipsa unei creşteri economice susţinute alimentate de o ieşire din criză a Uniunii Europene (slabe şanse), există toate perspectivele nu să apară job-uri noi, ci să dispară. Milionul de locuri de muncă promise de USL reprezintă doar o gogoaşă electorală servită unui popor flămând dornic să se înfrupte cu speranţe, oricât de deşarte ar fi ele.