Roşia Montană, ping-pong între Ponta şi Antonescu

Ziua a opta de proteste Roşia Montană FOTO Adevărul

Mă număr printre cei frustraţi că nu am apucat să fiu pro sau contra proiectului minier Roşia Montană. Căsuţa mea de e-mail este plină de mesaje care îmi cer imperativ, prin apel la patriotism, la recunoştinţă faţă de voturile care mi s-au dat ca parlamentar ori ca politician responsabil de viaţa românilor să votez împotriva sau pro Roşia Montană! Argumentele sunt variate şi opuse, desigur! Unele ţin, altele sunt ilogice şi ridicole.

Eu chiar sunt un politician responsabil, cu oroare de laşităţi, populisme sau partis-pris-uri. Ca urmare, întreb USL şi Guvernul Ponta: ce înseamnă proiectul minier de la Roşia Montană? Vreau să am o părere: pro sau contra. Vreau să fiu între cei din Piaţa Universităţii sau între cei din Alba.

Cearta dintre Ponta şi Antonescu, jocurile lor politice în interiorul USL şi mai ales în vederea alegerilor prezidenţiale au aruncat în aer un proiect major pentru România, oprind o dezbatere care este esenţială în vederea unei decizii juste în cazul exploatării miniere în cauză. Aşa cum stau lucrurile acum, pare că nu vom şti niciodată dacă au dreptate cei care se opun proiectului ori cei care cer demararea lui pentru a avea locuri de muncă.

Eu îi intreb pe amândoi marii actori ai piesei care se joacă în aceste zile în România: unde sunt românii în calculele voastre? Preocupaţi să vă daţi pumni şi să marcaţi puncte unul faţă de celălalt, vă gândiţi vreun moment că o decizie pe care o luaţi voi afectează, într-un fel sau altul, milioane de români?

Pornind de la această indignare faţă de doi politicieni care au venit împreună la Putere şi sfârşesc acum strângându-se reciproc de gât, aş vrea să subliniez cele mai importante şapte concluzii pe care le trag eu din felul în care guvernanţii au gestionat acest proiect.

1. România nu mai are un Guvern funcţional. Membrii Executivului nu trag în aceeaşi directie, ci unii trag hăis şi ceilalţi cea, producându-se astfel blocaje majore. Lucia Varga, ministrul Apelor şi Pădurilor a spus că nu a dat şi nici nu ar da aviz favorabil pentru proiect. Mai mult, Varujan Vosganian, ministrul Economiei, a spus că nici nu a văzut contractul. E clar, deci, că există o opoziţie în Guvern faţă de Victor Ponta şi că miniştrii PNL vor fi cozile de topor ale lui Crin Antonescu în războiul său cu Premierul, pentru a-şi arunca peste bord un alt posibil contracandidat.

2. Se repetă povestea cu maidanezii din ultimii 15 ani: nu ştim care este opinia majorităţii, dar politicienii reacţionează la cei mai vocali. La fel cum în cazul câinilor fără stăpân a existat o opoziţie a ONG-urilor faţă de legislaţia care prevedea posibilitatea eutanasierii, aşa se întâmplă şi în acest caz. Politicienii din USL nu au principii, funcţionează doar pe bază de imagine politică. Se lasă impresionaţi de ceea ce se aude, chiar dacă de la mai puţini, fără să asculte glasul poate al unei majorităţi tăcute. Ştim opinia ONG-urile care au protestat împotriva Roşia Montană, dar nu ştim care este opinia reală a majorităţii.

Victor Ponta trebuie să fie primul interesat să existe o informare publică integratoare şi coerentă privind proiectul Roşia Montană şi apoi consultată populaţia României. Trebuie admis că e o problemă de interes naţional, nu numai una de interes local – aşa cum greşit interpretează cei de la compania minieră. Nu – majoritatea trebuie să-şi expună punctul de vedere. Iar dacă această majoritate decidă că proiectul e bun sau e rău, atunci decizia e clară şi nu poate să o conteste nimeni.

3. Avem un Premier cu mare tupeu, care nu vrea să-şi asume nicio responsabilitate. Să afirmi că ai trimis proiectul în Parlament doar „ca să fii acoperit” în caz că România ar urma să plătească despăgubiri pentru RMGC e o dovadă incredibilă de inconştienţă. Practic, pe Victor Ponta nu-l interesează dacă vom plăti sau nu acei bani, atât timp cât nimeni nu va putea da vina pe el. Dacă acea clauză a despăgubirilor este reală, Victor Ponta ar trebui de urgenţă să-şi dea demisia pentru că ridică din umeri nepăsător ştiind că s-ar pierde acele două miliarde de euro pe care le anunţă pe toate televizoarele.

4. În România, nu există exerciţiul dezbaterii publice şi al medierii. La noi, când există o controversă în societate, taberele funcţionează mereu de pe poziţii de forţă. Nu se fac niciodată concesii şi compromisuri. Adversarul este răul suprem şi niciun argument de-al său, oricât de logic, nu este bun. Gândind aşa, se creează adevăratele clivaje din societatea românească. Nici ONG-urile care s-au opus proiectului minier şi nici compania canadiană nu au făcut nimic pentru a-şi înţelege măcar poziţiile reciproc, nu vorbesc de găsirea unui numitor comun.

5. USL nu ştie să comunice cu oamenii, singurul lucru pe care îl cunoaşte este să facă propagandă. Guvernanţii sunt toată ziua la televizor, dar nu explică tocmai lucrurile importante. Ei fac propagandă, dar nu sunt capabili sa genereze dezbateri reale şi să prezinte realitatea.

În continuare, nimeni nu ştie ce conţine proiectul – nici oamenii simpli, nici ONG-iştii şi nici măcar parlamentarii. Chiar miniştri ai Cabinetului Ponta nu cunosc proiectul. Cum să ai un punct de vedere just pe acest subiect dacă nici măcar nu cunoşti realitatea lui?

6. Crin Antonescu îl atacă pe Victor Ponta pentru că se pregăteşte ruptura USL. Preşedintele PNL nu a atacat un partener de guvernare, ci un posibil adversar în bătălia prezidenţială. Se gândeşte că şansa sa este să adune nemulţumirea împotriva Premierului. El va fi, de-acum înainte, un Gică-Contra şi nu va face decât să bună beţe-n roate Guvernului.

7. Avem nevoie de o Lege a lobby-ului în România. Situaţia creată de RMGC, care a investit sume uriaşe în publicitate în presă, dar şi pentru a convinge politicienii de utilitatea proiectului lor arată că nu ştim unde să tragem linie: miza este foarte mare, suspiciunile aşijderea. O asemenea lege, care să fie foarte, foarte clară, ar fi necesară pentru toată lumea.

Spre exemplu, în cazul de faţă ar fi de ştiut cine sunt politicienii şi jurnaliştii (o listă completă) care au beneficiat de excursii plătite la Roşia Montană. Mai mult, ar fi de ştiut de unde au primit fonduri unii politicieni români care au organizat simpozioane şi dezbateri pe tema folosirii cianurilor şi care a fost scopul acelor evenimente. (Ca să nu creadă domnul Antonescu că nu ne aducem aminte că soţia sa, Adina Vălean, a organizat dezbateri pentru Roşia Montană în care lăuda procesul de extragere a aurului prin cianură).

Concluzia este că avem un Guvern şi o majoritate care conduc ţara incapabile să susţină un proiect pe care tot ele l-au propus, fără disponibilitatea de a dialoga cu părţile implicate, fără curajul de a-şi susţine punctul de vedere şi care nu sunt în stare să genereze o dezbatere şi să prezinte argumentele necesare luării unei decizii ferme.