De ce atâta tensiune în jurul alegerilor din Italia?
0Răspunsul, poate partizan, poate parțial, poate pornit din vechi sau foarte vechi resentimente, este totuși într-atât de puternic încât generează o certă undă de șoc. Și nu numai în unele cancelarii europene și, în orice caz, nu doar la Bruxelles unde pare să genereze chiar o reacție de început de panică: temerea este că, odată cu victoria extremei-drepte, ar fi posibilă dezvoltarea unei implantări rusești la cel mai înalt nivel sau, în orice caz, o amplificare a influenței personale a lui Putin asupra membrilor unei părți a elitei politice italiene, cei grupați acum în jurul steagului suveraniștilor.
Este posibil? Este imaginabil că așa ceva s-ar putea petrece într-una din țările esențiale în construcția europeană și euro-atlantică, cea care asigură controlul aliaților asupra spațiului sud-Mediterana (și România face parte din zona aflată în responsabilitatea comandamentului de la Neapole), țara în capitala căreia a fost semnat chiar actul de naștere al Uniunii Europene? Sau, dimpotrivă, temerile fac parte dintr-o campanie foarte bine orchestrată care să producă isterie la nivelul electoratului din diferite țări europene (cu situații mai mult sau mai puțin similare în ce privește perspectivele de viitor ale propriilor lor partide extremiste de dreapta), creând astfel o stare de așteptare pentru ceea ce vor fi eventuale și extrem de posibile decizii ale Comisiei Europene și Parlamentului European care să încep deja să vorbească despre sancțiuni provocate de apariția unor semnale considerate anti-europene în platformele politice prezentate de cele trei partide politice care vor forma viitoare conducere a Italiei?
Vă las să judecați singuri în ce parte se va apleca balanța. Dar, pentru memorie și pentru a vedea poate mai exact de ce există atâta tensiune în jurul rezultatelor alegerilor care au loc acum în Italia, reamintesc unul dintre episoadele celebre, niciodată negat de principalul protagonist, eternul Silvio Berlusconi, devenit de mai mult timp cel mai bun prieten al lui Vladimir Putin căruia i-a mărturisit reala sa admirație, sentiment împărtășit de liderul de la Kremlin la un mod chiar neașteptat de intens. Atât de mare este acest sentiment de prețuire încât Putin îi mărturisea unui fost corespondent de la Financial Times că „Berlusconi este politicianul care a rămas la putere pentru cea mai lungă perioadă în istoria Italiei de după cel de-la Doilea Război Mondial...între noi doi s-a stabilit o relație personală, o relație foarte cordială...”.
Și care-i problema? Fiecare are dreptul să-și facă prieten pe cine vrea, și Hitler a avut prieteni personali, unii chiar fervenți susținători ai ideilor sale, inclusiv unii dintre conducătorii României...Atunci unde e păcatul și de ce se tensionează toată lumea? Pentru că, poate, admirația lui Putin a mers mai departe de o simplă declarație și, cum mărturisea chiar Berlusconi, a intrat în zona cea mai neașteptată, cea a propunerilor politice. Cum relata, pentru La Stampa, ce povestea Berlusconi în timpul unui dineu:
„În Italia, sunt lăsat în marginea evenimentelor, asta pe când Putin mi-a spus că ar fi gata să-mi ofere cetățenia și să-mi încredințeze Ministerul Economiei” .
Și asta nu ține doar de domeniul amintirilor folcloric-istorice. Joi, pentru televiziunea publică RAI, Berlusconi merge cu mult mai departe în campania sa de susținere a lui Putin căruia pare să-i deschidă un drum spre repunerea în jocurile internaționale: „ Putin s-a regăsit într-o situație cu adevărat dificilă și dramatică...Putin a fost împins de populația rusă, de către partidul său, de către miniștrii săi, să declanșeze această „operațiune specială”. Așa a fost e numită la început, ideea fiind că trupele rusești a fi trebuit să intre în Kiev într-o săptămână, să înlocuiască guvernul Zelenski cu unul compus din persoane decente și apoi să plece într-o săptămână”.
Reacția internațională a fost rapidă și violentă, obligându-l imediat pe Berlusconi să spună că afirmațiile sale au fost „extrapolate și simplificate” de presă și, spunând acum că „războiul este de nejustificat” și-a reafirmat susținerea pentru UE, NATO și SUA. Înseamnă oare că probleme s-a încheiat? Poate că da, caz în care Italia va rămâne parte a frontului occidental anti-Putin și susținând noi valuri de sancțiuni. Asta vom vedea foarte repede dar, cum se aude, nu foarte mulți sunt convinși de acest lucru, cel puțin la Bruxelles, unde deja se vorbește deschis despre instituirea unui „cordon sanitar” în contextul în care măsurile financiare de retorsiune la îndemâna instituțiilor europene sunt cu mult mai multe și mai eficiente decât cele care, cu mai mult timp în urmă, au însoțit și în final au închis drumul unei guvernări de extremă-dreapta în Austria.
Dar, de partea cealaltă, despre bani ar trebui să fie vorba sau despre apărarea cu orice preț a principiilor, caz în care doctrina suveranistă, intens susținută de propaganda Kremlinului și aproape de convingerile multor alegători?
Caz în care, cum teoretiza Dughin, Ucraina nu ar fi decât un început de drum pentru atacul final al Eurasiei împotriva unei civilizații liberale globaliste occidentale deja condamnate de istorie? Asta e miza profundă, de durată, cu jucători din ce în ce mai înverșunați. Cred că asta este și miza care dă răspunsul la întrebarea cu care am deschis acest articol, iar imaginea care poate schimba jocurile europene ar fi atunci această nouă triadă a extremei-drepte câștigătoare în Italia: Salvini, Meloni, Berlusconi.
Se încarcă comentariile...
