Dând clik pe barbarie

Jurnalistul american James Foley a fost decapitat de organizaţia teroristă jihadistă Statul islamic şi filmul execuţiei a fost postat pe internet. Dînd clik pe barbarie suntem agenţii ideologiei jihadiste.

Jihadiştii ştiu care e cea mai eficace şi mai ieftină armă: teroarea e un virus internet.

Să stai în gaura ta de şarpe, dar să ai sentimentul că bărbăţia ta e recunoscută de toată lumea.

Există specialişti, psihologi, antropologi, filozofi, care consideră că acest tip de război pervers  – atentate cu potenţial mediatic, execuţii filmate – se înscrie într-un complex al frustrării, adînc înrădăcinat în comportamentul islamiştilor extremişti, obsedaţi de inferioritatea puterii lor.

Într-o carte care a stîrnit mari polemici şi multiple adeziuni, filozoful francez Alain Fienkielkraut rezumă în următorul mod ce ascunde voalul islamic obligatoriu pentru femei:

„Neputincioşi în a le îmblînzi [pe femei], [bărbaţii] au nevoie să le răcească şi să acopere corpul feminin din cap pînă la picioare pentru a-l pune la adăpost de lubricitatea lor. Se spune că voalul protejează pudoarea, dar de fapt el reduce pornografic relaţiile dintre sexe la dorinţă, iar dorinţa însăşi la o pulsiune sălbatică şi violentă. Ascunzînd pletele pe care nici un bărbat în afara soţului n-ar trebui să le vadă, acest petec de pînză le semnifică femeilor că prezenţa lor este obscenă, că totul în ele şi de pe ele trimite la anatomia lor şi că tocmai de aceea ele constituie o ameninţare potenţială la adresa ordinii publice” . Alain Fienkielkraut , L’identité malheureuse, p. 79)

Vor spune unii – între cei toleranţi ! – că e, desigur, un mod occidental de a vedea lucrurile. Alţii, politic corecţi, vor adăuga că nu e decît o viziune islamofobă.

Occidentul poate avea însă şi luciditatea de a nu juca jocul perverşilor. Există ţări care au redus deliberat posibilitatea răspîndirii execuţiei filmate (Anglia, de unde e originar jihadistul călău) mai ales prin reţelele sociale. Nu e vreo lipsă de solidarizare sau de compasiune, nu e un deficit de umanitate. Este elementar, de două ori. Mai întîi pentru faptul că, a multiplica la infinit imaginea ororii, este indecent pentru fiinţa umană în cauză. În al doilea rînd, de la Marshall McLuhan citire, „mijlocul”, mediul,  e mesajul. A contribui la ecoul planetar instantaneu al „bărbăţiei” djihadiste  este a certifica faptul că da, ideologia lor e de succes. Dînd clik pe barbarie suntem agenţii ideologiei jihadiste.

Despre decenţă aducînd vorba, am să-mi aduc aminte impresia pe care mi-a făcut-o „Zero Dark Thirty” (2012), filmul american făcut despre (şi după) prinderea şi uciderea lui Ossama Ben Laden. 11 septembrie 2001 reprezintă o frontieră tragică şi oribilă a mileniului. Un punct de neîntoarcere, atunci ceva s-a rupt definitiv, în modul de a ne tolera unii pe alţii, în modul de a face război unii cu alţii. Dincolo de polemica în jurul scenelor de tortură, mi s-a părut că „Zero Dark Thirty” a păstrat o anume sobrietate salutară în povestea prinderii lui Ben Laden, deşi triumfalismul putea fi o retorică facilă, potrivit esteticii de film americane (mea culpa că trebuie să o spun, realizatorul filmului e o femeie, Kathryn Bigelow).

Nu, nu voi distribui pe internet filmul execuţiei nefericitului jurnalist James Foley. Războiul perverşilor e o fundătură.