Curriculumul şcolar în noile legi ale Educaţiei. Prevederi bune, mai puţin bune şi inexistente

Curriculumul este esenţial pentru calitatea unei şcoli, apreciată prin răspunsul la nevoile şi cerinţele societăţii la o etapă a evoluţiei sale. Trecem cu toţii printr-o etapă marcată de multiple crize şi provocări. Crizele se ştiu, iar provocările sunt: globalizarea, explozia tehnologiilor, digitalizarea, mobilitatea persoanelor, ideilor şi mărfurilor, păstrarea echilibrelor geostrategice, schimbările climatice.

Cei patru piloni ai educaţiei enunţaţi de Jacques Delors sunt, în rezumat: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună.

Şi mai este ceva important. Cum arată educaţia azi, aşa va arăta socieatea mâine. Adică şcoală trebuie să fie capabilă să anticipeze nevoile şi cerinţele societăţii de peste 20-30 de ani, când elevii de azi vor fi cetăţenii de mâine.

Prevederi importante în capitolul referitor la curriculum din Legile Educaţiei marca Ligia Deca

Art. 61

(1) Profilul de formare a absolventului la sfârșitul învățământului primar, secundar inferior și al celui liceal este componentă reglatoare a Curriculumului național, prin raportare la criteriile stabilite prin hotărâre de Guvern, inițiată de Ministerul Educației. Profilul conține descriptorii realizărilor elevilor la finalizarea unui nivel de învățământ și este parte componentă a portofoliului personal educațional.

Foarte bine, aşa este. De la acest profil ar trebui să plece toate celelalte componente şcolare. El trebuie să fie răspunsul la întrebarea: ce aşteptări avem de la absolvenţii noştrii la terminarea unei etape şcolare? Dar nu se precizează în lege dacă acest profil va fi specificat, realizat, concretizat,  de ce instituţie şi prin ce act normativ. Adică nu vom avea nici în viitor o clarificare a aşteptărilor noastre vis-a-vis de şcoală.

Profilul absolventului trebuie să descrie ce competenţe aşteptăm, în clasificarea europeană a competenţelor.

Un exemplu.

Competenţe de comunicare în limba maternă şi în două limbi de circulaţie internaţională

·       Să comunice, oral şi scris, în limba română

·       Să comunice, oral şi scris, în două limbi străine de circulaţie, dintre care una să fie limba engleză

·       Să analizeze un text scris, literar sau nonliterar, să evalueze o expunere orală, să poată comunica aprecierile sale asupra celor receptate.

De aici ar rezulta reducerea ponderii istoriei literaturii române, renunţarea la învăţarea unor opere literare precum Fefeleaga sau Răzvan şi Vidra, în favoarea unor texte care ţin de contextul actual şi cel de viitor.

Principiile de urmat in elaborarea curriculumului ar putea fi:

·      Adecvarea la particularităţilor de vârsta ale elevilor şi la piaţa muncii.

·      Flexibilitate

·      Atractivitate

·      Sistem coerent de cunoştinţe, dialog al disciplinelor, transdisciplinaritate

·      Discipline integratoare

·      Modularizarea disciplinelor

·      Accesibilitatea

·      Digitalizarea curriculei

·      Investigare/explorare

Paşii de urmat ar fi următorii:

·      Un Cadru de Orientare Curriculară (COC) sau Cadru de Referinţă Curriculară. Există în literatura de specialitate mondială câteva astfel de documente care pot fi consultate şi adaptate la specificul şi stadiul nostru de dezvoltare. Să generăm unul propriu se pare ca nu suntem în stare.

·      Harta competenţelor pe care le aşteptăm la elevi, generale, specifice, pe discipline şi pe etape de şcolarizarea. Cu alte cuvine, ce competenţe ar trebui să posede un elev care termină clasa a IV-a, la matematică, de exemplu. Prin competenţe înţelegem cunoştinţe, aptitudini (abilităţi), atitudini şi valori.

·      Planurile cadru pe clase, filiere, pofile. Planurile cadru trebuie să conţină obligatoriu discipline agregat, de genul: educaţie pentru societate, educaţie pentru sănătate, ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului, arte, etc., care să înlocuiască puzderia de discipline din actualele planuri cadru.  Disciplinele agregat îi învaţă pe elevi să coreleze competenţe obţinute în diferite zone ale educaţiei (transdisciplinaritate), să obţină un sistem coerent de competenţe. Dacă în şcoala nu învaţă acest lucru, când să-l înveţe?

·      Disciplinele în general, şi cele agregat în particular, conţin module, unele obligatorii (nu foarte multe), altele opţionale, care ajută cadrele didactice, prin selectia de module,  să-şi adapteze demersul de instruire-învăţare la specificul zonei, mediului geografic şi economic, şcolii, clasei, vârstei elevilor.

·      Programele şcolare. Reprezintă pasul cel mai dificil şi laborios, pot fi scoase la concurs naţional, în baza unui caiet de sarcini elaborat de minister, cu premii consistente, pentru a antrena cadrele didactice performante  în elaborarea lor. Programele şcolare ar trebui să cuprindă  nivele de pregătire: minim, mediu şi de aprofundare, pentru a da şansa profesorilor să-şi adapteze demersul la condiţiile concrete în care-şi desfăşoară activitatea.

Portofoliul personal educațional

Art 61

(2) Portofoliul personal educaţional cuprinde catalogul electronic, evaluări de profil și recomandări de recuperare, diplomele, certificatele sau alte înscrisuri obţinute în urma evaluării competenţelor dobândite sau a participării la activităţi de învăţare, în diferite contexte, precum şi produse sau rezultate ale acestor activităţi, în contexte de învăţare formale, nonformale şi informale.

(3) Portofoliul personal educațional este elementul central al evaluării învățării și permite monitorizarea evoluției elevului, prin înregistrarea, în cuprinsul acestuia:

a) a evaluării profilului elevului, prin observarea dezvoltării acestuia pe baza unui profil de dezvoltare specific vârstei;

b) a progresului școlar, urmărit prin forme de evaluare continuă, care monitorizează atingerea obiectivelor învățării;

c) a evaluărilor profilului preșcolarului/elevului, realizate diferențiat, în funcție de nivelul de învățământ.

Foarte bună şi această prevedere, dar depinde de formatul portofoliului  şi de capacitatea profesorilor, diriginţilor, de a înscrie în portofoliu datele esenţiale în evoluţia şcolară a elevilor. Se pomeneşte aici de „progresul şcolar” al elevului, componentă a evaluării calitative a evoluţiei elevului.

În alte articole am scris despre progresul şcolar al elevilor la nivel „cantitativ”, de ansamblu, adică prin teste sumative, la sfârşitului anului şcolar, realizate cu aplicaţii informatice, fără intervenţia profesorilor. Aceste teste ar trebui să stea la baza salarizării cadrelor didactice şi a evaluării activităţii de management.

O lipsă importantă a prevederilor proiectului legii Învăţământului Preuniversitar

De ani buni constat şi eu şi alţi cunoscători ai domeniului că din Curriculumul nostru lipsesc dimensiunile aplicativ-practice, transdisciplinare şi  generatoare de învăţare continuă. Nici acum nu se specifică în lege aceste dimensiuni obligatorii, pe lângă aceea conceptual-teoretica, care umple tot curriculumul.

Testela PISA ne arată, la fiecare episod, că exact la aceste dimensiuni învăţământul românesc este deficitar şi ne trimite în coada clasamentului între ţările europene.

Transdisciplinaritatea se poate realiza prin discipline „agregat”: ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului, matematică şi ştiinţe, educaţie pentru societate. Aceste discipline agregat învaţă elevii să integreze cunoştinţele într-un tot unitar, şi nu să la păstreze în sertăraşe unde rămân uitate. În plus, reduc numărul de discipline care şi aşa este mult prea mare la noi, comparativ cu alte ţări.

Un pas înainte face proiectul de lege.

Art 62

(6) Planurile –cadru ale învățământului primar, secundar inferior și liceal includ „Educația pentru viață” ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, având incluse module, adaptate vârstei și nivelului educațional, în concordanță cu profilul absolventului. Disciplina „Educația pentru viață” va include module de educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică, egalitate de gen, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă și alte module care pot fi stabilite prin ordin al ministrului educației.

(7) Rezultatele evaluării pentru fiecare modul din cadrul disciplinei școlare ,, Educație pentru viață ” se exprimă prin calificative de tip ,,Admis”/ ,,Respins”.

Este ceea ce se putea numi „Educaţie pentru societate”. Iar la „Ştiinţele vieţii” să fie incluse biologia, zoologia, botanica, genetică, educaţia pentru sănătate, etc.

La Matematică şi Ştiinţe ar putea intra matematică, informatică,  chimia, fizică,  etc.

Dacă autorii  legilor propuse  ar fi avut curiozitatea să se uite la programele şi manualele din alte ţări ar fi constatat că 80% din aplicaţii au caracter practic, se inspiră din viaţa de zi cu zi. Cum este şi normal. 98% dintre elevi vor utiliza ce au învăţat în viaţa cotidiană, şi doar 2% vor ajunge savanţi şi filosofi. Iar aceştia învaţă şi singuri, din pasiune şi dorinţa de aprofundare a cunoştinţelor predate în şcoală.

Curriculumul contribuie decisiv la „mediul atractiv de învăţare”

Abandonul şcolar,  în preuniversitar şi universitar, are drepta cauză principală faptul că nu contribuie la un „mediu atractiv de învăţare”. Ce componete ar trebui să nu lipsească pentru a avea acest mediu?

Impartirea curriculumului în minim, mediu şi de aprofundare. Nu toţi elevii excelează la toate materiile, ar fi şi absurd să se întâmple aşa. Profesorul trebuie să aibă libertatea să predea acea variantă a unei discipline care se pretează cel mai bine la nivelul colectivului cu care lucrează. Şi să utilizeze ore de recuperare şi de aprofundare cu acei elevi care au nevoie de ele. Ore plătite şi încadrate în norma profesorilor. Altef, dacă îi tratează pe toţi la fel, unii elevi nu învaţă la matematică nici ce ar putea să înveţe, în condiţii caracteristice personalităţii sale. Toţi elevii sunt buni în felul lor. Şcoala trebuie să descopere care este acel „felul lor” şi să le dezvolte înclinaţiile, talentele şi aşteptările, aspirațiile. Pentru asta,  legea trebuie să lea dea voie profesorilor  s-o facă.

Legătura cu piata muncii. In momentul in care elevii si părinții constată că școala nu le oferă competențele cerute în piața muncii, abandonează școala.

Un pas înainte

Art. 64

(1) Planurile-cadru de învăţământ cuprind disciplinele, domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii şi opţionale, precum şi numărul minim şi maxim de ore aferente acestora.

(2) Trunchiul comun se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire obligatorii, iar curriculumul la decizia şcolii (CDS) se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire opţionale.

(3) CDS se constituie atât din pachete de discipline opționale ofertate la nivel național, regional şi local, cât şi din pachete de discipline opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ. Pentru învăţământul liceal profesional, curriculumul la decizia şcolii este elaborat de unitatea de învăţământ, în parteneriat cu operatorii economici/autorităţile administraţiei publice locale, pentru adaptarea formării profesionale a elevilor la nevoile locale ale pieţei muncii.

(4) La disciplinele din curriculumul la decizia școlii, grupele de studiu se pot constitui cu minimum 7 elevi. Oferta curriculumului la decizia școlii include discipline din toate ariile curriculare, fiecare arie având între 3 și 5 opțiuni de CDS.

Iarăşi o prevedere bună:

Art 65

(4) La învățământul liceal, elevul optează în cadrul curriculumului la decizia școlii pentru 6-8 ore pe săptămână. În planurile-cadru pentru învățământul liceal, ponderea disciplinelor din trunchiul comun tuturor filierelor este de minimum 50%, ponderea disciplinelor specifice profilului/culturii de specialitate este de minimum 20%, iar ponderea celor din curriculumul la decizia școlii este de maximum 30 % .

(5) Pentru fiecare disciplină şi domeniu de studiu, programa şcolară acoperă 75% din orele de predare şi evaluare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu respectiv.

Totul depinde şi de legislaţia secundară, de directori şi de Consiliile de Administraţie, să nu transforme CDS în resurse de completare a catedrelor incomplete, trădând interesul elevilor în favoarea interesului profesorilor. Verifică cineva aceste date?

În concluzie

Nu  mi se pare că autorii proiectelor de legi au studiat curriculumul şcolar din alte ţări europene,  care ne bat la testele PISA. Dacă tot vrem o sincronizare şi integrare cu învăţământul european, acesta era primul pas care trebuia făcut.

Mulţi sindicalişti şi alţi profesori nu sunt de acord să luăm testele PISA drept criteriu de evaluare şi construcţie a sistemului de învăţământ din România. Să se uite la PIB-ul/locuitor din ţările care se află în fruntea clasamentelor PISA şi apoi să tragă concluziile!