Cum vede China Conferința de la München - „politici destructive”. China la zi

În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unei analize publicate de Shanghai Observer (上观新闻), platformă media afiliată Jiefang Daily (解放日报), publicație de referință din Shanghai, aflată sub coordonarea Grupului Media Shanghai. Shanghai Observer este cunoscut pentru analizele sale de politică internă și internațională, oferind perspective articulate din mediul mediatic chinez cu privire la evoluțiile globale. Textul de față este dedicat ediției din acest an a Conferinței de Securitate de la München, una dintre cele mai importante platforme internaționale de dezbatere în domeniul securității și relațiilor strategice.

Foto: Munich Security Report 2026 – „Under Destruction”. Raportul anual al Conferinței de Securitate de la München evidențiază tendințele de fragmentare și erodare ale ordinii internaționale liberale, semnalând ascensiunea a ceea ce autorii definesc drept o „politică destructivă”, caracterizată prin contestarea normelor multilaterale și intensificarea rivalităților geopolitice. Sursa: aici

.

Ediția din 2026 a conferinței se va desfășura în perioada 13–15 februarie, reunind șefi de stat și de guvern, miniștri de externe și ai apărării, lideri militari și experți în politici publice din întreaga lume. Într-un context marcat de tensiuni transatlantice, contestarea ordinii internaționale și dezbateri privind autonomia strategică europeană, reuniunea de la München oferă un barometru relevant al dinamicilor geopolitice actuale.

Analiza tradusă pune accent pe tema centrală a raportului de securitate din acest an „politici destructive” și analizează atât transformările relației dintre SUA și Europa, cât și rolul pe care China îl poate juca în această configurație internațională aflată în schimbare. Textul este relevant pentru înțelegerea modului în care mediul analitic chinez interpretează evoluțiile din spațiul euro-atlantic și repoziționările strategice ale actorilor occidentali.

Redăm în continuare traducerea din limba chineză a materialului menționat mai sus:

Analiză: Raportul Conferinței de Securitate de la München se concentrează asupra „politicii destructive”. Cum poate China, în calitate de forță constructivă, să răspundă la întrebarea lumii?

Conferința de Securitate de la München se apropie din nou. La ediția de anul trecut, vicepreședintele american J.D. Vance a afișat o atitudine de profesor moralizator, adresând o serie de critici Europei, gest care a stârnit o reacție emoțională puternică din partea președintelui conferinței. Anul acesta, delegația americană va fi condusă de secretarul de stat Marco Rubio, iar evoluția relațiilor transatlantice în acest context este atent urmărită.

De asemenea, la reuniune va participa Wang Yi, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez și ministru de externe. Mesajele pe care Beijingul le va transmite în acest context atrag, la rândul lor, atenția comunității internaționale.

Pe data de 9 februarie, organizatorii au publicat, conform tradiției, raportul de securitate al Conferinței de la München, intitulat „Under Destruction” („În curs de distrugere”). Documentul susține că lumea a intrat într-o eră a „politicii destructive” și apreciază că intenția administrației americane de a se desprinde de constrângerile ordinii existente este deosebit de evidentă.

În ce context se desfășoară ediția din acest an a conferinței? Ce semnale transmite raportul de securitate? Și care sunt principalele puncte de interes ale acestei reuniuni de securitate ce reunește marile puteri?

Renunțarea la iluzii

Conferința de Securitate de la München, fondată în 1963, a devenit în timp una dintre cele mai importante reuniuni anuale dedicate strategiei și securității internaționale, fiind adesea numită și „Davos-ul apărării”.

Dat fiind că, încă de la înființare, conferința a purtat o puternică amprentă transatlantică, aceasta este considerată și un „barometru” al relațiilor dintre Statele Unite ale Americii și Europa.

Ediția din acest an va avea loc în perioada 13–15 februarie. Aproximativ 50 de șefi de stat și de guvern și-au confirmat participarea, alături de aproape 100 de miniștri de externe, miniștri ai apărării, înalți comandanți militari și responsabili politici de rang înalt.

Din partea Chinei, Wang Yi va efectua, la 11 februarie, o vizită în Ungaria, urmând apoi să participe la Conferința de Securitate de la München, unde va susține un discurs în cadrul sesiunii dedicate Chinei.

Din partea Germaniei, Friedrich Merz va participa pentru prima dată în calitate de cancelar. SUA vor fi reprezentate de o delegație numeroasă, condusă de secretarul de stat Marco Rubio. De asemenea, la reuniune vor participa președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, precum și alți lideri internaționali.

Foto: Expertul chinez Cui Hongjian. Sursa: aici

Cui Hongjian, profesor în cadrul Institutului de Studii Regionale și Guvernanță Globală al Universității de Studii Străine din Beijing, care urmează să participe la conferință, apreciază că ediția din acest an se desfășoară într-un context semnificativ diferit față de cel de anul trecut.

În primul rând, Europa a abandonat complet iluziile în privința ordinii internaționale, iar încrederea în SUA a atins cel mai scăzut nivel. Dacă anterior Europa considera China o variabilă pe termen lung a ordinii internaționale, iar Rusia una pe termen scurt, în acest an Statele Unite ale Americii sunt percepute drept variabila cu cel mai mare impact și cu efect negativ.

În al doilea rând, pe fondul intrării relației transatlantice într-o nouă etapă, dezbaterea europeană pare să se fi deplasat de la accentul pe valorile și interesele comune SUA–UE către o perspectivă mai pronunțat „eurocentrică”. Agenda discuțiilor se concentrează tot mai mult asupra întrebării „Ce ar trebui să facă Europa?”, reflectând o reevaluare atât a ordinii internaționale, cât și a propriului său rol în cadrul acesteia.

Există indicii că statele europene au receptat apelul formulat de prim-ministrul Canadei, Mark Carney, la reuniunea anuală de la Davos, potrivit căruia puterile mijlocii ar trebui să răspundă transformărilor de structură și de ordine prin reformă, nu prin destabilizare, menținând continuitatea și stabilitatea politicilor.

Cine este „elefantul”?

Noua reflecție strategică a Europei se regăsește și în Raportul de Securitate de la München 2026, publicat la 9 februarie. Pe copertă, imaginea unui „elefant din încăpere”, simbol al unui actor cu rol destabilizator, este deosebit de sugestivă.

Raportul susține că lumea a intrat într-o eră a „politicii destructive”, în care distrugerea radicală a înlocuit reforma prudentă și ajustarea graduală a politicilor, iar ordinea internațională este supusă unui proces de erodare. Documentul menționează explicit intenția actualei administrații americane de a se elibera de constrângerile ordinii existente.

Totodată, raportul arată că „în numeroase societăți occidentale, forțele politice orientate mai degrabă spre destructurare decât spre reformă se află în ascensiune”.

Sunt invocate și mai multe sondaje de opinie: în Regatul Unit, Germania, Franța și Italia, majorități ale respondenților (între aproximativ 50% și 70%) consideră că politicile promovate de Donald Trump sunt defavorabile atât pentru propriile țări, cât și pentru sistemul internațional. Un număr semnificativ dintre aceștia apreciază că SUA nu mai reprezintă un aliat de încredere în cadrul NATO.

Feng Zhongping, directorul Institutului de Studii Europene din cadrul Academiei Chineze de Științe Sociale, consideră că tema centrală a raportului reflectă, într-o anumită măsură, percepția elitelor instituționale europene și a guvernelor naționale asupra impactului primului an de mandat al lui Trump și asupra evoluțiilor din sistemul internațional. Deși raportul nu aduce elemente substanțial noi, el evidențiază o schimbare de atitudine la nivel european.

În primul rând, dacă anterior, pe fondul conflictului ruso-ucrainean, Europa considera că nu poate renunța la sprijinul american, în prezent se conturează concluzia că politica de acomodare față de Washington nu produce rezultate.

În al doilea rând, criza Groenlandei este percepută drept un punct de inflexiune în relațiile transatlantice. Din perspectiva europeană, astfel de acțiuni subminează principiile fundamentale ale ordinii internaționale postbelice, suveranitatea și integritatea teritorială, și demonstrează că nici Europa nu este imună la presiunile americane.

În al treilea rând, dacă în trecut Europa manifesta rezerve față de anumite acțiuni considerate inadecvate ale Statelor Unite ale Americii, fără a le critica deschis, în prezent această reținere pare să se diminueze.

Cui Hongjian subliniază că, potrivit semnalelor transmise de raport, „forțele destructive” menționate își au în primul rând originea în planul politic intern al Occidentului: schimbările majore ale politicii interne americane generate de venirea la putere a lui Trump, ascensiunea forțelor de extremă dreapta în Europa și contradicțiile interne ale întregii lumi occidentale sunt considerate de Europa drept forțe destructive.

„Aceasta indică și faptul că Europa renunță la practica anterioară de a proiecta contradicțiile interne către exterior și recunoaște, pentru prima dată în mod explicit, că problemele de ordine și de configurație ale blocului occidental își au originea în propriile dinamici interne.”

„Alianțe transversale”?

Agenda și punctele de interes ale ediției din acest an a Conferinței de Securitate de la München pot fi analizate din două perspective principale.

Prima vizează reconfigurarea ordinii internaționale.

Feng Zhongping subliniază că lumea traversează o perioadă de turbulență și instabilitate, iar întrebarea „Cum ar trebui să arate noua ordine și cum poate fi ea construită” a devenit o problemă comună pentru toate statele. O nouă ordine nu ia naștere în mod spontan, ci trebuie construită prin eforturi colective, în special prin asumarea de responsabilități de către marile puteri. China și Europa sunt considerate actori importanți în acest proces.

A doua dimensiune privește autonomia strategică a Europei.

Aproximativ 80% dintre temele reuniunilor conexe din cadrul conferinței sunt centrate pe Europa. Un punct de interes îl constituie modul în care statele europene își vor coordona pozițiile interne în marja reuniunii, precum și posibilitatea ca Europa să exploreze „alianțe transversale” cu puteri mijlocii precum Canada, Japonia sau India.

Deși subiecte geopolitice acute, precum conflictul israelo-palestinian sau războiul din Ucraina vor rămâne pe agendă, vizibilitatea lor este, potrivit unor evaluări, mai redusă decât în anii anteriori.

În ceea ce privește participarea secretarului de stat american Marco Rubio și eventualele evoluții ale relației transatlantice, Cui Hongjian apreciază că discursul susținut anul trecut de J.D. Vance a produs deja un șoc politic în rândul europenilor. În acest context, este posibil ca intervenția lui Rubio să adopte un ton mai moderat, iar discuțiile dintre SUA și Europa să se concentreze mai mult pe domenii tehnice și industriale, pentru a evita o escaladare suplimentară a tensiunilor. Pe durata conferinței, Europa ar putea continua să mențină canale de comunicare cu reprezentanți ai ambelor partide din Congresul american.

Unele analize susțin că Europa a ajuns, „în mod dureros”, la concluzia că trebuie să adopte o poziție mai fermă în cooperarea cu SUA. Raportul de securitate al conferinței afirmă că „a rezista eficient forțelor destructive necesită un curaj politic sporit și o gândire inovatoare”.

Cui Hongjian consideră că Europa este împinsă de criză să avanseze pe calea autonomiei strategice, însă pe termen scurt îi va fi dificil să dezvolte capacități de reacție la fel de rapide și eficiente precum alte mari puteri.

În prezent, principalele direcții ale autonomiei strategice europene includ: (1) încercarea de reformare a mecanismelor interne ale Uniunii Europene și NATO, pentru a depăși constrângerile instituționale și a crește eficiența decizională; (2) extinderea cooperării cu puteri mijlocii, în vederea consolidării propriei poziții.             Eficiența acestor demersuri rămâne, deocamdată, incertă.

Feng Zhongping apreciază că reacțiile europene actuale constau în principal în apeluri și semnale verbale de contracarare, cu impact limitat în plan practic. Legăturile economice și de securitate cu SUA îngrădesc disponibilitatea Europei de a rupe complet relația transatlantică. Totuși, voința de a avansa pe direcția autonomiei strategice este fermă, iar în domeniul apărării sunt așteptate progrese graduale.

Forță constructivă

Rolul Chinei în cadrul conferinței suscită, de asemenea, o atenție sporită.

Anul trecut, ministrul de externe Wang Yi a răspuns pe larg întrebărilor moderatorului în cadrul „Sesiunii dedicate Chinei” de la Conferința de la München. El a citat un vechi proverb pentru a comenta relațiile sino-americane și a sugerat, în mod anecdotic, că s-ar putea apela la DeepSeek pentru traducere, ceea ce a animat brusc atmosfera din sală.

În acest an, se pune întrebarea ce semnale va transmite Beijingul și ce rol va juca în cadrul reuniunii.

Potrivit lui Cui Hongjian, delegația chineză este mai numeroasă decât în anii anteriori, iar domeniile reprezentate sunt mai diverse, ceea ce indică o creștere semnificativă a vizibilității Chinei la München. Relaxarea restricțiilor privind participarea chineză reflectă, pe de o parte, dorința Europei de a contrabalansa influența americană, iar pe de altă parte, o recalibrare a percepției occidentale asupra Chinei.

„Anterior, Europa vedea China drept o „provocare externă”; acum începe, cel puțin parțial, să o considere „o parte a soluției’”, afirmă Cui. Raportul de securitate menționează China în peste 200 de pasaje, ceea ce indică dorința Europei de a discuta substanțial cu Beijingul și de a identifica piste de soluționare a problemelor globale.

Semnalele pe care China le-ar putea transmite vizează, potrivit analizelor, trei direcții principale:

Explicarea în detaliu a pozițiilor politice ale Beijingului și extinderea ariilor de cooperare sino-europeană, inclusiv în chestiuni precum conflictul israelo-palestinian sau situația din Venezuela.

Promovarea conceptului unei „multipolarități ordonate și echitabile” și a unei globalizări economice incluzive, subliniind că China nu urmărește competiția hegemonică, ci se prezintă drept o forță constructivă.

Opoziția față de ideea reîmpărțirii sferelor de influență între marile puteri, reafirmând angajamentul pentru menținerea sistemului de guvernanță globală și împotriva fragmentării lumii, precum și clarificarea pozițiilor Chinei asupra temelor de interes european, în vederea consolidării încrederii reciproce.

Feng Zhongping consideră că Beijingul ar trebui să utilizeze platforma Conferinței de Securitate de la München pentru a transmite o viziune coerentă asupra viitorului dezvoltării globale și a soluțiilor posibile. Fie că este vorba despre promovarea celor patru inițiative globale, fie despre reafirmarea importanței multilateralismului, aceste mesaje pot contribui la consolidarea cooperării bilaterale și multilaterale și la promovarea unei ordini internaționale mai echitabile și mai rezonabile.

Sursa: aici

Paula Toma este Director executiv al Centrului de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița”.