Cum se fabrică un Ford B-Max

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caroseria Ford B-Max pe linia de producţie
Caroseria Ford B-Max pe linia de producţie

Adevărul.ro, în colaborare cu AutoReport.ro vă prezintă detalii de interior din fabrica Ford de la Craiova în cadrul unei rubrici speciale. Acum câteva săptămâni v-am arătat cum se produc premiatele motoare EcoBoost la Craiova. Acum vă prezentăm, aici pe site cum se produce primul MPV produs în România - B-Max.

Fabrica din Craiova este una foarte tehnologizată, aici fiind prezente tehnologii destul de avansate pentru construirea de modele de clasă B. Aici există în total 5 secţii: presaj-caroserie, motoare, asamblare, asamblare finală şi vopsitorie.
Cele mai impresionante sunt secţiile presaj-caroserie şi cea motoare. La maşinăriile imense din secţia presaj-caroserie începe adevărata poveste a transformării rolelor de rablă în primul monovolum construit în România.
Apoi drumul unui B-Max trece către linia de producţie, dincolo de secţia presaj caroserie, acolo unde rolele de metal iau forma diferitelor elemente ale maşinii.
Tot înainte de linia de producţie, elementele ce vor compune viitoarele B-Max trec prin secţia vopsitorie, acolo unde începe primul proces al individualizării.
La începutul liniei de producţie, fiecare B-Max este la fel, compus doar din nişte bucăţi de tablă vopsite – părţile fixe ale caroseriei.
Pe parcurs, sunt adăugate şi părţile mobile ale caroseriei, precum uşile, capotele şi alte elemente.
Un grup de roboţi industriali adaugă maşinilor geamuri şi parbrize, urmând ca fluxul de producţie să treacă prin cea mai interesantă secţie – cea de asamblare finală.
De aici toate maşinile ies pe roti şi aproape gata de drum.
Totul se desfăşoară într-o disciplină de fier, pentru că orice abatere duce la stoparea producţiei şi implicit la pierderi imense pentru Ford.
Din momentul în care caroseria intră în secţie şi până în momentul în care maşina e pe roţi, trec patru ore.
Caroseria vine cu document ataşat, pe care sunt trecute toate opţiunile pe care urmează să le aibă maşina.
Logistica este perfecta şi fiecare ştie ce are de făcut. În secţia de asamblare finală, lucreză într-un singur schimb 653 de operatori, care produc 360 de vehicule.
În secţia de asamblare finală există mai multe linii de montaj: linia principală, linia de pregătire planşe-bord, linia de pregătire uşi, linia de pregătire motor, linia de pregătire roţi şi linia de pregătiri generale (ex. – radiator, geamuri, mânere de uşi).
În această secţie, pe maşină se montează peste 2.000 de piese. Prima piesă care se montează este reprezentat de cablajul principal al maşinii.
Cea mai spectaculoase operaţiune din secţie este mariajul dintre lanţul cinematic şi caroserie.
În acest post, motorul şi roţile maşinii sunt ataşate caroseriei, abia aici maşina căpătând forma finală.
De aici încolo rămân operaţiuni ce ţin de detaliu, precum aplicarea Badgeurilor cu numele producătorului, modelului şi al denumirea motorizării.
După încheierea complicatului proces de producţie, maşinile sunt aliniate într-o zonă pentru a fi gata de testare. 30% din producţie o reprezintă maşinile cu volan pe dreapta. Şi cum Marea Britanie este una dintre casele Ford, aceasta este un client important pentru B-Max.
“Acum suntem în mijlocul secţiei de montaj final a fabricii din Craiova. Aici asamblăm vehiculele, montăm motoarele, cablajele şi pregătim maşinile pentru clienţi.
Am făcut o investiţie de 80 milioane de euro, secţiile de caroserie şi vopsitorie sunt complet noi, am revitalizat secţiile de asamblare şi asamblare finală.
Construim 370 de unităţi pe zi.
Pe lângă investiţie suntem mândri şi de forţa de muncă de aici, avem una dintre cele mai bine pregătite echipe din familia Ford. Au fost trainuiţi mai devreme pe Ford Transit Connect, iar acum cu Ford B-Max, construiesc cel mai bun vehicul pe care pot să îl construiască.
Forţa de muncă de aici din Craiova nu este cu nimic mai prejos decât ceilalţi angajaţi din celelalte fabrici Ford”, a declarat pentru AutoReport.ro Vic Startek, Şef producţie vehicule la uzina Ford din Craiova.
În prezent fabrica Ford de la Craiova are 4.000 de angajaţi. Investiţia Ford la Craiova, până în acest moment, se ridică la peste 800 de milioane de euro.
Ultima investiţie de asemenea anvergură făcută de Ford s-a petrecut în urmă cu 44 de ani, la Valencia.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite