Cum descoperă femeile nevăzătoare cancerul la sân

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dr. Frank Hoffmann (Germania) a produs o revoluţie în depistarea cancerului la sân. El instruieşte femei nevăzătoare să devină examinatori medicali tactili. Datorita sensibilităţii tactile superioare, acestea descoperă cu 50% mai multe tumori şi cu 28% mai multe alteraţii de dimensiuni mici decât doctorii specializaţi. Dr. Hoffmann, Ashoka Fellow vine în România la invitaţia Ashoka România în 16 februarie pentru a-şi prezenta inovaţia socială.

În România anului 2017 90% din cazurile noi de cancer de sân sunt diagnosticate în stadii avansate (II, III, IV), iar la fiecare 3 ore o femeie moare din cauza acestei boli. Mai mult, cancerul de sân reprezintă prima cauză de mortalitate (8,68%) pentru femeile cu grupa de vârstă 15-49 ani şi a treia cauză de mortalitate pentru femeile cu grupa de vârsta 50-69 ani.

Unul dintre elementele cele mai importante pentru rata de supravieţuire în urma cancerului mamar este depistarea timpurie a acestuia, iar în România diagnosticarea realizată prin mamografie clasică sau ecografie mamară se realizează doar dacă un medic specialist consideră că există un anumit risc, desigur asociat cu un cost pentru pacient.

Sensibilitatea tactilă şi cancerul la sân

Doctorul Frank Hoffmann, Ashoka Fellow din 2010, propune o metodă complementară, mai ieftină, non-invazivă de depistare a cancerului la sân, dar şi o soluţie la problemele sociale cu care se confruntă persoanele nevăzătoare. Frank vine la Bucureşti în 16 februarie la invitaţia Ashoka România şi îşi va prezenta modelul şi modul prin care putem aduce această inovaţie în România. Pentru înscrieri la workshop, puteţi trimite un mail la cstanescu@ashoka.org

Discovering Hands este programul înfiinţat de doctorul Frank Hoffmann prin intermediul căruia femei nevăzătoare sunt instruite să devină examinatori medicali tactili (EMT) şi să realizeze examinarea clinică. Persoanele nevăzătoare au o sensibilitate tactilă superioară şi obţin o rată de precizie mai înaltă în detectarea a cancerului la sân decât un doctor obişnuit, conform unui studiu EMT au descoperit cu 50% mai multe tumori şi cu 28% mai multe alteraţii de dimensiuni mai mici decât doctorii specializaţi.

„Ştim că şansa de vindecare a cancerului de sân este mult mai mare în stadiu incipient – înainte de a atinge ganglionii limfatici este de aproximativ 90% –, dar scade dramatic în cazul în care este diagnosticat într-o etapă ulterioară. Examinatoarele noastre pot găsi noduli de numai 6-8 mm.“ - Frank Hoffmann

Mai mult, examinarea pe care o efectuează EMT durează o jumătate de oră, ceea ce oferă pacientelor mai mult timp pentru a adresa întrebări şi a afla informaţii importante cu privire la prevenţie, faţă cele 3-5 minutelor care le sunt alocate de către un medic specialist în cadrul unei examinări clinice.

Conform Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi, în România, există în jur de 94.876 de adulţi cu dizabilităţi vizuale, 51.306 dintre ei având handicap grav.

O nouă profesie - Examinator Medical Tactil

Ce face din programul doctorului Frank Hoffmann o inovaţie socială este că, pe lângă eficacitatea deja dovedită a programului în identificarea cancerului mamar, a creat o nouă profesie pentru persoanele nevăzătoare, care ajung să-şi transforme dizabilitatea într-o abilitate.

Folosind limbajul Braille, doctorul Frank Hoffmann a construit un sistem standardizat de instruire pentru EMT. Acesta include cinci benzi adezive care sunt poziţionate pe sânul pacientei, permiţând oricărei anomalii să fie localizată cu precizie de către două coordonate  dimensionale. Astfel, femeile nevăzătoare pot efectua complet autonom examinări. În plus, EMT instruiţi conform sistemului doctorului Frank Hoffmann pot îndeplini cu succes sarcini zilnice ale unui asistent văzător şi pot administra dosare medicale.

„Mi-amintesc de primul EMT angajat, Marie-Luise, care s-a pensionat de curând. Într-o zi Marie-Luise mi-a spus – Domnule doctor Hoffmann, eu nu pot vedea, aşa că nu mă mai pot duce în lume, însă lumea vine la mine acum. Atunci am realizat că am făcut un lucru bun. Marie-Luise este o asistentă instruită profesional, care a început programul de training la vârsta de 53 de ani. Tocmai ce îşi pierduse vederea şi nu ştia cum să folosească un calculator. Marie-Luise a ajutat multe femei de atunci. Acest lucru mă face să mă simt foarte mândru, şi tocmai de aceea cred că programul Discovering Hands trebuie să crească şi să prospere. Nu numai că îmbunătăţim detectarea din timp a cancerului la sân, dar angajăm persoane nevăzătoare ca examinatori medicali tactili nu în ciuda dizabilităţii lor, ci datorită capacităţilor lor!

Ajuns deja în 4 ţări (Germania, Austria, India şi Columbia), programul de formare pentru EMT are o durată de 9 luni şi este disponibil în centre vocaţionale specializate. Metoda sa oferă mai multă umanitate procesului medical, acordând mai multă atenţie pacientei prin contact individual în cadrul unei examinări cu o durată mai lungă, dar şi o rată a diagnosticării precoce mai bună. Un EMT nu înlocuieşte un medic, ci îi este un asistent, de cele mai multe ori, localizarea unei anomalii este urmată de un control prin ultrasunete sau o mamografie.

Persoanele cu dizabilităţi de vedere şi accesul pe piaţa muncii

Doctorul Hoffmann a intuit că persoanele nevăzătoare pot deveni soluţia naturală la rezolvarea eficientă a problemei diagnosticării cancerului mamar. Doar 30% din persoanele nevăzătoare apte de lucru din Germania lucrează şi cum puţine profesii sunt disponibile pentru acestea, au de înfruntat şi discriminări.

„Într-o zi, am putea fi în măsură să oferim examinări pentru tiroidă sau glaucom sau pentru prostată şi examene testiculare. Prin programul Mâini Descoperitoare dorim să transformăm persoanele nevăzătoare în persoane cheie în domeniul diagnosticării tactile, aşa cum sunt moaşele pentru a da naştere.“

Sectorul serviciilor de sănătate poate fi un domeniu cheie în care persoanele nevăzătoare pot oferi avantaje clare. În România, din cele 94.876 persoane cu dizabilităţi de vedere, doar 2.702 au un loc de muncă. Implicarea acestor persoane într-un program similar celui dezvoltat de doctorul Hoffmann le-ar putea schimba viaţa şi în acelaşi timp ar încuraja femeile să meargă mai des la controale preventive de depistare a cancerului la sân.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite