„Cu ajutorul statului danez, îi ajut pe copiii români să își păstreze rădăcinile“. Interviu cu Laura Dachin, profesoară de limba română

Dacă vrem să mai existe România de pretutindeni, care să sprijine și să ducă mai departe România de acasă, trebuie să investim în educația copiilor care se nasc în străinătate. Asta ar trebui să fie o prioritate națională. În acest moment, de acest lucru se ocupă mai mult profesori entuziaști, asociații și biserici. Face și statul român niste pasi timizi, încă departe de nevoile educaționale ale Diasporei.

Vă invit să o cunoaștem pe Laura Dachin, profesor de limba română în Danemarca, un pioner al acestui fel de învățământ, cu o mare valore identitară.

Ciprian Apetrei : Ce parcurs profesional și personal ați avut, din Brașov în Århus, zona din Danemarca unde predați limba română pentru copiii care locuiesc aici?

Laura Dachin : Am plecat din România în 2012. Nu m-am gândit niciodată că nu mă voi mai întoarce. 2012 a fost un an greu pentru mine, așa că am decis să plec la sora mea, în Finlanda, ca să petrec acolo sărbătorile de iarnă. La sugestia ei, am trimis câteva CV-uri și, astfel, mi s-a oferit un post de profesor de limba engleză la un colegiu internațional din Helsinki. În același timp, am început o colaborare cu institutul ARBIS, tot în Helsinki, unde am predat limba romană pentru adulți, iar în Espoo – pentru copiii românilor din zonă.

Am stat în Finlanda până în 2014, când m-am mutat în Danemarca. Ideea de a preda limba română copiilor de aici a venit de la un prieten, care mi-a spus că se poate asta, pentru că polonezii o fac deja. Am umblat foarte mult pe la autorități că să aflu ce pot să fac, iar în octombrie 2014 am înființat prima grupă de 12 copii, în Århus.

După aceea, lucrurile au mers mai ușor și, în 2016, am înființat grupa din Fårvang- Silkeborg, în 2019 – grupa din Vejle, în 2021- Skive, iar anul acesta, grupele din Randers și Holstebro. Din păcate, din motive logistice, a trebuit să renunț la grupa din Skive, dar este acolo o profesoară destoinică și dedicată, care face lucruri foarte frumoase cu copiii. Acum avem peste 180 de copii înscriși la cursurile noastre, ceea ce ne bucură foarte mult. Suntem foarte norocoși că, în tot demersul acesta, am avut și avem sprijinul autorităților daneze, care finanțează proiectul.

Cum se desfășoară aceste cursuri ? Ce învață, mai exact, copiii ?

L. D : Că să fie cât mai clar pentru toată lumea, trebuie să menționez că există o lege a UE care dă dreptul copiilor la învățământ în limba maternă. Această lege prevede cca. 90 minute de curs pe săptămână/copil. Prin urmare, nu avem timpul necesar pentru o predare în sensul clasic. Așadar, programa trebuie adaptată.

Copiii învață limba și literatura română, istoria României, învață despre cultura și civilizația română, despre tradiții. Toate acestea, adaptate la timpul pe care îl avem la dispoziție. Personal, am divizat anul în momente importante: Crăciun, 1și 8 martie, Paște și Ziua copilului – 1 iunie. Între aceste momente, încerc să le povestesc copiilor, cât de mult pot, despre tradițiile și obiceiurile noastre din fiecare lună sau anotimp. Nu este ușor și nici simplu să comprimi atât de multe date într-un timp atât de scurt. Discutăm despre români celebri din istorie, literatură, sport, știință.

Toate aceste lurcuri le fac cu sprijinul părinților, care au înțeles care este demersul meu și mă ajută extrem de mult în toate activitățile și acțiunile pe care le facem.

Care este modalitatea de organizare a acestor cursuri ? Înțeleg că în Danemarca ele sunt sprijinite de statul danez, nu de cel român.

L. D : Cum spuneam mai devreme, statul danez ne acordă suportul logistic: localurile unde ne desfășurăm cursurile, acces la mijloacele tehnice – smartboard, consumabile etc, dar nu ne poate ajuta prea mult în ceea ce privește materialele didactice. În schimb, ne asigură fonduri limitate pentru achiziționarea acestora. Iar acest proces, câteodată, poate fi un pic anevoios, pentru că sunt extrem de puține edituri (mai exact, eu cunosc doar una) care expediază și peste hotare. Lucrul acesta îngreunează respectarea programei. De cele mai multe ori, apelez la părinți să ne aducă din România cărțile și caietele atât de necesare bunei desfășurări a cursurilor.

Cât despre ajutorul din partea autorităților române… Ce să spun? Am încercat să iau legătura cu cei de la ILR, să le solicit sprijinul. Mi s-a răspuns că ei nu pot să sprijine inițiativele private, iar asta mi-a dat de înțeles că nu sunt foarte la curent cu legile europene. Noi nu suntem o inițiativă privată, ci una reglementată de către UE. Singurul ajutor pe care l-am primit a fost cel din partea ambasadei României la Copenhaga. Din păcate, posibilitățile unei misiuni diplomatice, în acest sens, sunt limitate. Sunt sigură că, dacă s-ar fi putut, ne-ar fi ajutat mult mai mult. 

Ați scris un text foarte frumos pentru antologia de Povești călătoare, apărută anul acesta la editura Minela. Cum se împacă identitatea de acasă cu cea dobândită în țara nordică, în care v-ați stabilit ?

L. D : Se împacă bine, zic eu. Cred că faptul că trăiesc în afara granițelor României mi-a furnizat “o sită” prin care cern informațiile, amintirile. Cosider că este un avantaj, într-un fel. Pentru că pot astfel să elimin lucrurile mai puțin plăcute și să mă concentrez pe tot ceea este mai frumos: pe tradiții, pe obiceiuri, pe amintirile cele mai plăcute din copilărie și adolescență. Sigur că nu toate cele mai puțin plăcute pot fi uitate.

Și unele și altele fac parte din mine și m-au ajutat să devin omul care sunt acum. 

Ce putem învața de la danezi ? Ce îi putem învăța noi pe ei ?

L. D : Ce putem învăța de la danezi ? Să avem un spirit civic mai dezvoltat, să respectăm mai mult natura și țara, să ne respectăm unii pe alții mai bine, să ne ajutăm unii pe alții mai mult, fară să așteptăm neapărat ceva în schimb, să fim mai sinceri și mai onești cu noi înșine și să ne (re)cunoaștem limitele. Să învățam că nimeni nu este perfect, că toți greșim și că este foarte important să facem tot ce putem să îndreptăm lucrurile. Și încă ceva: să încetăm să ne uitam peste gard, la vecinul.

Ce îi putem noi învața pe ei? Stă doar în puterea noastră să îi învățăm cine suntem noi, românii, cu adevărat. Avem puterea asta și cred că ar trebui să o folosim cât mai des și cât mai bine.

Un mesaj de Crăciun pentru românii de pretutindeni, vă rog.

L. D : Le doresc tuturor, oriunde s-ar afla, Sărbători fericite și liniștite, Crăciun luminat, miros de cozonac și de mere coapte în case, pace în suflet și în gând.

“Acum sunt profesoară de limba română. Am în jur de 150 elevi, împățiți în 5 centre. Vorbim la școală nu doar de limba română ci și de ce înseamnă România, cu bune și cu rele. Trebuie să știe de unde venim, cine suntem și de ce suntem cum suntem. Și cele două părți ale vieții mele de până acum au devenit ”motorul” misiunii mele: partea petrecută în România și cea petrecută în Danemarca. Le combin cât pot și cât mă pricep de bine, pentru că sunt eu, cea de acum. Mă întreba, cu ceva timp în urmă, un părinte: “Laura, ce te mână pe tine în lupta asta pentru școala românească?” I-am răspuns atunci că ce mă face să lupt pentru proiectul ăsta este fetița care vine la mine și mă strânge în brațe și îmi spune: “Mulțumesc că mă înveți lucruri noi!” Sau părintele care îmi povestește, plăcut surprins, că fiul și fiica, născuți și crescuți în Danemarca, știu cine a fost Ion Creangă. Sau mama care îmi scrie seara, după cursuri, că fetița ei nu se mai oprea din povestit despre ce a învățat la scoala românească.

          Toate acestea și multe altele sunt “combustibilul” meu. Încerc să îi învăț pe copii ce este România, ce înseamnă să fii român și cât de important este să știe de unde se trag. Încerc să mă învăț și pe mine că pot fi de două ori om, pentru sunt privilegiată să duc în sângele meu o cultură superbă, tradiții spectaculoase și, în același timp să fiu parte activă într-o țară care nu inhibă rădăcinile, ci dimpotrivă, încurajează la cunoașterea lor cât mai profundă.

            Sunt, așadar, un ”produs” al înâmplărilor. Dar poate că nu întâmplător, venită de la poalele muntelui Tâmpa, locuiesc acum la poalele Muntelui Cerului, sălașul lui Heimdal, mesagerul Valhallei și al lui Odin – cel prezent în cultura românească prin grația lui Eminescu. Cei doi munți ai existenței mele stau de-a dreapta și de-a stânga mea, aducându-mi aminte de unde îmi vin rădăcinile și cine mi-a dat aripile.” fragment din S-a întâmplat la poalele Muntelui Tâmpa. Se întâmplă la poalele Muntelui Cerului, Laura Dachin, Povești călătoare, ed. Minela, 2022