Coşmarul Franţei. Vai nouă

Pe 14 noiembrie dimineaţa, Franţa nu se va trezi din coşmar. Coşmarul e real. La lumina zilei, e un carnagiu. François Hollande, preşedintele Franţei, s-a dus la meci, în seara de 13 noiembrie 2015. Fiindcă a fost lăsat să se ducă, e limpede că serviciile de informaţii n-au avut nici o informaţie. Vai nouă.

Seria de atacuri teroriste, desfăşurate simultan în şase locuri diferite din Paris, a făcut cel puţin 120 de morţi şi peste 200 de răniţi, dintre care 80 în stare critică.

Şi încă se numără. Vai nouă.

Teroriştii au mitraliat două terase de bar, s-a tras în oameni care rîdeau, la un pahar. S-au tras rafale de gloanţe într-o sală de 1500 de locuri, în oameni care cîntau, la un concert.Un terorist sinucigaş s-a aruncat în aer lîngă un stadion plin de oameni care încurajau un joc de fotbal.

S-a tras în viaţa care merge înainte. Vai nouă.

Ar fi vorba de opt terorişti, între care patru sunt morţi. Trei dintre cei care au mitraliat oamenii în sala Bataclan au murit declanşîndu-şi centurile cu explozibil de la brîu.

Vai nouă că vom da vina, în mod reflex, pe refugiaţi.

Vai nouă că n-am ştiut să transmitem unor tineri că, dacă au ales să trăiască în Franţa, sau în Europa, nu Siria e mai importantă, şi nici Alah.

Vai nouă că n-am ştiut să-i învăţăm dilemele carteziene, îndoiala de sine, schimbul de vorbe, recunoaşterea celuilalt în lumina ochilor.

Vai nouă că n-am ştiut să le transmitem un pic de iubire.

Şi mai ales, oare ce resurse mai avem, ca să putem pune altceva – ceva – în locul fricii?

Vai nouă, dacă n-avem un răspuns.

Franţa va rămîne în picioare prin cei care-l vor găsi.