Corupţia, semnul lucrului prost făcut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zarvă apocaliptică prin arenele dâmboviţene. Incredibil, cutremurător, şocant, o să fiţi marcaţi pe viaţă când veţi auzi ce a zis cutare despre cutare. Cătuşe, dube, girofaruri, reporteriţe care strigă de ţi se rupe sufletul „domnule icsulescu, sunteti vinovat?”, priviri pierdute, tupeu, inşi care-şi dau cu părerea.


Mă trezesc cu percheziţii DNA, adorm frânt cu depoziţii la DNA. Se vorbeşte despre comisioane, despre şpăgi, despre valize cu bancnote, despre corupţie. Despre atâţia bani în mişcare, că imaginaţia mea refuză să-i închipuie. În jurul  DNA pivotează destinul lumii, de la sânul DNA România îşi extrage lichidele vitale. Am impresia că procurorii DNA mi-au făcut agenda până la sfârşitul vieţii.

Răbdarea mea se măsoară cu anii. Aşa sunt construit. Dar, în ultima vreme, am constatat că prind s-o pierd. Iată, nu mai suport să zac în faţa televizorului. De obicei, dau pe un canal de ştiri, mă agit împrejur cu altele şi-l ascult ca pe un radio cu imagini. Doar când sunt foarte istovit, îmi fac de lucru cu telecomanda. Zapez până o încing. Mă relaxează. Rareori se întâmplă să încremenesc chiar un ceas întreg şi să înghit ecranul cu privirea, ca pe dumicaţii de pâine caldă. La ce? Am făcut un inventar şi mi-am răspuns: mă fascinează profesioniştii. Performerii lucrului bine făcut. Fie că e vorba de bikeri, de medici, de circari, de poliţişti, de oratori, de moderatori, de frizeri. Cei care se regăsesc pe sine în propriul material de cod şi se exprimă fără efort într-însul, ca şi când, stând în picioare, ar gândi cu tot trupul. Este uluitor să constaţi în direct cum lucrul bine făcut se adaugă, creşte şi, parcă de unul singur, se-mai-bine-face. Aceştia sunt oamenii fericiţi. Cineva spunea că, dacă vrei să trăieşti fără să munceşti, trebuie doar să faci cu bucurie ceea ce ştii perfect să faci. Cu toată modestia de care sunt în stare, ştiu că are dreptate. Astfel, nici chiar banii nu mai reprezintă o problemă, fiindcă se transformă,  natural, din scop în consecinţă.

Aparent fără nici o legătură, mi-am adus aminte de un foarte vechi demers al unui tip care, cândva,  propunea, un proiect de act normativ care să legalizeze bacşişul acordat angajaţilor din sectorul hotelier şi din restaurant, argumentând  că şpaga e legalizată în alte ţări europene. M-am documentat, avea dreptate. Dar nu numai în Europa. Legal sau nu, şperţ se dă şi în Australia, şi în Japonia, şi în Malayezia, şi în SUA. „Tips”-urile britanice vin de la o bucată de carton care era servită o dată cu cafeaua şi pe care stătea scris: „To Insure Prompt  Service”. Nu ştiu cum s-a calculat dar, când nu e o sumă fixă, înseamnă pretutindeni cam 10-15% din valoarea unui serviciu. Uneori, are rubrică pe nota de plată. Alteori, iese din rotunjiri, este o ţigară, un pahar cu ceva, o atenţie lăsată pe noptieră, mărunţiş vârât într-un purceluş de ipsos. Uneori e obligatoriu şi se cere de la obraz, alteori e cât te lasă inima. Se dă recepţionerilor, ospătarilor, ghizilor, şoferilor de taxi, liftierilor, cameristelor, hamalilor. Ok. Dar eu nu pot pricepe nici în ruptul capului de ce mie nu mi se dă o pîine dacă, vrând să plătesc, îmi lipseşte 1 ban? Cum se poate trăi o viaţă din cât îi vine unui client să-mi arunce? Dacă nu o face, eu ce mănânc diseară? Un lucru bine făcut trebuie plătit bine. Şi basta!

Aşadar mă întreb: nu cumva şperţul, ciubucul, şpaga reprezintă de fapt semnele că nişte imbecili îşi fac prost treaba pe lumea asta ? De aceea cred că tocmai „România lucrului prost făcut” fabrică, pe bandă rulantă, corupţie. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite