Confruntați cu realitatea post-BREXIT, britanicii ar vrea înapoi în UE

O știre care vine să confirme că, per ansamblu, opțiunea BREXIT a fost un dezastru pentru Marea Britanie, un calcul totalmente greșit bazat pe demagogia politică de tip suveranist și pe țesătura de informații și prezumții politice și economice totalmente inventate de mecanismul propagandistic inițiat de conservatori. Rezultatele sunt de coșmar și UK, odinioară o putere mondială, se prăbușește acum sub povara combinată a inflației, neîncrederii în capacitatea de guvernare și a sărăciei devenite fenomen social.

N-a fost nevoie decât de doi ani. Incredibil doar doi an de probleme sistemice, fără precedent, au fost de ajuns pentru ca majoritatea britanicilor să ajungă să înțeleagă consecințele alegerii lor de a ieși din UE și să spună că, în cazul unui nou referendum, deciziile lor a fi cu totul altele.

Toate acestea reies din sondajul făcut de cei de la Savanta pentru The Independent și aici apare o evoluție deloc surprinzătoare, dar impresionantă prin viteză, a numărului celor care își doresc acum organizarea unui nou referendum, 65% dintre respondenți în comparație cu 55%, anul trecut exact în aceeași perioadă. Pentru a avea un termen de comparație, numărul celor care spun că nu ar dori un asemenea referendum a scăzut de la 32% la 24%. 

54% dintre cei intervievați spun acum că BREXIT a reprezentat o decizie greșită, procent în creștere față de cei 46% anul trecut, argumentul central fiind apariția unor probleme economice serioase care-i fac pe 56% dintre cei chestionați să spună că sursa problemelor stă tocmai în schimbările determinate de BREXIT.

Nemulțumire pasageră și care să fie reflectată doar de o singură sursă de analiză sociologică? Să vedem ce spuneau cu câteva săptămâni în urmă cei de la STATISTA care dădeau publicității acest grafic:

„În decembrie 2022, 51% din populația Marii Britanii credea că părăsirea Uniunii Europene a fost un lucru greșit, doar 34% susținând că ar fi fost decizia justă. În aceeași perioadă” .

Se confirmă deci, cu obișnuita marjă de eroare, datele oferite de statistica realizată pentru THE INDEPENDENT. Și, implicit, se mai confirmă ceva esențial: primul și cel mai important efect negativ al BREXIT, la nivel structural, a fost cel economic extins. Asta înseamnă că în această perioadă nefastă, nu numai că s-au cronicizat problemele grave la nivelul economiei naționale ci și că, prin consecință directă și în logica marilor procese geo-economice și politice, a început să scadă prestigiul și credibilitatea țării pe marile piețe mondiale. Procentul celor care sunt acum convinși că eșecul de acum al BREXIT a slăbit influența globală a Marii Britanii este acum de 50%, în creștere spectaculoasă față de precedentul sondaj unde procentajul respectiv era de doar 39%. Poate, de-abia acum, se înregistrează primul efect de masă, consemnat statistic, al promisiunilor și angajamentelor pompoase făcute de Trump prietenilor săi britanici pe care-i sfătuia să decidă în favoarea BREXIT promițându-le că, a doua zi, va fi semnat cel mai mare și benefic acord comercial comprehensiv care va fi mai mult decât suficient pentru a compensa consecințele plecării din UE. Praful s-a ales din promisiunea americană, precum și din cealaltă mare promisiune – prezentată atunci deja ca o certitudine – anume că părăsirea arhitecturii de cooperare a UE va fi ușor de suportat prin revitalizarea vechii structuri a Commonwealth și, mai discret, de speranța formării unei alianțe cu niște țări din estul european.

Dar, dincolo de statisticile acestea cu rezultatele lor absolut logice și de bun simț, mai există o întrebare de fundal: chiar dacă asta ar fi realitatea de vot, mai este posibil un al doilea referendum? Cine s-ar putea angaja (și cu ce riscuri) în organizarea lui, mai ales că nimeni nu poate garanta care ar fi răspunsul UE deoarece amintirea insultelor și disprețului britanic față de foștii lor colegi europeni a fost exprimat cu deosebită virulență în toată perioada de pregătire a BREXIT și mereu după aceea. Surse din Bruxelles îmi spun că, deja, s-au deschis pariurile pe această temă, cu atât mai interesant cu cât chiar nu se știe dacă, în cazul în care s-ar ajunge aici, UK va putea fi obligată să urmeze drumul anevoios al cererii de aderare urmată de perioada foarte complicată de îndeplinire a criteriilor. Inclusiv cu asumarea obligațiilor de a adera la Schengen, la spațiul Euro... Mai complicat decât se crede dar deloc imposibil dacă UK și UE au învățat ceva din acest episod. Dar nici asta nu e sigur, căci poate ar trebui ca UK să se afunde mai departe în criză și de-abia atunci să înceapă discuția despre adevărate consecințe.

S-ar putea ca 2023 să fie anul în care să se ia o decizie? Posibil, dar nu foarte probabil. Depinde cât de adânc este dezastrul economic din UK.