Conflictul dintre Hamas și Israel poate schimba harta lumii?

Există voci care spun că o ieșire „elegantă” și realistă dintr-un conflict în care marile puteri nu vor să mai fie angajate din cauză de costuri și lipsă de perspective. Israelul comunică prietenilor și susținătorilor săi strategici că, fie că americanii vor sau nu asta, ei tot vor continua planul de război total, lăsând deschise toate interpretările  imaginabile pentru ceea ce se va produce în perioada imediat următoare, să-i spunem post-conflict, în condițiile în care din Gaza, chiar în acest moment, pleacă în disperare cea mai parte a populației civile, undeva aproape de 1 milion de persoane, deplasate forțat în urma avertismentelor repetate ale armatei israeliene.

Revine acum, așa cum s-a întâmplat și în cadrul diverselor negocieri trecute privind pacea în zonă și apariția a două state care, la modul ideal, să poată conviețui împreună, proiectul unui nou canal – deja denumit „Canalul Ben Gurion”: proiect imens, fabulos de important din punct de vedere strategic și care, fără nici un dubi, ar putea schimba decisiv balanța puterii în regiune. Nu numai că, în concepția creatorilor săi și a politicienilor care l-au susținut și încearcă acum să-l readucă la masa unor eventuale negocieri, ar reprezenta o alternativă la tot ceea ce înseamnă acum Canalul de Suez (prin care trece aproximativ 10%- 15% din traficul maritim mondial), dar, priviți cu atenție harta în condițiile actuale de conflict care amenință întregul Orient Apropiat, ar avea o valoare uriașă strategică în termeni militari și de securitate pentru Israel, asta pe lângă dimensiunile economică și socială pe care le presupune. Ceea ce face de înțeles și acceptabil costul estimat al proiectului pentru finanțatorii internaționali care vor să sprijine Israelul, căci nu ar fi vorba decât de o investiție cuprinsă între 16 și maximum 55 de miliarde $, insignifiant față de bugetele nelimitate acordate continuării ajutorării „până la capăt” pentru Ucraina și Israel. Insignifiant față de veniturile enorme pe care le poate produce pentru Israel.

Proiectul, în sine, nu reprezintă deloc o noutate, căci propunerea inițială a fost formulată într-un memorandum adresat administrației americane de către cei de la  Lawrence Livermore Patriot Laps ca răspuns posibil la decizia luată în 1956 de Nasser, președintele de atunci al Egiptului, de a naționaliza Canalul de Suez, planul respectiv a fost desecretizat doar în 1996.  

Propunerea presupunea utilizarea 520 de explozii nucleare (4 bombe de 2 megatone la fiecare milă, adică un total de 10,4 gigatone care să excaveze canalul respectiv prin deșertul Negev, mult mai ieftin și, în orice caz, cu mult mai rapid decât metodele tradiționale chiar dacă autorii proiectului notau atunci că statele arabe se vor opune agresiv, dar totul merita efortul deoarece, în final, va fi realizată legătura directă între Mediterana cu Golful Aqaba (denumit și Golful Eliat), apoi înspre Marea Roșie și Oceanul Indian.

În acest moment, discuția, rămasă oricum la stadiul teoretic și de mulți considerată drept o fantasmagorie care poate deveni extrem de costisitoare politic, ar putea redeveni foarte interesantă dacă luăm în considerare câteva dintre elementele adăugate în ultimele luni.

În primul rând, importanța oricum enormă a proiectului pentru Israel, se pune acum în contextul cu totul nou reprezentat de adeziunea Egiptului, de la 1 ianuarie 2024, la grupul BRICS +, ceea ce schimbă fundamental tipul de opțiuni ale țării în materie de cooperare economică strategică și poziționează Egiptul în sfera intereselor unuia dintre cele mai puternice și influente alianțe mondiale reprezentative pentru Sudul Global. În același timp, discuția despre Proiectul Canal Ben Gurion are cu totul și cu totul altă valoare dacă zona Gaza va fi evacuată pe lungă durată și acolo s-ar stabili coloniști israelieni și centrul existenței palestiniene s-ar muta în Peninsula Sinai, cum sună unele proiecte oficial propuse în guvernul de la Tel Aviv. În fine, este de evaluat și impactul pe care construirea unui asemenea canal l-ar avea în susținerea unui proiect de evitare a extinderii definitive în zonă a căilor terestre și maritime din Noul Drum al Mătăsii care nu poate fi considerat un succes decât dacă atinge și consolidează ieșirile la Marea Mediterană.

Sigur că totul este negociabil, mai ales în perioadă de conflict, iar o soluție care să convină ambelor părți ar putea i un subiect important pe agenda reuniunii atât de mult așteptate între președinții american și chinez. Posibil, dar e vorba despre negocieri care sunt din ce în ce mai dificile din cauza masacrelor din zonă și protestelor care cuprind, din ce în ce mai violent, nu numai lumea arabă și fac ca problema să devină una de securitate, în orice caz pentru americani și pentru statele europene în condițiile în care, exact ca din Ucraina, liderii locali transmit mesajul că lupta se va duce până la victoria finală.

Practic, dacă, în acest moment, ceva poate inflama instantaneu dezastrul existent în zonă ar fi, cu siguranță,  o ciocnire a superputerilor privind interesele adverse în ce privește un nou canal. Cu ce preț în materie de morți și distrugeri? Chiar nu contează deoarece acum vorbesc generalii și se fac bani nenumărați favorizând piețele de armament. În acest moment, din această perspectivă, repunerea pe masa posibilităților a proiectului Canalului Ben Gurion trebuie analizată și din această perspectivă imediată. Oare câți morți ar mai costa?