Conacul lui Assange şi lagărul lui Vardanean

Când scriu aceste rânduri, jurnalistul Julian Assange, cea mai mediatizată vedetă internaţională din ultima lună, îşi aşteaptă decizia de extrădare în Suedia la conacul unui prieten din Marea Britanie.

Omul care a dat peste cap guverne, preşedinţi, premieri prin dezvălurile unor secrete de stat publicate pe o pagina de internet este acuzat de viol. Nu de înaltă trădare sau spionaj. În momentul arestării sale a apărut public în costum, zâmbind. O parte din opinia publică internaţională a fost oripilată, acuzând abuzurile justiţiei. Mai mult, o serie de vedete interanţionale s-au oferit să suporte o parte din cauţiunea sa, în valoare de 282.000 de euro.

Când a ieşit din arest, a avut parte de tot spectacolul cu care sunt tratate VIP-urile lumii occidentale. Interviuri, conferinţe de presă, flashuri. Analiştii politici, economici, psihologi, o întreagă armată de specialişti se chinuie să facă previziuni, îşi dau cu părerea. Assange e băgat în seamă, e transformat în marfă media şi e pus drept stemă pe drapelul democraţiei şi al libertăţii de exprimare.

În acest timp, la o aruncătură de băţ de Uniunea Europeană, la Tiraspol, jurnalistul Ernest Vardanean, acuzat de înaltă trădare, este condamnat la 15 ani de închisoare. Şi nu orice fel. Va fi izolat într-o „colonie cu regim sever“, o formulare modernă a ideii de lagăr. Din mai, a fost ţinut în beciurile securităţii din Transnistria. Acolo şi-a aşteptat sentinţa. În loc de cauţiune a primit o reeducare stalinistă în stil Piteşti. E greu, ca occidental, să înţelegi ce înseamnă acest lucru. Principiile pedagogice ale sovieticului Anton Makarenko referitoare la reabilitare, aduse la rang de artă de torţionarul Eugen Ţurcanu la sfârşitul anilor ‘50, fac minciuna atât de reală pentru deţinut încât acesta uită tot ceea ce pentru el avea sens înainte. Rezultatul, în cazul lui Ernest, a fost excelent. Jurnalistul a ajuns să pledeze vinovat în faţa unui tribunal care l-ar face mândru pe Stalin.

Vardanean n-a avut şi nu are parte nici măcar de 1% din revolta „lumii libere“ de care a beneficiat Assange. O poziţie anemică a Ambasadei SUA la Chişinău, care îşi exprimă „îngrijorarea“ faţa de jurnalistul condamnat fără drept la apărare şi cam atât. Istoria pare să se repete. Vorbim de aceeaşi parte a lumii care n-a crezut în existenţa lagărelor de exterminare a naziştilor până n-a ajuns să le deschidă porţile. E şi greu ca din fotoliul cald al unui conac, când totul în jurul tău miroase a „libertate de exprimare“ şi ai prinsă de piept insigna cu drepturile omului să crezi în existenţa lagărelor, a tribunalelor marionetă şi a deciziilor abuzive.