Competiția mortală între lumi multilaterale

Dispare conceptul de „lume multilaterală”, speranța teoretică predată nevinovaților studenți la relații internaționale care trebuiau să-și imagineze o asemenea lume non-divizivă înlocuind fracturile din perioada Războiului Rece. Se părea că așa va fi din moment ce, pentru o perioadă de câteva decenii, americanii rămăseseră singurii actori relevanți în stare să imagineze și apoi să poată impună noile reguli de joc, conform unei la fel de noi hărți de putere și influență.

Acum se vede că ceilalți competitori au profitat de perioada de pace și cooperarea economică neîngrădită deschisă de Occidentul doritor să obțină la schimb accesul cât se poate de amplu la uriașele piețe și resurse ale statelor în curs de dezvoltare. Și acest raționament a mers câteva decenii. Până acum.

Acum când lumea se fracturează din nou – în mare pe liniile desenate pe mai vechile hărți ale disensiunilor globale – și, deloc preventiv, se construiesc alianțe antagonice. Modelul mai vechi atât de bine studiat NATO-Piața Comună Europeană/ Tratatul de la Varșovia-CAER devine structura pe care se construiește și începe deja să funcționeze Noul Război al Lumilor. Nu se numește aș ci, mult mai politicos, consilierii politici au găsi această formulă care, aparent, dar numai aparent, evocă o tensiune oarecum mai globală: lumile multilaterală în care fiecare dintre marii protagoniști își adună febril aliații, îi înarmează, îi obligă mai mult sau mai puțin discret să intre în economia de război și, firește, s-și mărească semnificativ sumele alocate apărării și securității.

În acest moment chiar se dezvoltă și capătă o amploare excepțională scenariul care mai adaugă un element suplimentar de forță celei lumi multilaterale care se construiește antagonic față de alianțele consolidate în spațiul euro-atlantic, occidental  prin extensie. Vom vedea dacă se confirmă știrile venite de la Moscova în care se spune că aceasta va fi ocazia cu care „vor fi semnate niște documente importante, foarte semnificative”, cu sublinierea indicației că ar putea să fie vorba despre „un parteneriat strategic global”. În continuarea acestei vizite, azi și mâine, Putin va vizita Vietnamul, una dintre țările cu care URSS avea un asemenea tip de parteneriat total, economic, politic și militar, baza pe care Vietnamul de Nord și-a construit victoria asupra armatei americane, susținătoare până lam capăt a aliaților săi de la Saigon.

Vom vedea foarte curând care sunt coordonatele noului tip de cooperare strategică între Rusia și Coreea de Nord dar, în opinia mea, ar fi greșit să credem că totul se reduce al sprijinul logistic primit de ruși pentru susținerea acțiunilor din Ucraina. Mai degrabă ar putea fi vorba despre asimilarea Coreii de Nord în cadrul cu mult mai amplu, acela la altă dimensiune strategică, al „colaborării fără limite” invocată în multilateralismul ruso-chinez expandat și acela în BRICS +. Astfel, în funcție de angajamentele de acum și mișcările viitoare, Coreea de Nord ar deveni o platformă cu forță de atac nucleară închizând spațiul estic al Asiei dar devenind și ca cel mai avansat avanpost pentru operațiuni de supraveghere directă în Pacific și, eventual, de război electronic. Astfel, din păcate, lumea asta multilaterală și acordurile strategice de colaborare nu înseamnă decât o contra-lovitură pentru compensarea demersurilor americane de a crea un fel de NATO în zona de sud-est a Pacificului pentru a fi legat de Japonia și Coreea de Sud care, oricum, se numără printre cei mai importanți susținători ai Ucrainei în războiul contra Rusiei.

Corect este să dăm și tradiționala estimare a forțelor armate ale Coreii de Nord cu toate că, cel puțin în aceste coordonate de acum, parteneriatul politic cu Rusia urmează modelul inițiat la Beijing. Caz în care ar trebui să analizăm foarte serios consecințele sale în toate domeniile care definesc, în acea parte a lumii, ridicare unei lumina multilateralismului lor.