Codurile secrete în recrutare

A doctor explained to my grandfather that he was happy to pay huge to send his son to private school for reasons of behaviour alone: „It’s worth it just for the way they walk into a room”. 

(…) 

The whole of life is riddled with unwritten, unspoken, but often exclusionary social codes, even governing such trivial factors as entering a room or closing the door. And whereas you can selectively break these codes, you will never get away with not knowing them in the first place. Moreover, these codes are becoming more discriminatory as they become less explicit, and hence more difficult to learn without exposure to people who already follow them. 

(…) 

Put bluntly, a private education is a fairly reliable way for your children to acquire the necessary codes and social skills which are a lifelong source of advancement. 

(…) 

We pretend through the exam system that we are selecting children for technical or administrative jobs, because it seems more meritocratic that way, and it maintains the pretence of fairness for all, but we know deep down that mastery of the unspoken codes of behaviour is what really matters in an economy where the technical questions can be left to a small cadre of underlings, while the really important work is interpersonal. As the American economist Deirdre McCloskey points out, ‘Sweet talk accounts for 25 per cent of national income in the US’; in the UK, it is probably higher still. 

Mai sus sunt câteva extrase din articolul „Private education’s dirty little secret” dintr-o englezească revistă, pe care tare bine ar fi să-l citească orice părinte educat și responsabil care își tot face calcule cu ce educație să dea copilului. 

Dar și mai interesant pentru părinte ar fi să vadă cum se aplică ce citește în articol propriei sale vieți profesionale și avansări în carieră. Fiindcă toate codurile acelea secrete despre care autorul vorbește la viitor când descrie mecanismele ascunse ale educației copiilor, sunt exact cele pe care părintele le folosește în viața lui de zi cu zi. Sau, adesea, le folosesc cei din jur, fără ca el să știe… 

Și da, sunt aceleași coduri secrete pe care trebuie să le știi să le descifrezi și să le folosești, când e cazul, pentru ca angajatorii și unii dintre recrutorii mai bătrâni să te lase să treci mai departe în fazele mai avansate ale unui proces de recrutare. Și sunt sute și mii de astfel de coduri secrete, nicăieri scrise și nici măcar recunoscute în public, când sunt întrebați, pe care fiecare grup și comunitate și le-au construit ca să se protejeze de intruși: multinaționalele, cei de la stat, masonii, rockerii, hipsterii, interlopii, tinerii, intelectualii, mafioții, ardelenii, universitarii, publicitarii… 

Și sigur că la interviu te întreabă ce experiență ai și ce știi să faci, dar ochii sunt pe felul în care deschizi ușa și cum intri în cameră, așa cum în engleză mai sus doctorul spunea. Iar tu, dacă nu cunoști aceste coduri, fiindcă nu ai fost în preajmă când se foloseau, sau nu te-a învățat nimeni să le folosești, și nici măcar nu ai avut inspirația să citești într-o carte despre ele și să încerci apoi să le descifrezi singur, vei țipa ca din gură de șarpe că doar experiența contează la recrutare și într-un job, că ești discriminat, că aceste coduri sunt imorale sau chiar ilegale, și te vei duce să scrii măscări pe Internet despre cei care nu te-au lăsat să intri în comunitatea lor…