Clipa în care Ceauşescu a trecut de partea poporului

Cu cât te afunzi mai mult în detaliile zilelor de 22-25 decembrie 1989, descoperi crâmpeie de viaţă – şi de moarte – demne de un film despre dictaturile sud-americane.

Teroare, minciună, despotism, nepotism, lacrimi, durere. Fiecare-n parte şi toate la un loc, într-un ghiveci care amestecă drama cu dramoleta şi tragedia cu telenovela.

Înainte de a ajunge în cazarma sfârşitului său oribil, Nicolae Ceauşescu a trecut, în decursul a şase ore, de la demenţa unei puteri absolute la mici trăiri care arată că în carcasa de dictator bătrân sălăşluia totuşi un om cu ochi, nas, gură şi urechi. Un om care avea nevoie să mănânce, să se spele şi să-şi facă nevoile ca orice muritor.

Ultimul drum al lui Ceauşescu într-o Dacie - maşina al cărei părinte se considera - a fost marcat de multe întâmplări semnificative din punct de vedere uman. Destinul l-a încercat pe bătrânul dictator în toate felurile.

Şoferul-miliţian l-a dus prin Ulmi, localitatea în care fusese arestat la 15 ianuarie 1936, pe când nu împlinise 18 ani.

Tot la Ulmi, a vrut să se ascundă într-un tanc abandonat pe marginea drumului. Era unul dintre tancurile chemate de el însuşi, în dimineaţa aceleiaşi zile, să apere sediul CC al PCR. Blindatul n-a mai ajuns în Capitală. Şi dacă ar fi ajuns, ar fi fost prea târziu. Dacă n-a ajuns tancul la Ceauşescu, a ajuns Ceauşescu la tanc. E drept, şi unul, şi altul se aflau în faza de abandon.
Dar cea mai dură secvenţă de viaţă a fost cea din Dacia-radar condusă de sergentul-major Ion Enache.

Ca să nu dea de bănuit cetăţenilor entuziasmaţi de căderea Ceauşeştilor, miliţianul de la volan şi colegul din dreapta scoteau mâna pe geam şi făceau semnul victoriei. Ceauşeştii erau sideraţi: „Ce victorie? Nu cumva sunteţi trădători şi voi?". Miliţienii i-au liniştit: „Pssst... facem şi noi aşa, ca să vă salvăm pe dumneavoastră. Dacă-şi dau seama că sunteţi în maşină cu noi, ne omoară pe toţi!".

Lui Ceauşescu îi era greu să respire printre atâtea degete răşchirate în „V"-ul victoriei. Într-un gest necontrolat, a schiţat şi el un „V", ca un bătrân senil pe care te pregăteşti să-l duci la azil. Apoi s-a ruşinat de întâmplare, încercând s-o alunge ca şi cum n-ar fi existat.

A fost clipa când, fără să vrea, Ceauşescu a trecut de partea poporului. Era însă prea târziu. La acea oră, poporul îl căuta, frenetic şi disperat, să-i ceară socoteală pentru 24 de ani de tiranie. Şi urmare a două ore de propagandă televizată despre „odiosul dictator şi sinistra sa soţie". ;