Ciolacu a pupat ghiulul stăpânului. Apoi, a ordonat ca legile Educaţiei să treacă rapid prin Parlament, fără modificări, în comisie mixtă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a cam lămurit soarta legilor Educaţiei. PSD şi Ciolacu au dat-o la întors. După ce au proclamat o dezbatere proprie pe legile Educaţiei, având în vedere secretul cu care au fost acoperite, acum s-au răzgândit. Ciolacu a dat dispoziţie în partid ca legile să treacă rapid prin parlament, prin comisie mixtă Senat-Camera Deputaţilor, fără dezbateri şi modificări la legi.

FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Posibil a intervenit un troc între Iohannis şi Ciolacu. Iohannis către Ciolacu: vrei premier, trece-mi rapid prin parlament legile Educaţiei. Că vreau să fiu „Alexandru Ioan Cuza 2.0”, să las în urma mea un învăţământ care să-mi poarte stilul şi personalitatea.

Ciolacu este gata să-i împlinească vrerea ce a voit, să-şi atingă visul vieţii sale, funcţia de premier. Ce se alege de copiii României este un subiect care nu-i preocupă pe Iohannis şi Ciolacu.

Cum s-a ajuns aici

PSD a criticat dur legile Educaţiei şi modul în care s-a mimat dezbaterea lor. În august lumea era în vacanţă, apoi au fost ignorate modificărilor propuse în presă de către specialişti, profesori, părinţi şi elevi. Vasile Dîncu a fost cel care a criticat virulent modul în care s-a procedat, apoi PSD a anunţat oficial că va organiza dezbaterea proprie, cu specialişti şi oameni care se pricep la educaţie, cu profesori, părinți și elevi.

Doar că „Alexandru Ioan Cuza 2.0” şi „sluga” sa Liga Deca nu vor aşa ceva. Vor ca legile să treacă rapid prin parlament fără dezbatere, fără amendmente şi în consecinţă fără modificări. Această dorinţă se poate realiza cu o comisie parlamentară mixtă, Senat-Camera Deputaţilor, ca la legile Justiţiei. Amendamente nu se primesc, sau sunt respinse la foc automat de către majoritatea PSD-PNL, iar opoziţia din parlament, atâta câtă mai este, nu mai contează. Într-un timp scurt legea trece prin parlament, nu separat prin cele două Camere, cu dezbatere în Comisiile care discută şi avizează astfel de legi. Apoi legile merg la promulgare, şi se împlineşte vrerea ce-a voit. Iar Ciolacu se alege, eventual, cu funcţia de premier.

Argumentul că legea este jalon în PNRR, şi de ea depinde să vină banii de la UE, este o minciună. În PNRR se vorbeşte de „legislație” care nu presupune neapărat şi o lege.

Dacă la PNL nu mişcă nimeni în front împotriva „stăpânului” de la Cotroceni, a existat opoziţie la vârful PSD faţă de această soluţie, inclusiv ameninţări cu demisii. Probabil până la urmă şansa de a pune mâna pe guvernare a predominat.

Ciolacu: „Nu am așteptări de la președintele României să o facă din inimă”. (desemnarea ca premier). De aici a plecat trocul: premier, versus trecerea legilor Educaţiei. Şi fiecare îşi atinge obiectivele.

Faptul că din ambele decizii poporul român are de suferit, nu mai contează.

Unde greşeşte Iohannis

Nu realizează că fără un consens social, puterea instalată după alegerile din 2024 va face din opera sa ce s-a făcut din Legea Educaţiei Naţionale: varză. Au schimbat-o de peste 100 de ori, funcţie de obiectivele şi interesele clientelei de partid. Cu argumente de tipul: legile nu a fost dezbătute, nici public nici în parlament, parlamentul nu şi-a îndeplinit funcţia sa de legiferare, aşa că jos cu aceste legi, ce reprezintă doar vrerea unui singur om: preşedintele Iohannis. Aşa că Ciolacu, chiar dacă şi-a dat acordul acum, va retrage legile, sau le va maltrata după 2024, în cazul în care va câştiga alegerile.

Nici PNL, odată ce Iohannis nu va mai fi preşedinte, nu se va simţi legat de „opera” acestuia. Este un caz tipic de legi cu impact asupra unor pături largi ale populaţiei, care fără consens social nu au cum să reziste în timp.

Rămâne de văzut ce consecinţe electorale va avea asupra PNL faptul că nu mişcă în front în faţa lui Iohannis. Execută fără crâcnire ce-i spune acesta. Ce vor spune alegătorii la vot?

Soluţia corectă ar fi fost dezbatere publică prelungită, cu acceptarea în proiectul iniţial a propunerilor corecte venite din parte celor care chiar se pricep la educaţie. Nu s-a făcut aşa, legile nu-şi vor îndeplini menirea, ba chiar vor strica şi ce a mai rămas bun din învăţământul românesc.

Aşa se întâmplă când voinţa unui dictator, fie el şi de „catifea”, vrea să înlocuiască consensul social. Culmea este că Ligia Deca a dat de înţeles că ştie importanţa „consensului social”. Dar s-a lovit probabil de argumentaţia „stăpânului”: ei sunt proşti, doar noi doi suntem cei deştepţi.

Păcat de atâta efort şi discuţii publice pe această temă, când se va dovedi un fiasco, şi va fi luat totul de la zero. Aceasta a fot mereu soarta legislaţiei româneşti în domeniul Educaţiei. Ca în legenda meşterului Manole.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite