Cine va fi preşedintele României? (III)

În urmă cu câteva luni, într-un articol cu titlu identic, spuneam că vom avea ca preşedinte al României, după Băsescu, tot un ”escu”, fără să fac trimitere, subliniam, la candidatul USL, Crin Antonescu. Iată că un astfel de ”escu” a apărut la orizont, în persoana lui Sorin Oprescu, despre care cam uitasem în ultima vreme, luaţi cu scandalurile zilnice de pe scena politică românească.

Nu apariţia USD este ”ştirea-bombă” în politica dâmboviţeană, ci apariţia în plan secund deocamdată a viitorului candidat la prezidenţiale, ţinut pe tuşe pentru încălzire, sub privirea atentă a antrenorului pesedist, un alt personaj din umbră, al cărui nume poate fi bănuit, dar nu ştiut.

Tocmai asistasem la un nou ”pupat piaţa...” între protagonistele USL, pecetluit şi de un document oficial semnat de către cei doi lideri, care îşi promiteau iubire, credinţă, fidelitate până la ”moarte”, ca într-o căsătorie. Toate promisiunile veneau după infidelităţi reciproce, dar şi jigniri ce îngheţau sufletul bieţilor români care, în proporţie de vreo 70%, au sperat că împreună vor scoate ţara la liman în această formulă.

Re-re-împăcarea celor doi lideri semăna tot mai mult cu un sac cârpit, numai petice, care se putea rupe din nou, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă până acum s-a demonstrat, în repetate rânduri,  că alianţa USL este aproape moartă, în prezent se poate afirma că ea este ”moartă definitiv”. În acest context, credibilitatea unei re-re-reîmpăcări ar fi egală cu zero, oripilând pe toată lumea.

În clipa în care ai afirmat despre partenerul tău uselist că ”Domnul Antonescu nu ştie cum funcţionează un Guvern. Nu e ca la hochei – bagi pe unul, scoţi pe altul”, nu mai e loc de împăcare, înţelegere, iertare. Dacă lucrurile rămâneau aşa, mai râmânea loc de scuze, sau altceva de acest gen.

Dar, în stilul său ţanţoş, Crin Antonescu nu s-a lăsat mai prejos: ”Nu eu m-am dus la Barosso să-mi dea listă de comenzi ca la chelneri”. Aşadar, în viziunea candidatului la prezidenţiale, prim-ministrul a jucat rolul unui ”chelner” în dialogul încă proaspăt cu liderul de la Bruxelles.

Procedând aşa, C.A. şi-a mai făcut un inamic în plan european, care figurează pe o listă mai largă a preşedintelui PNL, încât te întrebi ce relaţii internaţionale va mai putea el alcătui dacă va fi ales preşedintele României?

În faţa acestui posibil preşedinte ”înţepat”, care se deplasează mai mereu cu o mână în fundul buzunarului drept, apare în faţa unui electorat român debusolat Sorin Oprescu, care de 17 ani, în cadrul PSD, o spune chiar el, s-a ocupat mereu cu ”dă-i, şi luptă...”, are acolo prieteni de care e legat sufleteşte etc.

Sorin Oprescu e hâtru, are umor, dar mai ales e simpatic. În faţa unui alt candidat care e un foarte bun orator, S.O. se mai poticneşte în cuvinte, dar la sfârşit vine cu o glumiţă, sau uşoară ironie, care te face să zâmbeşti şi să mai uiţi de accize, de facturi astronomice, şi câte altele. Cum gândeşte electorul român? De un discurs bun, profesionist, te mai poţi lipsi, dar de o glumă bună în niciun caz.

Pui gluma pe o felie de pâine şi zici că e unt. Aşa suntem noi, românii. Nu îţi mai trebuie nimic. Aşa se explică faptul că noi am ales doar preşedinţi ”simpatici”, iar dacă îl avem în vedere mai ales pe ultimul, putem spune şi ”veseli”, sau ”hăhăitori”, chiar şi atunci când a vorbit despre lucruri triste.

Desigur, la Sorin Oprescu ar putea să intervină şi nişte hopuri de trecut, mult mai adânci decât gropile din asfaltul Capitalei. Unul dintre ele ar putea fi ”copilul sfâşâiat de câini”, caz în care primarul general nu a avut nicio vină, a susţinut chiar el. Vinovaţi au fost doar câinii, iar în Codul penal nu sunt prevăzute pentru aceştia pedepse cu închisoarea.

Un alt subiect delicat ar fi cel legat de ”autostrada suspendată”, pe care S.O. nu a mai făcut-o de teamă ca de acolo să nu cadă cineva şi să se accidenteze. Grija faţă de bucureştean – înainte de toate! Ar mai fi şi altele, dar nu insistăm.

Timpul, însă, lucrează în favoarea primarului general. Românii uită şi iartă foarte uşor. Adversarii lui Sorin Oprescu nu vor uita, dar electoratul – da, în cea mai mare parte. Iar când nu se va uita, se va ierta. Ca în cazul lui Becali, pe care l-am ferecat după zăbrele, apoi ne-am zbătut îndelung să-l scoatem tot noi de acolo, judecând aşa: a încălcat legea, dar a făcut şi multe fapte bune. În ce ţară se mai gândeşte aşa?

Important este să fii simpatic, aceasta este regula de bază care acţionează în faţa cabinei de vot, nu că eşti de dreapta, sau de stânga, sau de pe la mijloc. Nu a spus primul-ministru că nu mai avem nicio dreaptă, nicio stângă? Dacă se întâmplă să mai fii şi ”frumos”, ”prezentabil”, succesul e garantat. În cazul ultimului preşedinte, acest atribut este discutabil, dar el a avut carismă, cel puţin în primul mandat, o calitate mai rar întâlnită, aşa să ştiţi dumneavoastră!

Dacă ne uităm în jurul nostru la candidaţii prezidenţiabili, putem chiar să-i luăm pe rând, nu prea descoperi ”simpatici”, cu excepţia lui Sorin Oprescu. Nu trebuie să le pomenesc numele, toţi sunt oameni înzestraţi cu diverse calităţi, cu o bogată experienţă profesională, care i-ar recomanda ca buni preşedinţi, dar nu sunt ”simpatici”. Aceste e cusurul lor, dar la români acest fleac devine capital.

Poate am exagerat. Ar mai fi o persoană simpatică printre prezidenţiabili. Mai bine mă abţin.