Cine se visează Capitala culturală a Europei?

Perspectivele în România nu sunt dintre cele mai optimiste dar ca de obicei există speranţa unei reorganizări de ultimă oră ce să ne aducă un oraş cu adevărat european.

În 2007 Sibiul a fost invitat a fi Capitală Culturală a Europei alături de Luxembourg şi a facut-o cu succes. Istoria, tradiţia, monumentele dar mai ales evenimentele ce se desfăşurau an de an la Sibiu au transformat oraşul de pe Cibin în capitala vieţii culturale din România. 

Un an cultural, un program european a dus la restaurarea, la dezvoltarea şi la aşezarea unui oraş românesc pe harta culturii europene. În 2021 România va fi din nou, printr-un oraş, în centrul lumii culturale europene. În 2016 România îşi va alege oraşul care va fi în 2021 alături de un oraş din Grecia, Capitală Culturală Europeană.

Astăzi, la cum stau lucrurile în România, Sibiul este din nou în pole-position. Deşi mă mândresc cu acest aspect, obiectivitatea necesară îmi spune că nu este sănătos pentru România a merge înainte cu acelaşi oraş, deşi el se află la ani buni în faţa celorlalte centre ce se doresc culturale. 

Sibiul a mizat totul pe cartea culturii şi a turismului şi a câştigat. Sibiul este astăzi destinaţia predilectă pentru cultură şi turism în România. Dat atât! Sibiul nu se poate mândri cu o industrie puternică sau cu alte aspecte puternice ale vieţii economice. Alte oraşe din România o fac, ceea ce face din Sibiu un caz, o situaţie şi nu un cadru general de urmat de restul ţării. 

Dacă ar fi sa ne lum după importanţa istorică şi tradiţia şi după locul său în istoria României, cel mai îndreptăţit la coroana europeană, ar fi Iaşiul. Iaşiul junimist, Iaşiul universitar, Iaşiul moldav. Dar acest oraş, în afara tradiţiei istorice nu oferă astăzi nimic, iar tradiţia şi istoria sunt dintre ultimele elemente luate în analiză. 

Iaşiul nu are instituţii culturale puternice, nu are monumente puse în valoare, nu are evenimente culturale de calibru internaţional, stă prost la infrastructură şi la concepţie managerială în domeniul culturii. Nu poţi avea pretenţii de capitală culturală când unica mare realizare a ta în ultimii ani a fost restaurarea Palatului Culturii (pe banii Guvernului) şi alipirea unui mall de acest simbol, moment celebrat print-un record de Guiness Book. 

Iaşiul a pierdut lupta culturală modernă de mult timp. Autorităţile locale nu sunt în prezent capabile în a înţelege cu adevărat patrimoniul unic pe care îl deţin şi ceea ce pot face cu el. Iaşiul poate spera la statutul de Capitala Culturală a Europei numai printr-un şmen balcanic tipic românesc. Dar aici nu se pune problema astfel. 

Alba Iulia a apărut ca şi candidată în mijlocul anului electoral, prin vocea unor politicieni şi prin amibiţia locală de a renaşte o fostă perlă a Transilvaniei. Capitala spirituală a României e reuşit o performanţă unică la noi în ţară. A reuşit a-şi restaura ceea ce are mai de preţ, comoara principală - vechea cetate episcopală, vechea capitală a Transilvaniei, inima României Mari. 

Dar atât. Alba Iulia este o comunitate mult prea mică pentru a face faţă la o aşa misiune administrativă. Cetatea este rece şi fără oameni, evenimente, idei şi instituţii ce pot face din mica cetate o capitală a culturii europene. Este demn de laudă demersul autorităţiilor locale şi al celor care au gândit şi sperat la această onoare. Alba Iulia încă nu s-a împăcat cu istoria sa şi până nu şi-o va asuma complet nu are cum să ridice pretenţii europene.

Timişoara este un alt oraş care visează la statutul de capitală culturală. Timişoara este un centru universitar puternic, este unul din marile oraşe ale României, dar ceea ce trebuia să fie cu adevărat la începutul acestui mileniu şi ceea ce se spera că va fi, al doilea oraş al României, s-a pierdut în negura unei administraţii învechite. Aceasta a dus la decăderea teatrului, operei, muzeelor din oraş. Această veche administraţie a dus la pierderea celui mai important atuu pe care Timişoara îl avea la sfârşitul anilor `90. Timişoara era capitala neconvenţională a României, era centrul culturii underground de la noi. 

Administraţia proaspătă care a preluat frâiele urbei le oferă şansa serioasă de a redeveni un candidat redutabil. Cu investiţii majore cum sunt cele deja începute prin restaurarea centrului istoric, prin refacerea muzeului şi a fortificaţiilor, prin atragerea de evenimente majore, Timişoara poate fi în cele din urmă ceea ce Europa îşi doreşte de la o capitală a culturii. 

Oraşul care stă cel mai bine în acest moment este Clujul (refuz să îi spun şi Napoca). Clujul a început să îşi refacă zona istorică şi să o îmbrace în haine adecvate. Clujul este în acest moment focus point-ul culturii underground din România. Clujul are evenimente culturale de talie internaţională, gândidu-mă la TIFF sau mai nou transferatul „Peninsula”. Clujul are în acest moment o singură instituţie de cultură de calibru, Teatrul Maghiar manageriat de Tompa Gabor. Are infrastructură bună, are manageri culturali interesanţi iar atragerea Capitalei Europene a Tineretului îi face să câştige un avans considerabil în faţa celorlalte posibile candidate. Dar şi aşa nu se ridică la calibrul arătat de Sibiul anilor 2004 - 2007. 

Clujului îi lipsesc totuşi turiştii, îi lipsesc alte multe instituţii care ar trebui să construiască un astfel de proiect şi a stat prea multă vreme sub orizontul politic, avansarea sa fiind de multe ori prea artificială. Chiar şi cu aceste deficienţe, Clujul stă în acest moment cel mai bine în această competiţie naţională. 

Perspectivele în România nu sunt dintre cele mai optimiste dar ca de obicei există speranţa unei reorganizări de ultimă oră ce să ne aducă un oraş cu adevărat european. 

Dar ce putem spune de Bucureşti?