Chinezii promovează ideea că „energia verde” va rămâne determinată în dinamica pieței. China la zi

În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unui interviu publicat în presa chineză, care analizează evoluția politicilor climatice globale și tensiunea tot mai vizibilă dintre tranziția energetică și securitatea energetică, pe fondul revenirii Președintelui Trump la Casa Albă, al crizelor geopolitice și al expansiunii inteligenței artificiale.

Foto: Kelly Sims Gallagher, cercetătoare americană specializată în politici climatice și energetice

Cercetătoarea americană Kelly Sims Gallagher susține că, în pofida volatilității politice, expansiunea energiei curate este determinată într-o măsură tot mai mare de mecanismele pieței și de opțiunile consumatorilor, mai degrabă decât de alternanța administrațiilor politice. În același timp, ea identifică domenii de cooperare climatică mai puțin afectate de tensiunile geopolitice dintre China și Statele Unite, într-un context global marcat de competiție tehnologică și de fragilizarea multilateralismului.

Redăm în continuare traducerea din limba chineză a articolului menționat mai sus:

După revenirea Președintelui Donald Trump la Casa Albă în 2025, politica federală privind clima din Statele Unite a cunoscut din nou oscilații puternice; de la începutul acestui an, anxietatea legată de securitatea aprovizionării cu energie, generată de criza iraniană, a readus în prim-plan tensiunea dintre „independența energetică” și „tranziția energetică”. Într-un asemenea context marcat de incertitudine, comunitatea internațională se întreabă dacă acțiunea globală în domeniul climei își pierde direcția.

În același timp, valul accelerat de construcție a centrelor de date, alimentat de expansiunea inteligenței artificiale, a întâmpinat opoziție din partea comunităților locale în mai multe regiuni ale Statelor Unite, iar țările din Sudul Global devin din ce în ce mai atente la costurile de mediu din spatele progresului tehnologic. Pe fondul acestor întrebări-cheie, publicația chineză The Paper (www.thepaper.cn) a realizat recent un interviu cu Kelly Sims Gallagher, decan al Școlii de Drept și Diplomație Fletcher din cadrul Universității Tufts din Statele Unite și profesor specializat în politici energetice și de mediu, aflată în China pentru a participa la Forumul Economic Mondial. Ca specialist de renume internațional în politici climatice și energetice, fost consilier pe probleme climatice în guvernul SUA și martor direct al diplomației climatice sino-americane, Gallagher a studiat îndelung modul în care politicile publice pot stimula difuzarea tehnologiilor de energie curată și a urmărit timp de peste două decenii tranziția energetică a Chinei, precum și interacțiunea dintre politicile climatice ale Chinei și Statelor Unite. În perioada administrației Obama, ea a fost consilier principal în cadrul Biroului pentru Politici Științifice și Tehnologice al Casei Albe și consilier principal pentru China în cadrul Biroului Emisarului Special al Departamentului de Stat al SUA, participând în mod direct la negocierile climatice sino-americane din jurul adoptării Acordului de la Paris.

În cadrul interviului, Gallagher a analizat evoluția politicilor globale de răspuns la criza climatică începând din anii 1990, de când IPCC (Panelul Interguvernamental privind Schimbările Climatice al ONU) a confirmat că schimbările climatice sunt cauzate de activitatea umană, și a afirmat că impactul actual al schimbărilor climatice „se manifestă mai rapid și mai intens decât anticipaseră inițial oamenii de știință”. Ea consideră că, deși administrația Trump încearcă să inverseze moștenirea politicilor verzi ale administrației Biden, expansiunea energiei curate în Statele Unite este determinată în mare măsură de forțele pieței, susținând că „forțele pieței au depășit rezistența politică”. În același timp, în contextul intensificării tensiunilor geopolitice, crizele de securitate energetică pot determina pe termen scurt o revenire parțială la cărbune, dar pot, în mod paradoxal, să accelereze tranziția către surse locale de energie curată.

„Am fost, de fapt, avertizați”

The Paper: Din anii ’90 până în prezent, ce parcurs a avut lumea în răspunsul la criza climatică?

Gallagher: Când eram studentă la începutul anilor ’90, m-am interesat de problema schimbărilor climatice. La acel moment, foarte puțini oameni acordau atenție acestui domeniu. În 1995, IPCC a publicat al doilea raport de evaluare, iar eu am mers la o prezentare la Baltimore. Acea conferință a avut un impact extrem de important asupra mea. A fost prima dată când IPCC a confirmat că schimbările climatice observate pot fi atribuite, în mod clar, emisiilor antropice de gaze cu efect de seră.

În timp ce stăteam acolo și ascultam acele proiecții, am avut o senzație foarte puternică: am fost, de fapt, avertizați. Publicul larg fusese deja informat, încă din 1995, într-un mod foarte convingător, despre aceste realități științifice.

Cele mai multe dintre efectele pe care le vedem astăzi, de exemplu valurile extreme de căldură din Europa, fuseseră deja prezise la acel moment. Singurul lucru pe care vreau să-l subliniez este că impactul schimbărilor climatice de astăzi este mai puternic și a apărut mai devreme decât au anticipat oamenii de știință. Cu alte cuvinte, schimbările climatice par să fie mai grave decât se estimase inițial. Consider cu adevărat că lumea a așteptat prea mult pentru a acționa serios.

The Paper: Din perspectiva acțiunii politice, cine a performat cel mai bine? Unde se situează Europa, Statele Unite și China?

Gallagher: Dacă vorbim despre acțiune, aș acorda cel mai mare credit Europei. În mod real, Europa a realizat cele mai mari reduceri de emisii. Per ansamblu, emisiile europene sunt acum cu aproximativ între 35% și 40% mai mici decât în 1990. Este o reducere semnificativă.

În comparație, Statele Unite au urmat un tipar diferit: au participat la negocieri, au semnat acorduri, dar apoi, în funcție de partidul aflat la putere, s-au retras din unele dintre ele. Din acest motiv, progresul american în reducerea emisiilor a fost mai limitat, deși nu inexistent. Actualmente, emisiile SUA sunt cu aproximativ între 6% și 10% mai mici decât în 1990, iar atingerea nivelului maxim al emisiilor de carbon a fost în jurul anului 2005.

În momentul de față, întreaga lume așteaptă ca China să atingă nivelului maxim al emisiilor de carbon. Mulți se întreabă dacă China a atins deja nivelul maxim al emisiilor de carbon sau dacă acestea au intrat într-o perioadă de stabilizare. Pentru mine însă, o întrebare mai importantă este ce se va întâmpla după atingerea acestui nivel maxim: va urma China un traseu similar cu cel al Statelor Unite, cu fluctuații, dar o tendință general descendentă? Sau va urma mai degrabă modelul european, cu o scădere rapidă și abruptă după nivelul maxim? Acest lucru va fi esențial.

The Paper: Deși Europa este adesea considerată un pionier în combaterea schimbărilor climatice, în ultimii ani, în fața valurilor tot mai frecvente de fenomene extreme, pregătirea Europei și, mai larg, a lumii occidentale în ceea ce privește „adaptarea la schimbările climatice” pare insuficientă. De ce?

Gallagher: Este o întrebare foarte bună și sunt pe deplin de acord cu observația dumneavoastră. Aproape în fiecare vară călătoresc în Europa și mă surprinde mereu același lucru: de ce aparatele de aer condiționat nu sunt încă atât de răspândite? De ce nivelul de pregătire este atât de scăzut? Dar acest lucru nu este exclusiv o problemă europeană; cred că majoritatea țărilor se confruntă cu situații similare.

Am câteva explicații. În primul rând, în fazele timpurii ale politicilor climatice globale a existat o preferință puternică pentru „atenuarea schimbărilor climatice” (mitigation). Mulți refuzau chiar să discute despre „adaptarea la schimbările climatice”, considerând că, dacă ne concentrăm pe modul de adaptare, înseamnă că am eșuat în reducerea emisiilor, o formă de înfrângere. Și eu, în tinerețe, am avut o astfel de perspectivă. Ulterior, studenții mei m-au convins că această abordare este limitată: schimbările climatice se produc deja, iar pe lângă reducerea emisiilor trebuie să începem și adaptarea la schimbările climatice.

În al doilea rând, se ignoră adesea sinergia dintre reducere și adaptarea la schimbările climatice. De exemplu, în cazul unor furtuni sau uragane puternice, dacă o comunitate dispune de surse regenerabile de energie și sisteme de stocare (cum ar fi panouri fotovoltaice distribuite, microrețele și baterii), rețeaua electrică se poate restabili rapid, iar reziliența crește semnificativ. În prezent, multe gospodării din SUA își instalează panouri solare pe acoperiș și sisteme de stocare.

Sincer vorbind, la nivel global, nu pot indica încă o țară care să fi implementat perfect politicile de adaptare la schimbările climatice. Totuși, multe țări în curs de dezvoltare, precum Etiopia, cu emisii foarte reduse, dar extrem de vulnerabilă la secetă, își concentrează în mod firesc eforturile mai ales pe adaptare.

„Revenirea la cărbune” versus „pariul pe energia verde”

The Paper: În contextul conflictului SUA–Iran și al anxietății privind securitatea energetică, mulți discută dacă o criză majoră a energiei fosile va accelera tranziția globală sau va forța unele state să revină la dependența de cărbune. Cum vedeți această situație?

Gallagher: Sincer, cred că se vor întâmpla ambele lucruri.

Strâmtoarea Hormuz este un punct strategic esențial pentru transportul global de petrol și gaze, acest lucru este bine cunoscut. Însă, memoria colectivă este scurtă: atunci când prețul petrolului scade, oamenii uită cât de vulnerabili sunt; doar atunci când prețurile cresc brusc sau aprovizionarea este întreruptă, vulnerabilitatea devine din nou evidentă.

Cu toate acestea, spre deosebire de perioada Revoluției Islamice din Iran din 1979 și provocările energetice de atunci, astăzi există alternative reale, competitive din punct de vedere al costurilor: energia eoliană, solară, hidroenergia, geotermia, bateriile și vehiculele electrice. În multe cazuri, acestea sunt deja competitive pe piață sau chiar mai ieftine decât combustibilii fosili. Din acest motiv, pe termen mediu și lung, acest context va determina multe țări din Asia și Europa să își intensifice investițiile în tranziția energetică.

Totuși, pe termen foarte scurt, există într-adevăr riscul creșterii consumului de cărbune. În Asia, de exemplu, China, India, Indonezia și Vietnam dispun de resurse semnificative de cărbune. În condiții de presiune energetică, redeschiderea unei centrale pe cărbune deja închise este adesea mai ușoară și mai ieftină decât construirea unui întreg sistem nou de energie curată, ceea ce poate fi foarte tentant. În plus, mulți decidenți din sectorul energetic se tem că integrarea masivă a surselor regenerabile ar putea destabiliza rețelele electrice. Este un moment delicat, în care totul depinde de capacitatea guvernelor de a echilibra supraviețuirea pe termen scurt cu strategia verde pe termen lung.

Foto: Dambad, India: un miner lucrând într-o mină la suprafață de la periferia orașului. Foto de arhivă: Visual China

The Paper: Dacă ar fi să evitați acest tip de regres și să sprijiniți o tranziție globală mai stabilă către energia curată, ce recomandări ați avea pentru state?

Gallagher: Am considerat întotdeauna că politica energetică nu are niciodată un singur obiectiv.

Inițial, accentul era pus pe securitatea energetică. Multe state acordă o importanță majoră și accesibilității economice, deoarece aceasta afectează direct capacitatea oamenilor de a-și asigura răcirea, încălzirea și mobilitatea. Ulterior, au apărut și alte obiective: schimbările climatice, poluarea aerului și poluarea apei. Problema multor țări este că nu reușesc să echilibreze aceste obiective și nici să elaboreze o strategie coerentă pe termen lung.

Cred că China a înțeles relativ devreme o dimensiune importantă: energia curată nu este doar o problemă de mediu, ci și o oportunitate economică, capabilă să stimuleze creșterea și să creeze locuri de muncă.

Prin urmare, recomandarea mea este ca toate statele să adopte o abordare mai integrată a politicii energetice, care să includă simultan securitatea, costurile, mediul și dezvoltarea economică în planificarea pe termen lung. Dacă acest lucru este realizat, pe termen lung cea mai sigură, cea mai economică și cea mai curată cale este combinația dintre energie curată, stocare și electrificarea transporturilor.

Al doilea mandat al Președintelui Trump: „forțele pieței au depășit rezistența politică”

The Paper: Cum evaluați actuala politică energetică și climatică a Statelor Unite în al doilea mandat al Președintelui Donald Trump?

Gallagher: Ne aflăm într-o perioadă haotică și plină de contradicții. Președintele Trump reia în mare parte tiparul primului său mandat, încearcă, prin litigii și ordine executive, să inverseze reglementările de mediu adoptate de administrațiile anterioare. La prima vedere, acest lucru pare foarte negativ pentru climă.

Însă, ceea ce este interesant este că, în Statele Unite, forțele pieței par să fi depășit rezistența politică. Conform proiecțiilor U.S. Energy Information Administration (EIA) pentru 2026, 93% din noile capacități de generare a energiei electrice vor proveni din „energie curată + stocare”. Este o cifră remarcabilă.

The Paper: Într-adevăr, chiar și în contextul noilor politici ale administrației Trump, producția de energie solară din SUA a depășit recent pentru prima dată energia pe bază de cărbune. Cum interpretați acest fenomen al „pieței care învinge vântul politic”?

Gallagher: Cel mai clar exemplu este statul Texas. Texas este unul dintre cele mai „republicane” state din SUA. Totuși, dispune de o piață electrică complet competitivă, în care piața alege pur și simplu sursa cea mai ieftină. În prezent, Texas se numără printre statele americane cu cea mai mare capacitate instalată de energie eoliană și solară. Acest lucru se întâmplă într-un stat bogat în gaze naturale și puternic dependent de combustibili fosili, pur și simplu pentru că tehnologiile verzi au devenit mult mai ieftine, iar piața a favorizat această opțiune.

Foto: 24 februarie 2025, Andrews, statul Texas, SUA: vehicule circulând spre est pe autostrada 176, cu turbine eoliene clar vizibile. Foto de arhivă: Visual China

Și în partea de consum lucrurile se desfășoară similar. După venirea la putere a Președintelui Trump, creditul fiscal pentru achiziția de vehicule electrice a fost eliminat, ceea ce a dus inițial la o scădere a vânzărilor de vehicule electrice. Însă creșterea prețului petrolului, generată de criza din Strâmtoarea Hormuz, i-a afectat din nou pe consumatorii americani, ceea ce a determinat o revenire a cererii pentru vehicule electrice. Forțele pieței și alegerile individuale ale consumatorilor par să depășească semnalele politice.

The Paper: În afară de piață, pe care ați menționat-o deja, guvernele statale, companiile și actorii sociali contribuie de asemenea la tranziția energetică curată din Statele Unite. Care este cea mai eficientă cale?

Gallagher: În Statele Unite, unul dintre avantajele unice ale sistemului federal este faptul că fiecare stat are o autonomie semnificativă în elaborarea politicilor energetice. Veți observa că multe dintre regiunile cu cea mai rapidă penetrare a energiei regenerabile nu sunt motivate în primul rând de considerente „ecologice”.

Luând ca exemplu statele cu resurse abundente de energie eoliană și solară — Iowa, Dakota de Nord, Dakota de Sud, Texas și statul meu natal, Colorado, tranziția lor rapidă către energie curată se bazează în principal pe factori care nu țin de climă:

Primul este piața și infrastructura rețelei. Piețele electrice competitive tind în mod natural să aleagă sursa de energie cu cel mai mic cost, iar state precum Texas, care au investit masiv în infrastructura de rețea, au o capacitate mai mare de a integra și absorbi aceste surse regenerabile.

Al doilea este logica economică a „statelor producătoare de energie”. Colorado și alte state similare au fost în trecut puternic dependente de minerit sau de industria petrolului și gazelor. Fostul guvernator al Texasului a spus chiar „susținem toate tipurile de energie”. Pentru aceste regiuni, narațiunea centrală nu este „eliminăm energia veche pentru climă”, ci „ca regiune producătoare de energie, trebuie să dezvoltăm toate sursele care pot genera creștere economică”.

Al treilea este aspirația culturală pentru independență și reziliență. Odată cu creșterea importanței adaptării climatice și a rezilienței, interesul americanilor pentru „autosuficiență energetică” a crescut semnificativ. Mulți conservatori, chiar dacă nu sunt interesați de agenda climatică, cumpără totuși Tesla, instalează panouri solare pe acoperiș și baterii de stocare, deoarece își doresc o viață independentă de rețeaua electrică centralizată, un stil de viață „off-grid” flexibil și autonom, perfect aliniat cu individualismul american.

Al patrulea este beneficiul economic direct la nivel local. În state agricole precum Iowa, faptul că fermierii pot închiria terenuri pentru instalarea turbinelor eoliene le oferă un al doilea venit stabil, ceea ce este extrem de eficient atât politic, cât și economic.

Prin urmare, în multe „state roșii” (cu orientare republicană), succesul energiei curate nu este construit pe discursul schimbărilor climatice, ci pe argumente de tip „creștere economică, securitate energetică, independență individuală și reziliență”. Spre deosebire de „statele albastre” precum California sau New York, care promovează un discurs centrat pe protecția mediului, narațiunile sunt diferite, dar rezultatul final este convergent: o tranziție verde similară.

Se estimează că centrele de date AI se vor confrunta cu o opoziție locală tot mai puternică

The Paper: Odată cu valul de inteligență artificială, giganții tehnologici construiesc masiv centre de date în Statele Unite, ceea ce a generat și o reacție locală puternică. Cum priviți această opoziție a comunităților?

Gallagher: Mă aștept ca acest tip de reacție comunitară să devină tot mai frecventă și mai intensă.

Pentru orice proiect major de infrastructură, bunele practici presupun consultare extinsă cu comunitatea, crearea de locuri de muncă locale pe termen lung și creșterea veniturilor fiscale locale, în beneficiul școlilor și spitalelor. Însă, în momentul de față, cererea pentru centre de date AI crește atât de rapid încât companiile de tehnologie încearcă să accelereze procesele și omit adesea aceste etape de consultare. Ca urmare, atunci când locuitorii descoperă brusc structuri uriașe construite lângă casele lor, reacția de respingere devine foarte puternică.

The Paper: În contextul competiției geopolitice tehnologice, cum ar trebui să echilibreze guvernele locale și companiile tensiunea dintre urgența „cursei pentru supremație în AI” și capacitatea reală a comunităților?

Gallagher: Comunitățile locale și autoritățile locale nu se gândesc, în general, la „competiția geopolitică” sau dacă Statele Unite vor rămâne lider global în AI. Ele se concentrează pe întrebări foarte practice și locale: câte locuri de muncă stabile vor fi create? cât vor crește veniturile fiscale? și, pe partea negativă, dacă proiectul este inestetic, dacă produce zgomot semnificativ, poluare luminoasă pe timp de noapte și dacă resursele locale de apă și energie sunt suficiente.

Acest lucru este ceea ce în SUA se numește fenomenul NIMBY („Not In My Backyard” – „nu în curtea mea”). În era AI, acest fenomen a evoluat chiar într-o altă formulare: „BANANA” (Build Absolutely Nothing Anywhere Near Anyone – „să nu se construiască absolut nimic în apropierea nimănui”).

Dacă fiecare comunitate spune „nu”, atunci nu vei putea construi centre de date nicăieri.

The Paper: Din perspectiva întregului ciclu de viață, consumul energetic al AI și amprenta sa de mediu (inclusiv producția de cipuri, extracția de metale rare, deșeurile electronice și consumul centrelor de date) ridică îngrijorări majore în țările din Sudul Global. Acestea consideră că nu beneficiază semnificativ de pe urma AI, dar suportă o mare parte din costurile de mediu. Cum evaluați impactul general al AI asupra obiectivelor globale de reducere a emisiilor?

Gallagher: În acest moment ne aflăm încă în faza foarte timpurie a dezvoltării AI. Cred că, în timp, algoritmii, cipurile și proiectarea centrelor de date vor deveni inevitabil mai eficiente prin inovație.

Pe de altă parte, explozia actuală a cererii este îngrijorătoare. Ea amplifică de fapt tendința deja existentă de „electrificare a tuturor lucrurilor” la nivel global (transport, încălzire), putem vorbi despre o „electrificare a informației”. Aproape nimeni nu a anticipat că această creștere a consumului energetic va fi atât de rapidă și va deveni, în multe țări, o constrângere fizică majoră pentru dezvoltarea AI.

Îngrijorările țărilor din Sudul Global sunt complet legitime. Ele au motive întemeiate să fie preocupate.

Foto: 31 mai 2026, ora locală, Sterling, statul Virginia, SUA – un centru de date Amazon Web Services. Foto de arhivă: Visual China

Căutarea unor „domenii de cooperare mai puțin afectate de tensiunile geopolitice” în competiția verde sino-americană

The Paper: În acest an se împlinesc zece ani de la semnarea Acordului de la Paris. Ați fost implicată în lucrările din jurul acestui acord. În contextul actualei realități geopolitice complexe, considerați că mai există domenii specifice sau relativ mai puțin afectate de tensiunile geopolitice în care China și Statele Unite pot menține contacte pe tema climei?

Gallagher: Cred cu adevărat că există încă anumite domenii mai restrânse în care cooperarea poate fi productivă.

De exemplu, în domeniul adaptării la schimbările climatice, cele două părți pot face schimb de cunoștințe despre ce tipuri de măsuri de adaptare funcționează eficient. De asemenea, pot coopera în sprijinirea altor țări în curs de dezvoltare pentru a realiza o creștere mai curată, mai puțin intensă în carbon și mai rezilientă.

În plus, dacă China va începe în viitor să contribuie mai mult la unele fonduri climatice globale, acest lucru ar putea deveni o formă de sprijin comun sino-american pentru dezvoltarea verde în cadrul multilateral.

În domeniul tehnologic, China și Statele Unite se vor afla din ce în ce mai mult într-o poziție de competiție. Totuși, consider că această competiție nu este neapărat negativă; dimpotrivă, poate fi una sănătoasă. China deține în prezent un avantaj semnificativ pe multe piețe globale ale tehnologiilor curate. Știu că în interiorul Chinei concurența este foarte intensă, dar pe piața internațională China domină în mai multe domenii. Cred că o anumită presiune competitivă asupra Chinei este benefică. În același timp, îmi doresc ca și Statele Unite să devină, în viitor, „un concurent credibil” în domeniul tehnologiilor curate.

Desigur, sub actuala administrație Trump acest lucru este puțin probabil, dar într-o viitoare administrație americană consider că, în calitate de cei mai mari doi emițători globali, China și Statele Unite au responsabilitatea de a explora forme productive de cooperare multilaterală. Schimbările climatice sunt o problemă colectivă, iar aceste două țări trebuie să joace un rol de lideri comuni. Forma exactă a acestei cooperări rămâne însă incertă.

The Paper: Anul trecut, Statele Unite au lipsit pentru prima dată de la conferința COP, iar unele state occidentale au considerat că absența unui lider a creat un vid de direcție. Există și apeluri pentru reformarea mecanismului COP. Care sunt așteptările dumneavoastră pentru mecanismul COP și guvernanța climatică multilaterală în următorii ani?

Gallagher: Este adevărat că impulsul COP s-a diminuat vizibil, dar nu trebuie să renunțăm la acest proces. Ne apropiem de „al doilea bilanț global” (Global Stocktake) în cadrul Acordului de la Paris. Acest mecanism ne permite să evaluăm colectiv: cât progres am făcut și cât mai avem de parcurs.

Chiar dacă în ultimii doi-trei ani, în absența Statelor Unite, este dificil să vedem la COP obiective noi extrem de ambițioase, iar unele progrese majore vor avea loc mai degrabă la nivel național și de piață (de exemplu, ajustări ale politicilor energetice în urma crizelor geopolitice), COP rămâne aproape singurul mecanism internațional cu participare largă și aproape universală. Este esențial să menținem funcțional acest mecanism și să-i consolidăm reziliența instituțională, deoarece el va rămâne indispensabil eforturilor globale de combatere a schimbărilor climatice.

Sursa: aici.

Material realizat de Diana Ghinea, cercetătoare la Centrul de Studii Sino-Ruse (CSSR) al FUMN „Mircea Malița”.