De la Strâmtoarea Ormuz la Marea Nordului. Un război maritim global se desfășoară în jurul nostru, iar miza depășește cu mult prețul petrolului

De la Strâmtoarea Ormuz până în Marea Nordului, un conflict maritim global redefinește securitatea internațională. Miza nu o reprezintă doar prețul petrolului, ci însăși supraviețuirea normelor care guvernează comerțul mondial de secole.

Nave militare în Marea Neagră FOTO: AFP

Colapsul ordinii bazate pe reguli nu se limitează la uscat. Securitatea globală este pusă sub semnul întrebării pe măsură ce principiile cooperării maritime sunt erodate de acțiuni unilaterale și conflicte regionale, scrie Simon Tisdall în The Guardian.

De la Ormuz la o criză globală a navigației

Campania militară a Statelor Unite de a proteja transportul maritim comercial de atacurile iraniene, prin impunerea unui control direct în strâmtoarea Ormuz, nu este o idee originală a administrației Donald Trump. Cu aproape 200 de ani în urmă, în perioada 1825-1827, un puternic escadron naval american, condus de comodorul John Rodgers, a fost trimis în Marea Mediterană pentru a apăra navele americane de atacurile corsarilor și piraților greci.

În ciuda discursurilor înflăcărate despre libertate ale tinerei republici americane de atunci, escadronul SUA nu a sprijinit lupta Greciei pentru independență față de Imperiul Otoman - ceea ce astăzi am numi o luptă pentru „schimbare de regim”. Singurul său scop, unul strict interesat, era apărarea comerțului, piețelor și intereselor de afaceri americane. După ce a abandonat apelurile la o revoluție populară în Teheran, exact la acest tip de calcul s-a redus și temerarul război al lui Trump cu Iranul.

Deși Statele Unite nu au ratificat Convenția ONU din 1982 asupra dreptului mării, care garantează dreptul legal la liberă trecere fără interferența statelor riverane, țara a susținut istoric principiul libertății de navigație, sau mare liberum („marea liberă”), dezvoltat de juristul olandez din secolul al XVII-lea, Hugo Grotius. Respingând pretențiile Iranului, secretarul de stat american Marco Rubio a declarat, în iunie, că „nicio țară nu are voie să perceapă taxe sau tarife pe o cale navigabilă internațională”.

Totuși, între timp, Trump a sugerat că însuși Statele Unite ar putea face exact acest lucru și ar putea impune taxe de trecere. Deși ulterior a dat înapoi, „memorandumul de înțelegere” semnat luna trecută cu Iranul recunoaște dreptul acestuia, alături de Oman, de a monetiza tranzitul prin strâmtoarea Ormuz. În ciuda reluării atacurilor americane și a amenințărilor lui Trump, acest memorandum rămâne, deocamdată, singurul fundament posibil pentru un viitor acord de pace.

Poziția ambiguă și contradictorie a lui Trump reflectă o destrămare mai amplă a consensului privind „marea liberă”, care stă la baza dreptului maritim internațional - și grăbește degradarea generală a ordinii internaționale bazate pe reguli. Trump consideră că statele-națiune (sau cel puțin Statele Unite) au dreptul absolut de a acționa unilateral, în interes propriu, fără constrângerile impuse de legi, tratate sau de respectul față de „bunurile comune globale” reprezentate de marea liberă.

Consecințele destabilizatoare ale acestei abordări, preluată și de alte state, devin tot mai vizibile pe zi ce trece. Acest nou „război al mărilor” al secolului XXI nu implică confruntări titanice între cuirasate de clasa Bismarck sau bătălii navale de amploarea celor de la Jutland sau Midway. Dar liniile frontului rămân aceleași ca întotdeauna: apărare, securitate, frontiere, comerț liber, bani, putere.

Războiul maritim de astăzi are multiple fațete

Una dintre ele este extinderea impactului precedentelor create de confruntarea din Ormuz. În Yemen, milițiile houthi, aliate Iranului, au inițiat un blocaj similar în strâmtoarea Bab al-Mandab, la intrarea în Marea Roșie, ca represalii, susțin ele, pentru atacurile Arabiei Saudite. Două petroliere au fost lovite săptămâna aceasta, alimentând și mai mult îngrijorarea piețelor de energie și anticipând o escaladare mai amplă.

Potențial la fel de dăunătoare pentru normele internaționale este dezbaterea declanșată în Indonezia, după criza din Ormuz, privind posibilitatea impunerii unor taxe de trecere prin strâmtoarea Malacca, prin care tranzitează 22% din transportul maritim mondial. Ar putea Turcia adopta o abordare similară celei americano-iraniene și să perceapă taxe pentru trecerea prin Bosfor? Sau Spania, în strâmtoarea Gibraltar? Implicațiile grave pentru comerțul global și lanțurile de aprovizionare sunt evidente - aproximativ 80% din volumul mărfurilor tranzacționate la nivel mondial este transportat pe mare.

Dincolo de tensiunile legate de comerțul maritim, confruntările directe dintre rivalii regionali sunt tot mai frecvente, în special în Marea Chinei de Sud și în apele din jurul Taiwanului. Cauza principală este politica expansionistă a Chinei, care a construit insule artificiale militarizate pe recife obscure și a provocat confruntări sporadice cu vecini precum Filipine. La fel ca Statele Unite, Beijingul respinge dreptul internațional atunci când acesta nu îi convine - în special decizia din 2016 a Curții Permanente de Arbitraj, care a stabilit că pretențiile Chinei asupra suveranității majorității Mării Chinei de Sud nu au un fundament legal.

China a depășit o altă linie roșie săptămâna trecută

China a depășit o altă linie roșie săptămâna trecută, atunci când unul dintre distrugătoarele sale purtătoare de rachete a desfășurat exerciții cu muniție reală în interiorul zonei economice exclusive a Japoniei, la aproximativ 180 de kilometri de Okinotori, cea mai sudică insulă japoneză. Tokyo și Beijingul au dispute maritime de lungă durată, însă tensiunile au crescut brusc după ce noul premier japonez, Sanae Takaichi, a sugerat că o eventuală tentativă chineză de a prelua Taiwanul ar putea declanșa un răspuns militar din partea Japoniei. Rareori trece o săptămână fără informații despre exerciții aeriene și navale chineze, desfășurate în perspectiva unui asalt amfibiu asupra Taiwanului - un scenariu tot mai puțin ipotetic.

Faptul că o fregată rusă a însoțit nava de război chineză aflată în apropierea Japoniei arată implicarea unui alt actor important în acest război maritim global.

Operațiunile militare navale hibride ale Rusiei, desfășurate în „zona gri” împotriva aliaților europeni ai Ucrainei sunt în expansiune

Flota rusă din Marea Neagră, cândva lăudată de Vladimir Putin, a suferit pierderi severe cauzate de rachetele și dronele ucrainene, începând din 2022. Navele sale nu mai controlează Marea Neagră, refugiindu-se în cea mai mare parte în porturi. Ca și cum ar încerca să compenseze acest lucru, operațiunile militare navale hibride ale Rusiei, desfășurate în „zona gri” împotriva aliaților europeni ai Ucrainei, sunt în plină expansiune. Conductele subacvatice și cablurile de comunicații din Marea Baltică s-au dovedit ținte vulnerabile.

Rusia și-a intensificat, de asemenea, activitățile flotei de suprafață și ale submarinelor în apropierea Atlanticului de Nord, în Marea Nordului și în Canalul Mânecii, unde este suspectată că ar cartografia infrastructura subacvatică în vederea unor eventuale acțiuni de sabotaj viitoare. La începutul săptămânii trecute, una dintre navele sale de război a mers chiar mai departe, marcând prima zi de mandat a lui Andy Burnham ca prim-ministru al Regatului Unit printr-un rar exercițiu cu muniție reală, desfășurat la aproximativ 130 de kilometri sud de Plymouth, sediul Marinei Regale Britanice.

A fost cel mai recent dintr-un șir de acțiuni ostile menite să provoace, să intimideze și să testeze apărarea britanică și europeană. Luna trecută, o fregată rusă a tras focuri de avertisment în apropierea unui iaht privat, în largul insulei Wight. Incidentul poate părea nesemnificativ, însă capătă cu totul altă greutate atunci când este privit în contextul mai larg al unei confruntări navale NATO-Rusia aflate în plină acumulare. Iar atunci începe să pară cu adevărat îngrijorător, avertizează Simon Tisdall în The Guardian.

Analiștii avertizează că erodarea treptată a dreptului internațional maritim transformă mările lumii într-o zonă de confruntare permanentă, punând în pericol lanțurile globale de aprovizionare și stabilitatea geopolitică generală.