Chiar se poate: liceenii schimbă Legea Educaţiei!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Eduard Burghelia şi Alexandru Manda, reprezentanţi ai Asociaţiei Elevilor din Constanţa în Parlament FOTO Mara Bălaşa
Andrei Eduard Burghelia şi Alexandru Manda, reprezentanţi ai Asociaţiei Elevilor din Constanţa în Parlament FOTO Mara Bălaşa

La Zburd-Educaţie prin coaching am demonstrat că „Ba se poate!” în educaţie, acolo unde alţii ar fi renunţat. Ne bucurăm de fiecare dată când vedem exemple în acest sens. Iată că, acum, pentru ca vocea lor să fie ascultată în şcoli, tinerii merg şi mai departe, reuşind să modifice Legea Educaţiei, aratându-ne că „da, se poate”!


Este vorba despre o initiaţivă salutară pornită de la aici. Este o victorie remarcabilă, liceenii reuşind să determine însuşi Guvernul să-şi schimbe poziţia. Guvernul nu a susţinut adoptarea propunerii legislative în forma sa iniţială, pentru ca, la dezbaterile finale din 31 martie 2015, să-şi schimbe poziţia şi să fie de acord cu propunerea cu amendamente. În balanţă au fost semnăturile a 48 de deputaţi şi senatori, din toate formaţiunile politice, iar dacă sunteţi curioşi, lista semnatarilor este disponibilă aici.

De ce sunt atât de entuziasmată de victoria acestor tineri? Pentru că şi echipa proiectului Zburd - Educaţie prin coaching, implementat de Asociaţia ROI, îi sprijină pe elevi să aibă un cuvânt de spus în şcoala lor şi susţine lucrul în echipă profesori-elevi-părinţi.

Aşadar, am ţinut neapărat să le adresez câteva întrebări curajoşilor de la Asociaţia Elevilor din Constanţa care s-au luptat pentru a obţine modificarea Legii educaţiei în Parlament. Mi-au răspuns: Andrei Eduard Burghelia, preşedinte, şi Constantin-Alexandru Manda, vicepreşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa. Aceşti tineri şi echipa lor sunt admirabili prin efortul susţinut şi datorită faptului că nu s-au dat bătuţi din 2013, de când au început acest demers. Fiţi atenţi, receptivi şi deschişi să-i sprijiniţi, pentru că astfel de tineri sunt cei care vor schimba atât educaţia, cât şi modul în care se face politică în România! 

asociatia elevilor din constanta in parlament

Trupa reprezentanţilor Asociaţiei Elevilor din Constanţa, în Parlament FOTO Mara Bălaşa

Care au fost secretele victoriei voastre în Parlament?

Alexandru:  Această victorie a fost rezultatul a sute de ore muncă, a perseverenţei, determinării şi dăruirii noastre. Au fost în total cinci propuneri legislative în patru sesiuni parlamentare, primele patru fiind un eşec. Dar, din eşecuri învăţăm, iar acum, după un an şi zece luni de muncă, suntem pe cale să vedem legea în Monitorul Oficial.

Consideraţi ca v-aţi atins obiectivele pe care vi le-aţi propus iniţial?

Andrei: Încă nu ne-am atins obiectivele. Obiectivele noastre vor fi atinse în momentul în care vom vedea această lege în Monitorul Oficial. Până atunci mai trebuie să fie promulgată de Preşedintele României, însă nu credem că acesta va retrimite legea în Parlament şi totul va decurge bine. Totuşi, trebuie să fim pregătiţi pentru orice

Cum aţi lucrat? Care a fost strategia?

Alexandru:  La început am lucrat neprofesionist. Prima formă a propunerii legislative ţin minte că nici nu respecta norma de tehnică legislativă. Apoi ne-am perfecţionat, lucrând organizat şi profesionist. În acest proiect "de ţară" au fost angrenate 2 generaţii de membri ai AEC, precum şi membri/foşti membri ai Consiliului Naţional al Elevilor. Pot spune că a fost un mic batalion.

Ce aţi învăţat din acest proces?

Andrei: Am învăţat ceea ce nu vom învăţa niciodată la şcoală. Am învăţat cum funcţioneză statul, cum şi cine sunt, de fapt, politicienii. Este o experienţă extraordinară pe care le-o doresc tuturor elevilor pentru că ei sunt viitorii adulţi şi trebuie să înţeleagă aceste aspecte deosebit de importante. Am mai învăţat două lucruri foarte importante: lucrurile trebuie să fie făcute cu simţ de răspundere şi să nu calci pe nimeni în picioare în drumul tău spre succes, pentru că atunci când vei cădea, s-ar putea să te loveşti de aceiaşi oameni.

Care aţi dori să fie efectul acestei modificări legislative în şcoli/licee?

Alexandru: Acum lucrăm la modificarea metodologiei de organizare şi funcţionare a Consiliului de Administraţie pentru a o pune în acord cu prevederile legii. Cel mai probabil, în toamnă vor fi primele alegeri pentru funcţia de elev reprezentant în CA. Efectul pe care ni l-am dorit de la bun început este acela de a transforma elevii în nişte parteneri reali de consultare, a căror opinie să fie luată în seamă atunci când se iau decizii în cadrul unităţii de învăţământ. Noi vom veghea continuu la respectarea legii, însă este şi de datoria elevilor. Elevii nu trebuie să stea nepăsători la încălcarea legii, trebuie să sesizeze acest lucru de urgenţă.

Ce mesaj aveţi pentru colegii voştri: elevi, studenţi, tineri, în general?

Andrei: Cel mai important este să iei iniţiativa, fără să-ţi fie frică de eşec. Din greşeli învăţăm, nu? Şi noi am greşit, dar am fost perseverenţi şi am reuşit. De asemenea, tinerii ar trebui să ia atitudine atunci când le sunt încălcate drepturile. Mi-ar plăcea să văd mai mulţi tineri cu spirit civic. Cineva m-a întrebat câţi bani îi dau dacă se implică ca voluntar într-un proiect cultural…

Ce le transmiteţi profesorilor? Ce mesaj aveţi pentru părinţi?

Alexandru: Stimaţi profesori, noi, elevii, suntem beneficarii primari ai actului educaţional. De aceea, consider că trebuie să fim trataţi ca nişte parteneri egali de discuţie. Dragi părinţi şi profesori, sistemul educaţional din România este unul învechit, după 12 ani de şcoală, elevii ieşind nepregătiţi de pe băncile liceului. Doar un demers comun, umăr la umăr, elevi-părinţi-profesori va putea schimba cu adevărat sistemul de învăţamânt din ţara noastră. Chiar dacă este un proces greu şi de durată, acesta trebuie început şi dus la capăt, deoarece, doar prin educaţie de calitate putem progresa ca naţiune.

Ce vă propuneţi în continuare?

Andrei: Suntem nişte tineri perseverenţi. Am reuşit, de la începutul anului, să convingem administraţia locală din Constanţa să acorde pentru toţi elevii o reducere de 50% la transportul local în comun. Am convins şi parlamentarii să ne reacorde dreptul de vot în CA-urile liceelor, iar acum milităm pentru acordarea burselor de performanţă, de studii şi de merit pe care elevii trebuie să le primească conform Legii educaţiei. Mai milităm şi pentru acordarea de manuale şcolare gratuite pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar, adică inclusiv clasele a XI-a, a XII-a, etc. De asemenea, am demarat proiecte culturale şi de dezvoltare personală pentru elevi, care încă sunt în desfăşurare.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite