Pomana Generalului

0
0

Politica e despre supravieţuitori. Dar prima condiţie pentru a fi un supravieţuitor e să fii un luptător. Luptătorii adevăraţi nu ţin cont, în fapt, de reguli, de morală sau de sensibilităţi, ei sunt născuţi pentru a da totul cu scopul de a lua totul.

Zilele acestea trăim sfârşitul sfârşitului Generalului Oprea. Sfârşit care a început cu mult înainte de gestionarea penibilă a tragediei din octombrie în care poliţistul Gigină şi-a pierdut viaţa. Sfârşit care era în desfăşurare deja de ceva vreme în zilele în care aproape toată lumea s-a făcut că nu vede nimic şi încerca să privească în altă parte, doar doar se va stinge subiectul tragediei. Sfârşitul a fost evident după câteva zile când s-au dezlănţuit în societate munţi de frustrare acumulată în 6 ani de domnie a Generalului. Dar până la urmă şi episodul Colectiv, şi demiterea/demisia au fost doar etape din procesul sfârşitului proiectului politic construit in vitro.

Proiectul ”Generalul” a funcţionat relativ liniar în toţi aceşti ani dintr-un singur motiv: trecea oarecum neobservat, se rezuma doar la ”trânteli” făcute prin pivniţe umede îmbibate cu mucegai şi lipsea aproape total de la lumina zilei.

Ani la rând ”alesul Divinităţii” părea că îşi înţelege şi acceptă condiţia de politician de conjunctură şi că doar ”interesul naţional” - acela de a avea un partid de nomazi politici pe spatele cărora să facă jocuri - este cu adevărat scopul său în viaţă. Lucrurile au început să se ducă la vale începând cu primăvara anului trecut când, cineva, nu îmi pot da seama cine, l-a convins pe Mareşalul negradat că de fapt România aştepta de 26 de ani ca Unitatea Militară pentru Progresul României să îşi împlinească destinul biblic şi să conducă poporul pe culmi măreţe. Acela a fost momentul în care Generalul, din spatele pupitrului roşu cu emblema Metrorex stilizata (să nu îmi spuneţi că nu aţi realizat până acum că sigla UNPR seamănă izbitor cu logoul metroului bucureştean!) ne vorbea despre milioane de membri pe care UNPR îi va înrola în spatele progresului naţional, european şi planetar.

Imaginea distopică a unui lider cu sprâncene vopsite şi ticuri nervoase aducea a scenete din Jocurile Foamei şi te ducea cu gândul spre 1984, romanul lui George Orwell.

Un personaj cu o anti-charismă unică în politica românească, un partid populat aproape în exclusivitate de nomazi politici cu bocceluţa în spate, aflaţi cel puţin la a doua sau a treia „staţie politică“ ne explicau că prostituarea clasei politice duce la progres, la cea de-a treia cale şi că Generalul construieşte a treia forţă politică din România ca o datorie faţă de naţiunie. A urmat infantilismul sinistru în care ne spunea la televizor şi impunea în partid ca lumea să i se adreseze cu apelativul „Generalul”. O atitudine care nici măcar nu te ducea cu gândul la un dictator sud-american, ci mai degrabă la un copil de şcoală primară care se joacă în curtea blocului de-a ”hoţii şi vardiştii”. Atunci, de fapt, a început sfârşitul. Îngroparea proiectului s-a derulat pe parcursul întregului an, practic fiecare apariţie publică a lui Gabriel Oprea săpa groapa tot mai adânc şi îndepărta pe tot mai mulţi ”băieţi deştepţi” de Ministrul-Om şi de Omul-Ministru. Fuziunea cu PPDD a creat şi ea un val de probleme de care nu avea nimeni nevoie şi mirajul sutelor de primari de comune a fost şi el fals în condiţiile în care majoritatea lor nu au habar de administraţie şi nu au reuşit să facă nimic în cei 4 ani de mandat. 

După pierderea funcţiei de viceprim-ministru, Generalul, la fel ca mulţi alţi ”comandanţi de război” nu a vrut să accepte realitatea din câmpul de luptă, chiar şi atunci când ea era evidentă. Elocvent este că până şi acum, în primele 2 săptămâni din 2016, în loc să nu ştie cum să treacă mai neobservat, Generalul şi-a organizat o conferinţă de presă din spatele aceluiaşi pupitru Metrorex de unde ne povestea din nou despre viziunile măreţe ale U.M.PR pentru viitorul Republicii (Republicii mari, nu a staţiei Republica). Mai mult, duminica trecută, cu câteva ore înainte ca procurorii să ceară anchetarea sa, încerca să negocieze la şantaj cu PSD-ul locuri pe lista comună ameninţând în schimb că va susţine propunerea PNL de revenire la alegerea primarilor în 2 tururi de scrutin.

Cererea procurorilor de luni este încheierea „travaliului” sfârşitului său. Pe lângă Tiberiu Niţu, vor mai fi cu siguranţa şi alte „victime colaterale” pe care Generalul le va trage după el. Întrebarea care se pune, însă, este ce urmează? Îi va lua cineva locul? Va veni cineva care va lucra mai profesionist? Sau parlamentarii UNPR vor fi ”pescuiţi” pe persoana fizică? Pentru că la cum arată societatea politică astăzi în următorii 4 ani s-ar putea să mai fie nevoie de un astfel de „rezervor auxiliar” de parlamentari de combinaţie.

Grupul parlamentar al UNPR a crescut după alegeri precum pâinea în cuptor. A ajuns la aproape 70 de parlamentari exclusiv din cauza ipocriziei lui Victor Ponta care s-a încăpăţânat să nu ”mânjească” PSDul cu traseiştii vocaţionali veniţi de la PPDD, PDL sau PNL. Într-un context politic tipic, grupul parlamentar, ”infanteria mecanizată” a Generalului ar fi fost tentantă pentru oricine pentru că ar fi putut face sau desface majorităţi. Astăzi însă, în contextul politic atipic, al guvernului de tehnocraţi susţinut prin consens politic cel mai probabil până la sfârşitul anului, niciunul din cele două mari partide nu mai are nevoie de parlamentari. 

La prima strigare, culmea, cel mai mare câştigător pare acum Traian Băsescu. Dacă PNL şi PSD nu îşi doresc niciun parlamentar UNPR pentru că ambele partide au probleme cu proprii parlamentari pe care nu îi vor mai accepta pe liste, Mişcarea Populară are încă probleme serioase de organizare în cele mai multe dintre judeţe. Preluarea UNPRiştilor şi mai ales a primarilor îi oferă lui Băsescu un punct de plecare. Fostul preşedinte, spre deosebire de General, ştie să construiască o poveste frumoasă care suprapusă pe proiectul pragmatic al noii Mişcări Populare, acela al populismului deşănţat, al euroscepticismului condimentat cu scuipături şi înjurături îi poate asigura un scor de 12% chiar 15% în alegeri. 

Parlamentarii UNPR sunt astăzi disperaţi. Dacă după schimbarea guvernului erau, mai toţi, într-o depresie acuta, astăzi realizează că sunt efectiv în afara oricărui joc, că Generalul a pierdut războiul definitiv şi că oricât ar brava el şi oricâte cruci şi-ar face la televizor, ei trebuie să îşi negocieze ”pe persoana fizică”, umili şi spăşiţi orice poziţie.

Până la urmă ceea ce s-a întâmplat este normal. Un astfel de experiment politic nu avea cum să reziste la nesfârşit dar putea, culmea, rezista în continuare cel puţin un mandat parlamentar dacă Gabriel Oprea nu pierdea contactul cu realitatea şi nu începea să creadă în osanalele pe care oamenii mici din jurul său i le cântau.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite