Ce s-ar întâmpla dacă Iohannis nu decolează ?

Ar fi o variantă ce rămâne în calcul, în umbra altor două: o intrare în rol şi funcţionalitate mai lentă decât aşteptările curente sau un model prezidenţial cu diferenţe semnificative în comparaţie cu cele anterioare. Desigur, nu ar fi exclus ca Iohannis să fi intrat deja în rol, dar noi nu ne-am prins… Adică publicul şi instituţiile conexe.

Revenind la tema vizată: care ar fi principalele dezvoltări în condiţiile în care o instituţie – cheie a statului ar intra în hibernare ?!

• Raporturile Preşedinte – Guvern se transformă într-o sumă de evoluţii haotice. Se diminuează drastic influenţă de ansamblu a mecanismului instituţional (Guvern, Parlament, Administraţie locală) în susţinerea proiectelor, echilibrelor funcţionale, continuităţii în finalizarea unei viziuni unitare asupra priorităţilor asumate.  
• “Clasa politică din România care este” continuă evoluţia regresivă instalată. Marcată de corupţie, asumare sumară a rolurilor instituţionale în raport cu populaţia şi angajamentele declarate. Ca Preşedinte, Johannis rămâne politician, altfel decât Premierul şi alţi lideri de partide. Un politician – instituţie cu ambivalenţa riscată de Băsescu. Dincolo de excese, o asumare platonică excesivă ar deveni, nu atât un bun exemplu pentru clasa politică, dimpotrivă ar deveni oportunitatea pentru politicianism la liber…  
• Votul diasporei, nesemnificativ numeric, are însă o valoare strategică prin radicalitate, venită într-un moment critic, prin stimularea directă a unor atitudini civice responsabile la nivel de masă. “Majoritatea subită” din 16 noiembrie va rămâne un reper crucial în istoria postdecembristă din România.

Doar cu un Johannis – Preşedinte deplin, acest moment ar fi şi un moment de răspântie! Abandonarea ei ar deveni o sursă majoră a declinului pe ansamblu al încrederii comune în structurile democratice şi totodată pentru o mare diversitate de aşteptări individuale şi colective ca suport pentru intervalul anterior.

• Proiectul noului partid liberal, asociat ascensiunii uimitor de rapide a lui Johannis, dar oarecum împotmolit de o gamă largă de reacţii divergente, scapă complet de sub control. Sursă toxică de negaţii, contra-variante şi iniţiative divergente, încă periferice ar prelua poziţia dominant, iar proiectul intră într-o ceaţă densă.  
•  Poziţionarea justiţiei în România, prezenţa şi performanţa critică a DNA s-a impus ca un pilon major al realităţii româneşti în ultimii ani. Dincolo de grămada speculaţiilor şi contestaţiilor pricinoase referitoare la influenţa directă a Preşedintelui Băsescu, intervalul a fost marcat de o funcţionare cu efecte directe, substanţiale. S-a instalat un curs funcţional şi relativ eficient al justiţiei într-o Românie măcinată de corupţie la toate nivelurile, de compromiterea progresivă  a sistemului instituţional, cu pierderi masive pentru avuţia naţională şi interesul public. O prezenţă sumară, formală la nivelul Preşedintelui pentru anii următori ar încuraja o regresie, chiar un blocaj semnificativ într-un domeniu complex, în curs de consolidare şi evoluţie pe deplin independentă.  
• Johannis s-a dovedit, neamţ fiind, prin votul majoritar din 16 noiembrie 2014, cel mai apreciat şi prin aceasta cel mai important cetăţean român. Deci, se poate ! “Tema maghiară” redefinită cu perfidie de factori iresponsabili ca “ ţara secuilor” atârnă ca o sabie nu doar deasupra stării curente în România, dar şi deasupra capului noului Preşedinte !

În context regional, radicalismele de orice fel, interferenţele externe ostile, izbucniri subite au caracter violent, devin surse care dinamitează liniştea publică, chiar şi siguranţa naţională. Rolul de mediator al Preşedintelui este de neînlocuit. Dar nu poate fi practicat cu autoritate şi infuenţă la “fără frecvenţă”. Dimpotrivă, ar fi de reinstalat în contexte emergente cu acurateţe, coerenţă şi curaj.

• Investiţiile străine în România au fost dintotdeauna un basm. Plin de speranţe şi de coşmaruri. Pentru dinamica structurală – 2015 se află între primele trei sfidări. Stagnare, retrageri, substituiri dubioase pe piaţa iniţiativelor externe sunt de aşteptat.

Îngrijorarea obsesivă a celor care vor să se raporteze la România, ca spaţiu instituţional,  se poate rezuma la opinia că pare o “ ţară a nimănui”. Desigur, asta când nu are de a face cu şmecheri de lux, haimanele cu influenţă structurală şi telefoane vrăjite…pentru care deja, România nu mai e o stat.

O ţară cu un Preşedinte fantomatic, ar fi numa’ bună.

• Mai rămân NATO, UE, FMI şi câteva guverne din metropole euro-atlantice. Ce văd, ce cred şi cât de repede se mută pe concluzii, într-o posibilă evoluţie prelungit neclară a proaspăt înnoitei instituţii de top a României, poate deveni o  nouă provocare. Sau pur şi simplu un abandon, un subiect târât la “anexe” în contextul unor vizuini strategice în curs de reformulare, provocate de evoluţii şi sfidări deloc neglijabile.

Toate aceste “teme sectoriale” şi altele cel puţin la fel de semnificative se aştern pe “covorul prezidenţial” de la Cotroceni.

Anul 2015 se arată a fi un an păcătos, iar timpul rămâne adversarul perfid, invizibil şi de neoprit al oricărui proiect din prima linie.

Românii, majoritatea au ales un Preşedinte pentru următorii cinci ani. Când, cum şi cu câta relevanţă, Klaus W. Johannis va alege să fie Preşedinte ?!

P.S. Personal nu sunt nici optimist, nici pesimist.
Sunt doar analist !