Ce nu e în regulă cu Macron, cu Papa şi cu alţii?
0
Oare ce îi mână din spate parcă irepresibil pe nişte lideri eşuaţi în repetate rânduri în raportul lor cu dictatorul rus? De ce nu înţeleg că fac rău, nu bine, atât propriei tabere, cât şi omenirii?
De ce nu reuşesc în ruptul capului nişte conducători de stat cu experienţă să înţeleagă ce li se tot explică foarte clar şi persuasiv? La finele săptămânii, preşedintele Franţei, Macron, a recidivat şi a cerut din nou, într-un ziar franţuzesc, să nu ”se umilească Rusia în Ucraina”.
De ce n-ar trebui umilită Rusia? ”Pentru că trebuie să lăsăm o fereastră deschisă pentru diplomaţie”.
Motivaţia lui Macron e de-a dreptul grotescă, în condiţiile în care Putin respinge de opt luni toate tentativele de mediere diplomatică, sperând, vădit, că poate scoate mai mult din aventura lui militară şi din concesiile pe care sunt tot mereu gata să i le facă peste capul ucrainenilor nişte lideri laşi din Apus. Cum e umilită Rusia, în condiţiile în care Kremlinul a anunţat repetat că nu se va opri până nu îşi va atinge toate obiectivele militare în Ucraina iar în debutul războiului a dat semne că vrea toată ţara, numărul ucrainenilor ucişi de ruşi zilnic, doar în est, variind între 60 şi 100?
Oare ce să înţeleagă din acest apel francez miliardele de oameni de pe glob? N-au urmărit mulţi în direct războiul de agresiune declanşat de Rusia, la 24 februarie? N-au fost unii dintre ei, de peste o sută de zile, martorii crimelor de război cu care Rusia a distrus Mariupol, Bucea, Borodianka şi Irpin, iar mai nou Severodoneţkul? Nu ştiu oamenii că Rusia continuă să piseze sub bombardamente aproape permanente infrastructura civilă a Ucrainei, cu tot cu locuinţele, şcolile, spitalele, fabricile şi hambarele ei? Nu realizează toată lumea că Rusia umileşte cu crimele ei nu doar Ucraina, ci întreaga specie omenească, făcând-o să roşească, spre a-l parafraza pe Cioran, ”pentru că există”?
Şi ce ar putea înţelege Franţa?
Dacă preşedintele Franţei e un homo sapiens incapabil de generozitatea necesară să se gândească la răul imens pe care Rusia (susţinută de cei care-i dau nas) îl face şi Vestului, şi ordinii mondiale, şi speciei umane, şi civilizaţiei, atunci el şi-a ratat definitiv şi irevocabil poziţia la şefia unui stat civilizat cum este Franţa. Are dreptate şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitri Kuleba, să afirme, în context, că apelurile la neumilitul Rusiei nu pot umili decât Franţa. Şi că ”Rusia se umileşte singură. Am face bine să ne concentrăm toţi ca să punem Rusia la punct. Doar asta va aduce pace şi va salva vieţi!”
Macron şi-a ratat menirea şi pentru că nu dă semne să realizeze ce nerozie incomensurabilă e să discuţi timp de 100 de ore cu dictatorul Rusiei, Putin, cum a admis liderul de la Elysee că a vorbit.
Oricărui copil şi cu atât mai mult oricărui adult de bun simţ îi este clar, după interminabilele monologuri intitulate, fals, ”dialoguri” ale unor lideri apuseni, că Putin nu ascultă de glasul raţiunii şi că asemenea convorbiri îl legitimează şi îl stimulează pe tiran să nu mai ţină cont de realităţi şi să-şi perpetueze crimele.
Macron: un politician care nu ascultă nici de istorici, nici de ziarişti, nici de colegi
Şi nu este, la rigoare, greu de priceput, că Rusia lui Putin urmăreşte de mult ceea ce Timothy Snyder numeşte ”strategia discreditării valorilor occidentale”. Cum reprezintă deci, Macron, valorile europene? Sau interesele fundamentale ale Uniunii Europene? Dar ale democraţiilor occidentale?
Dacă nu-i crede pe gânditori ca Snyder, pe ziarişti de felul autorului acestui text, pe comentatorii propriei sale ţări, Macron i-ar fi putut crede pe colegii săi politicieni. De pildă, pe fostul premier suedez Carl Bildt. ”Efortul Franţei de a media a fost un eşec spectaculos”, a spus Bildt textual. Nu alta e părerea liderilor baltici, cehi sau polonezi care, în Europa, îi cunosc cel mai bine pe ruşi.
În acest context, frica şi laşitatea nu sunt argumente valide. Pentru că a ceda poltroneriei ar însemna ca Europa să-şi scoată la mezat libertatea şi toate valorile şi să accepte sclavia rusă, deşi ar avea o alternativă clară. Să-şi binemerite valorile, luptând pentru ca Rusia să fie înfrântă.
Căciulirile Papei
Papa e şi mai puţin comprehensbil decât Macron care, ca alţi politicieni supuşi principiului lui Peter (Peter’s principle), şi-a depăşit demult, în funcţia sa prea înaltă, nivelul de competenţă, dar îşi prelungesc inadecvarea din motive pecuniare. Pentru că, în miopia lor, n-ajung să vadă că tranzacţiile cu Moscova au vulnerabilizat la maximum Europa, îşi doresc perpetuarea sau reluarea afacerilor doar aparent rentabile ale ţărilor lor cu Rusia. Papa Francisc n-are nici măcar această părelnică scuză. ”Amorsaţi negocieri autentice”, le-a cerut el după 100 de zile de război ”liderilor lumii”.
Papa Francisc
Din nou, fără să-l numească în clar pe agresor. Din nou, ascunzând evidenţa, ca şi cum Decalogul nu i-ar cere oricărui creştin să nu depună mărturie mincinoasă.
În debutul agresiunii ruse, Papa, în loc să-l convoace de urgenţă pe ambasadorul rus la Vatican, s-a dus el, fapt fără precedent, la reprezentantul Kremlinului de la Sfântul Scaun. Ce-a fost, ce este, ce efecte are poziţia ghiocel a Papei în faţa criminalei tiranii ruse? Dă un exemplu moral? Creştin?
Nu realizează Papa că-şi trădează şi coreligionarii uniţi din Ucraina? Nu ştie că, atât timp cât Rusia îşi continuă măcelul şi nu-şi retrage trupele din Ucraina ocupată, nu e nimic de negociat? Vorbeşte oare ca să se audă? Nu-şi dă seama Francisc ce efecte catastrofale au a-l trata cu mănuşi pe agresor şi a afirma, cum a făcut Suveranul Pontif acum o lună, că ”lătratul NATO la porţile Rusiei ar putea” să fi declanşat actualul război, ceea ce era o minciună sfruntată? Nu-i e oare clar că întărirea şi legitimarea papală a narativului propagandei agresorului imperialist stimulează noi operaţiuni militare similare, omorând pe mai departe oameni?
Aceasta să fie oare răspunderea sa de şef al creştinătăţii în faţa unei puteri teroriste şi a unui tiran genocidar care-şi autorizează păstorul-şef, pe patriarhul ei kaghebist, să comită o blasfemie şi să ”binecuvânteze” creştineşte arme cu care se vor comite crime în masă şi de război?
Motivul inadecvării liderilor apuseni
Dincolo de mobilurile frecvent enumerate pentru inadecvarea prelungită a liderilor occidentali, care mai sunt azi în funcţii după ce şi-au irosit, ca Merkel, anii la butoane luând din laşitate, împăciuitorism şi pentru a-şi satisface interese economice şi politice grămezi de hotărâri greşite care au condus la catastrofala situaţie actuală, mai există doi factori cheie.
În cauză, ca la victimele abuzurilor sau ca la victimele unor traume de amploare, cum sunt ale supravieţuitorilor unor cataclisme, se manifestă un sentiment al culpei. Politicienii cu pricina ştiu bine (sau au impresia că ştiu) că au greşit, că s-au murdărit, că au păcătuit grav faţă de compatrioţii lor şi se simt culpabili ca victimele abuzurilor, a căror prezumtivă ”vină” e doar închipuită, inexistentă sau total marginală.
Iar apoi e ura inavuabilă pe victimele care au avut curajul să lupte dârz şi să opună rezistenţă acerbă abuzurilor. Existenţa lor îi enervează pe cei mai puţin temerari, care au crezut că se vor salva prin concesii veşnice şi n-au făcut decât să se afunde tot mai rău în rău şi hău.
Se pot ei face bine? Da. Dacă acceptă că nu se comportă bine, dacă-şi asumă iraţionalitatea propriei poziţii, dacă-i lasă pe alţii să-i ajute, dacă urmează sfaturile unor terapeuţi sănătoşi. Nu, dacă îşi închipuie, trufaşi, că ştiu ei totul mai bine, că n-au nevoie de ajutor, că se descurcă perfect. Nu, dacă stăruie să-l facă în continuare pe făptaş stăpânul odios al tristelor lor fapte viitoare.
Petre M. Iancu - Deutsche Welle
Se încarcă comentariile...
