Ce lipseşte din Legile Educaţiei. Iohannis îi avertizează pe politicieni să nu le aducă „ingerințe”

Au fost multe  critici şi observaţii din partea specialiştilor, oamenilor de cultură, la apariţia legilor Educaţiei. Iohannis n-a ţinut cont de ele. El şi cu Ligia Deca sunt singurii care se pricep la educaţie în ţara asta, înţelepţii neamului.

Şi PSD a făcut scandal un timp, după care a funcţionat trocul: îl pune premier pe Ciolacu, dacă trec legile Educaţiei prin parlament. Şi a funcţionat.

Ligia Deca vorbea de un consens social, care nu a existat. Să nu se aştepte ca legile să fie aplicate şi susţinute întocmai în mediul şcolar şi academic.

Iohannis pleacă peste un an, iar principalele prevederi ale educaţiei se aplică abia peste 4 ani. Aşa că nu are nicio siguranţă că vor fi menţinute în aceeaşi formă de viitorii şefi ai Educaţiei şi politicieni. Dacă asigura consensul social, alta era perspectiva aplicării legilor.

Iohannis îi şi avertizează pe politicieni să nu schimbe legile Educaţiei.

„Sper ca politicienii să dea dovadă de maturitate şi să nu intervină imediat cu modificări care pot afecta acest parcurs, aşa cum, din păcate, multe dintre reformele anterioare au fost diluate prin astfel de ingerinţe”.

Adică „copilul său de suflet” să nu fie afectat de „ingerinţe”. Ca şi cum n-ar fi dreptul parlamentului să modifice o lege dacă este nevoie de modificări. 

Prevederi importante care lipsesc din legile Educaţiei

Curriculumul şcolar. Legea Învăţământului Preuniversitar nu trasează liniile generale ale curriculumului şcolar, planurile cadru şi programele şcolare. O singură frază generală:

(11) Structura curriculumului va asigura o distribuţie echitabilă între activităţile de învăţare, predare şi activităţile de învăţare prin muncă.

Atât şi nimic mai mult.

De curriculumul şcolar depinde încărcarea orarelor elevilor, cu un număr de ore prea mare, care depăşeşte capacitatea lor de muncă. Cu orele de la şcoală, orele pentru teme acasă, meditaţii, deplasare de la domiciliu la şcoală, elevii ajung la 10-12 ore pe zi. La 11-14 ani. De aici porneşte abandonul şcolar.

Curriculumul trebuie să răspundă cerinţelor şi nevoilor societăţii la actuala sa etapă de evoluţie. Şcoala funcţionează acum după curriculumul de acum 50 de ani, cu excepţia informaticii, introdusă ulterior. În rest, aceleaşi planuri cadru şi programe şcolare. Nu există discipline agregat, aşa cum există în ţări din Europa: ştiinţele vieţii, ştiinţele mediului, educaţie penstru societate, educaţie pentru sănătate, financiară, etc.

Curriculumul şcolar ar trebui să aibă 4 componente: conceptual-teoretică, aplicativ-practica, transdisciplinara şi generatoare de învăţare continuă. Nimic din toate aceste în legile Iohannis.

Dacă elevii nu-şi formează la şcoală competenţele cerute de piaţa muncii, la ce bun să urmeze şcoala? Avem un abandon şcolar real imens: peste 25% din cohorta şcolară. Doar că este ascuns de elevii „virtuali”, trecuţi în scripte dar care nu vin la şcoală.

Evaluarea în procesul de învăţământ. Nu există în realitate, şi legile lui Iohannis nu vorbesc despre evaluarea reală. Elevii trec clasa cu note mari, iar la examenele naţionale de evaluare doar 50% promovează, dacă ne raportăm la numărul de înscrişi în anii terminali. Iar media anilor V-VIII de exemplu, este cu câteva puncte mai mare decât media de la Evaluarea Naţională, de aceea a şi fost exclusă din media de admitere la liceu.

Evaluarea corectă se poate face anual,  cu măsurarea progresului şcolar al elevilor, după un sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, care utilizează aplicaţii informatice, cu teste tip grilă fără intervenţia profesorilor. Legile Educaţiei nu prevăd nimic în această direcţie.

Salarizarea profesorilor funcţie de performanţă. Până şi socialistul Marcel Ciolacu a ajuns la concluzia că fără criterii de performanţă, banii se duc ca apa în nisip. Mai grav, şcoala duce o acută lipsă de profesori calificaţi, pentru că tinerii capabili se duc în privat, nu vin să muncească în şcoală cu cel mai mic salariu, chiar dacă ar fi foarte buni la clasă. Nimeni nu le apreciază calităţile şi nu-i salarizează în consecinţă!

Depolitizarea managementului. Mă aşteptam ca legile Educaţiei să creioneze liniile directoare ca managerii şcolari să nu fie politruci habarnişti din clientela politică a partidelor. Nimic pentru prevenirea politizării managementului şcolar.

Se înfiinţează noi structuri şcolare. Se transformă Inspectoratele Şcolare în alte structuri, dublate fiind de apariţia altor instituţii, cu care se calcă pe picioare. Directorii de şcoli nu au în continuare atribuţiile necesare ridicării calităţii proceselor de învăţare din şcoală. Costurile birocraţiei școlare nu este luat în considerare de legile Educaţiei, copilul lui Iohannis.

Interesele elevilor sunt copleşite de interesele profesorilor. S-a ajuns până acolo în care profesori cer să fie evaluaţi după performanţele lor, nu ale elevilor. Ca şi cum ar exista performanţe ale profesorilor, altele decât succesul elevilor lor. Planurile cadru şi programele şcolare se fac ca să răspundă intereselor profesorilor, legate de normele didactice, şi promovate de sindicate. Iohannis anunţă creşteri salariale de la 1 ianuarie 2024, otova, la grămadă, la toţi profesorii la fel, indiferent de performanţe. Exact ca acum 50 de ani, epocă din care Iohannis încă face parte.

Nu se prevăd în lege obligaţii ale statului privind infrastructura şcolară. Aşa se face ca după 30 de ani de „post comunism”, încă avem şcoli cu toalete în curte şi fără apă curentă. Baza materială a şcolilor este la mâna primarilor. Vor şi au bani s-o întreţină şi modernizeze, bine. Dacă nu, nu fac nimic.

Concluzie

Sunt multe alte neajunsuri ale legilor Iohannis semnalate de către specialişti. Aşa procedează politicienii cărora puterea le ia minţile. Se consideră infailibili şi atoate ştiutori. Peste 8-10 ani vom constata că suntem tot cu educaţia ultima din Europa.