Ce îi leagă pe români de Republica Moldova?

Duminică de la ora 14:00 bucureştenii vor face un lanţ uman între Ministerul de Externe şi ambasada R.Moldova, pentru a cere să poată trece Prutul doar pe baza buletinului de identitate. Ce face din acest mic stat de la graniţa Uniunii Europene o atracţie pentru români şi cât de realiste sunt planurile vehiculate de mai multe institute de analiză privind o posibilă unire?

Mai multe asociaţii vor cere demararea de negocieri cu Guvernul R. Moldova ca în cel mai scurt timp acesta să adopte o hotărâre prin care să permită accesul peste Prut doar pe baza cărţii de identitate simple. În contextul actual, tot mai puţini români au paşaport, dupa aderarea României în 2007 la U.E. De asemenea, putem călători pe baza buletinului şi în state precum Serbia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Albania şi Georgia - state care, asemenea R. Moldova nu se află în U.E.

De ce Republica Moldova?

„Leagănul autentic al civilizaţiei româneşti, Basarabia dintre Prut şi Nistru fără de care România nu are trecut, prezent şi viitor” este notat în Descrierea Basarabiei. Micuţul stat înfiinţat preponderent pe teritoriul provinciei istorice Basarabia în 1991 sub numele de Republica Moldova  reprezintă sub aspectul structurii etnice cel de-al doilea stat românesc, cu o suprafaţă de 33.843 de kmp şi o populaţie de 3.938.679 de locuitori, dintre care peste 80% s-au declarat români/moldoveni (fără regiunea transnistreană), potrivit datelor ultimului recensământ. De-a lungul timpului, teritoriul şi populaţia Republicii Moldova au avut o evoluţie convergentă cu restul spaţiului etnic şi cultural românesc. România şi Republica Moldova sunt două state care au în comun limba, istoria şi cultura; ele nu deţin o individualitate naţională separată.

Există şi un aspect practic al problemei: la ora actuală, principalul partener comercial al Republicii Moldova este România. De asemenea, principalul aflux de turişti în Republica Moldova provine din România, lucru firesc dacă ne gândim că pe teritoriul Republicii Moldova se află obiective de mare interes pentru aceştia, precum cetăţile lui Ştefan cel Mare şi există acea comuniunede limbă, istorie, civilizaţie şi cultură pomentită în toate poziţiile publice de către preedintele Iohannis.

Costuri şi perspective

Eliminarea cât mai multor restricţii dintre cele două state vor face ca legăturile naturale să se restabilească. Aceasta este probabil cauza pentru care nu s-a permis accesul până acum peste Prut pe baza cărţii de identitate şi principalii responsabili sunt politicienii de la Chişinău, temători la orice formă de proiecte comune, altele decât cele care le-ar umple buzunarele.

Modelul german de reunificare este cel mai adesea preluat ca exemplu, cifrele fiind comparabile: populaţia este în raport de 1:6 în cazul nostru şi 1:4 în cazul german, iar raportul între PIB/capita de 1:4 în cazul nostru şi de 1:3 în cazul german.

Una din temele vehiculate de opozaţii proiectului unionist este cel al costurilor mari. Mitul a fost parţial destrămat de studiul realizat de expertul Fundaţiei Universitare a Mării Negre, Petrişor Peiu. potrivit studiului, dacă unirea s-ar produce mâine, urmând metodologia coreeană sau faptele petrecute în Germania, am avea un cost de aproximativ jumatate de PIB actual (adica 90 miliarde USD) în următorii 20 ani, cost care ar reduce decalajul de PIB/locuitor de la 4 la 1 până la 1 la 1,5 (cum era raportul în 1990, la destrămarea Uniunii Sovietice). Din acestă sumă, 20% (18 miliarde USD) ar fi investiţii private, deci statul român ar trebui să cheltuie cam 70 miliarde USD, adică 3,5 miliarde USD în medie pe an, adică o treime din cheltuielile actuale cu investiţiile.

Dar efectul nevăzut al reunificării ar consta în creşterea cu 10% anual al PIB-ului ca efect al creşterii cifrei de afaceri a companiilor româneşti. Adică în 8 ani ne-am dubla PIB-ul actual. De asemenea ar consta în creşterea însemnătăţii geopolitice a ţării şi ar aduce un plus în medie de încă 5 până la 10% din PIB anual. Practic, unirea s-ar finanţa singură.

În acest moment, existând două state aparte, dintre care una condusă de o cleptocraţie cu sorginte sovietică, instrumentele de acţiune la nivel oficial sunt uneori limitate. de aceea, cea care a produs schimbările reale din ultima decadă în România, societatea civilă, trebuie să devină din ce în ce mai activă pe subiect pe ambele maluri de Prut, trecând de la plasarea acestuia pe agenda publică la expertiză şi acţiuni ample.

Reuşita eliminării barierelor, prin acţiuni de conştientizare precum cea care va avea loc duminică în Bucureşti au rolul de a netezi drumul către un viitor comun. De asemenea, iniţiative precum sărbătorirea datelor importante din istoria comună vor putea stabili în mentalul comun importanţa regăsirii în cadrul aceluiaşi stat. În acest sens, pe 29 martie la Chişinău vor flutura mii de steaguri tricolore:

Fără chestiunea identităţii şi a viitorului comun în cadrul aceluiaşi stat, nimic nu poate justifica ajutoarele din România spre Republica Moldova. Altfel, investiţiile şi eforturile constribuabilului român vor merge în sponsorizarea existenţei unui stat falimentar, cu o clasă politică care are de multe ori reacţii românofobe. Partenerul de dialog, conform multor expertize făcute pe zonă, trebuie să fie societatea civilă, pompos numit. Mai pe înţelesul tuturor: oamenii direct în relaţia cu statul România.

După cum a spus acelaşi preşedinte Iohannis, pe durata mandatului său, unirea este de datoria Bucureştiului să o ceară şi a  Chişinăului să o ofere.

Ce înţelegem prin Chişinăului, rămâne de abordat într-un alt articol.